Nu am putut să merg niciodată, iar în timp mi s-au atrofiat mușchii brațelor și acum am nevoie de ajutor… în mai toate activitățile de zi cu zi.
Asta nu m-a oprit să trăiesc, să-mi construiesc o carieră și să-mi urmez visurile….
Nu am putut să merg niciodată, iar în timp mi s-au atrofiat mușchii brațelor și acum am nevoie de ajutor… în mai toate activitățile de zi cu zi.
Asta nu m-a oprit să trăiesc, să-mi construiesc o carieră și să-mi urmez visurile….
La 6 luni, în urma unui vaccin, mama a observat că nu mai am aceeași energie de odinioară și nu mă comport asemenea celorlalți copii de vârsta mea.
Câteva luni mai târziu, mi s-a pus un diagnostic destul de crunt:
boala Werdnig Hoffmann.
Am dus o viață cât se poate de normală, însă adaptată nevoilor mele “speciale”.
Grădinița și clasele primare le-am făcut într-o școală dedicată copiilor cu dizabilități, iar din clasa a 5-a am intrat în sistemul de învățământ de masă.
Familia și prietenii din fața blocului nu m-au tratat diferit, motiv pentru care am avut o stimă de sine ridicată și o copilărie obișnuită.
În clasa a 4-a, pentru că iubeam dreptatea și eram tare vorbăreață (ca să nu zic certăreață), Moș Crăciun mi-a dat o sarcină extrem de importantă: să fiu avocatul copiilor din lumea-ntreagă.
Mi-am luat în serios treaba și am decis că voi da la Drept.
Odată ce am trecut pragul școlii tipice, am început să simt presiunea de a-mi dovedi constant valoarea, de a fi mereu la înălțime. Și am fost.
Uneori m-am confruntat cu discriminarea, mi s-a spus sau insinuat că nu am ce căuta acolo și am fost considerată “altfel”. Așa că am luptat să-mi merit locul în acea structură rigidă.
Spre sfârșitul claselor gimnaziale, o vecină deosebită, procuror de meserie, mi-a spus că dreptatea o pot face mai degrabă din postura de judecător. O vreme am meditat la asta și am decis că nu sună rău.
Așadar, am urcat puțin ștacheta, dar am păstrat direcția.
M-am dus la un liceu uman, chit că aveam înclinație mai mult spre matematică. Uram să scriu, să-mi expun creativitatea pe o foaie.
Diriginta din generală (cu care am făcut Limba și Literatura Română) îmi spunea frecvent că le lipsește “ceva” compunerilor mele.
Sunt bune, dar parcă… ar mai trebui ceva.
Într-un final, economia făcută în clasa a 11-a m-a convins să mă reorientez și să aleg Facultatea de Științe Economice.
Numerele îmi veneau natural, în timp ce “tocitul” efectiv mă tortura.
Patru ani de învățat legi? Doamne ferește!
Am trecut printr-o perioadă dificilă, nu știam cum să-mi exprim sentimentele și am început să scriu.
Scriam pentru mine: gânduri, trăiri și întâmplări care m-au marcat.
Asta până când i-am arătat câteva texte prietenei mele Dede… și mi-a spus că am talent. Ea m-a încurajat să îmi fac un blog.
Eram deja studentă în anul 2 și de curând descoperisem voluntariatul studențesc.
La 1 ianuarie, cu mare entuziasm, am lansat blogul.
Nu aveam domeniu și nici bani să îl fac. Experiența mea era zero și mă tot gândeam la compunerile eșuate din generală.
A luat ființă www.danamierlut.blogspot.com. E încă activ, pentru că nu m-a lăsat inima să-l închid.
Am scris cu mult drag, cam tot ce îmi trecea prin cap.
Deși m-am temut că voi fi judecată și neînțeleasă, oamenii au rezonat cu articolele mele și am avut cititori loiali.
Apoi m-am angajat pentru trei luni ca operator tehnic la firma soțului unei verișoare și am făcut pauză de la scris.
Jonglam cu jobul, cursurile de la facultate, scrierea licenței și voluntariatul. Ocazional mai și dormeam.
De ce am lucrat doar atât? Pentru că aveam altă preocupare… pe care o vei descoperi imediat.
Mi-am făcut bagajele și am plecat cu o bursă Erasmus, împreună cu mama, pentru un semestru în Spania. A fost cea mai frumoasă și revelatoare experiență din viața mea.
Întoarsă acasă, am făcut un internship online pe scrierea de articole la cristinne. Am învățat despre SEO, reguli de formatare, titluri și mi s-a deschis o lume complet nouă, plină de posibilități.
Între timp, am încercat, fără succes, să mă angajez în domeniul Afacerilor Internaționale.
Am lăsat o mulțime de CV-uri la târguri de cariere și am trimis mailuri. În zadar. Nu am primit nici măcar un răspuns.
Am devenit trainer la Uniunea Studenților din România și Președinte la Asociația Studenților Economiști din Oradea (2019-2020).
Am făcut un test cu Dreptul la privat, pentru că la stat era la etaj și nu aveam acces, dar nu m-am putut adapta stilului. Am rezistat doar un semestru.
Și pentru că mai aveam timp liber pe lângă master, am continuat să îmi caut un loc de muncă serios.
L-am găsit la un fost coleg din asociația studențească. El a fost singurul dispus să îmi ofere o șansă reală și corectă de a-mi arăta valoarea, la firma pe care tocmai o deschisese.
Vreme de doi ani și jumătate, mi-am provocat imaginația și abilitățile de creare a conținutului scris și a textelor de vânzare (nu sunt unul și același lucru) la Creative Marketing.
Ca să am mai multă activitate, am trecut în sfârșit și cu blogul pe domeniu propriu în 2020. M-a chinuit talentul în web design.
Am intrat și la doctorat în 2021, la Academia de Studii Economice din București.
Mi-am dat seama prin voluntariat că iubesc să fiu în mijlocul tinerilor și am ajuns să-mi doresc să predau economie la liceu.
Aveam o nouă perspectivă și mult entuziasm.
Până la urmă, pentru că mi-era dor și de voluntariat, am decis să aduc un concept fain din București la Oradea. Am vorbit cu mai mulți oameni din perioada mea de “glorie” studențească, iar o parte dintre ei s-au alăturat ideii.
Așa a apărut Centrul pentru Dezvoltare by Frends Oradea în vara anului 2021.
A fost anul în care m-am transformat pe toate planurile.
Am renunțat la job și am hotărât să devin freelancer.
Am devenit trainer (formator) acreditat.
Mi-am făcut o introspecție atentă… și am înțeles că locul meu nu e la catedra sistemului clasic de învățământ.
Am o viziune prea îndrăzneață, sunt empatică și m-aș consuma pentru orice incorectitudine pe care nu o pot schimba.
Pot fi alături de tineri prin voluntariat. Am ales să mă rezum (deocamdată) la asta.
Pasul firesc a fost abandonarea doctoratului. Practic, nu aveam nevoie de el în carieră și nici vreo plăcere extraordinară de a-l face.
De ce să-mi dedic încă minim doi ani din viață unei activități care nu-mi aduce împlinire?
Decizia de a renunța a fost oricum grea. M-am temut că voi regreta. Din fericire, n-a fost cazul.
Cert e că am ajuns la jumătatea anului fără job, fără planuri de viitor și cu o stare intensă de anxietate.
Mi-am deschis Întreprinderea Individuală și am reînceput “joaca” cu mailurile.
Cum colaborările întârziau să apară, m-am concentrat asupra voluntariatului. M-am orientat cu timiditate și spre cel pentru persoanele cu dizabilități, pe care îl cam evitasem până atunci.
Ofertele de lucru au venit din locuri din care nu m-aș fi așteptat: de la cunoscuți.
A ieșit bine și mi-am recăpătat încrederea în sine.
Dar undeva acolo va exista mereu un strop de nesiguranță, pentru că sunt perfecționistă și îmi doresc să am rezultate din ce în ce mai bune.
Mi-am dat seama că mă confrunt cu un mic inamic ascuns, care îmi vorbește în momentele cruciale ale evoluției, când vreau să ies în față sau încep un proiect nou.
Iar dacă tu crezi că boala de care sufăr este cruntă și cel mai rău lucru care mi se putea întâmpla, trebuie să te contrazic…
Ușor-ușor am început să iau în calcul, pentru prima dată, o carieră de viitor în content și copywriting. Nu un simplu mijloc de existență până ce găsesc altceva, ci o carieră adevărată.
Iar prin mentorat, am realizat că îmi doresc din tot sufletul să contribui la formarea unei societăți sănătoase, în care fiecare persoană diferită este acceptată și integrată.
Am primit autorizarea ca Unitate Protejată a Întreprinderii Individuale și am pornit cu bucurie la treabă atât în domeniul content și copywriting-ului, cât și cu deschidere spre traininguri pe partea de diversitate și incluziune, pentru companii.
Pe lângă colaborările pe scris cu mai mulți clienți, am relansat blogul după un an de pauză – nu mai e simpla evadare a unei copile care nu știe ce vrea de la viață.
În plus, am început să împărtășesc din pasiunea mea cu antreprenorii, content și copywriterii aspiranți, precum și orice altă persoană interesată, tot ce știu și fac pe rețelele de socializare.
Sunt informații pe care le-am acumulat de-a lungul timpului (învăț în continuare) și am descoperit prin practică faptul că aduc rezultate.
În luna decembrie 2022 am primit acordul de Unitate Protejată.
Lasă-mi un mesaj cu ce ai nevoie, gânduri sau orice dorești să-mi împărtășești, iar eu voi reveni la tine cu un răspuns în cel mai scurt timp posibil.
Consolidează-ți afacerea cu acțiunile și cuvintele potrivite.
Depășește-ți limitele impuse de… tine.
Te țin la curent cu ce mai postez pe blog, de la informații despre content și copywriting, până la cele legate de diversitate și incluziune. Promit că îți spun și povești interesante. Multe, multe povești.
@DANA MIERLUȚ 2023 | Made with ❤️ by Vlad
