Bolt, prietenie și Brașov
Vreo două săptămâni nu am scris aici, în ciuda promisiunilor mele (către mine însămi, mai ales) că nu mai ratez sau amân. Am avut prima mică vacanță după o lungă perioadă de timp și am hotărât să mă bucur de ea în totalitate. Poate că nu menționam asta – chit că perfecționista din mine încă se simte ușor vinovată – dacă nu se lega de scurta poveste pe care vreau să ți-o spun scriu azi. Deci și prin urmare, m-am dus împreună cu niște prieteni la Brașov. A fost cu atât mai fain, cu cât suntem din capete opuse ale țării și ne vedem foarte rar. Ne-am întâlnit practic acolo, mai mult sau mai puțin la mijlocul drumului dintre noi. Și a fost frumos… dar nu tot. Fix primele 10 minute pe meleaguri brașovene mi-au lăsat un gust amar, pentru că mi-au amintit ce aiurea e uneori viața. Sau nu ea neapărat, ci atitudinea umană. Hai să-ți povestesc mai bine faza, ca să înțelegi exact la ce mă refer și de ce m-a afectat incidentul cu pricina. O vacanță cu peripeții de la primul pas Este ora 16:30 și tocmai am ajuns cu microbuzul în Brașov. Am făcut 10 ore și jumătate pe drum, sunt obosită, mi-e cald, sunt cam sictirită și îți poți imagina că deloc o companie plăcută. Și totuși, m-a cuprins entuziasmul la gândul că băieții ne așteaptă sosirea, așa că zâmbesc atunci când îi văd și recunosc că pe moment nu prea știu ce să zic. Evident că fac o glumă idioată, mă iau de viețile lor și ”salvez” situația ca de obicei. Ei bine, ajungem la un punct critic. Cazarea e la vreo 30 de minute de mers pe jos de locul unde suntem noi, lângă gară, iar noi avem și bagaje. Trei la număr, două giamantane și o plasă maaare. Cum mergem acolo? După îndelungate negocieri, ajungem la concluzia că cel mai bine ar fi ca o parte dintre noi să ia un Bolt și să meargă cu bagajele, în timp ce ceilalți să facă plimbarea pe jos. Știam deja din experiențe trecute că e complicat să comanzi un Bolt pentru scaunul cu rotile. Mereu plasam comanda, luam legătura cu șoferul și mai mult de jumătate din cursele comandate ajungeau să fie anulate. Fie nu avea șoferul suficient loc în portbagaj, fie nu era foarte dornic să călătorim împreună. Ce pot să zic, sunt periculoasă de felul meu. Ideea este că nu aveam deloc dispoziția necesară pentru o nouă experiență de genul acesta, și era clar că voi fi printre cei care merg pe jos. S-a decis. Unul dintre băieți a pus comanda pentru Bolt, care a și venit destul de repede… Cu Bolt sau fără Bolt? Adevărul este că noi eram șase oameni acolo și aveam bagajele mai sus menționate alături. Mașina era mare, dar chiar și așa, era logic că nu am fi încăput toți în ea. Surpriza a fost însă faptul că, atunci când mașina s-a oprit la vreo 20 de metri de noi și am pornit într-acolo, a anulat instant cursa și… a plecat fără niciunul dintre noi. Pe moment am fost cu toții șocați. Ne uitam unii la ceilalți și nu înțelegeam ce s-a întâmplat. Cum adică a plecat pur și simplu? Nu ne-a zis nimic, nu ne-a întrebat nimic, nu a comunicat deloc cu noi. Nu avea idee care dintre noi își propune să meargă cu el sau despre ce e vorba. A preferat să dispară, fără nicio explicație. Aș fi râs dacă întâmplarea ar fi fost cumva singulară. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, am întâlnit multe refuzuri de genul acesta. Unele mai cu tact, altele lipsite total. Și mi-am dat seama că da, poate că de data aceasta nu a fost vorba efectiv de discriminare 100%, că persoana respectivă a avut o problemă cu dizabilitatea mea. Nu. Poate omul s-a speriat de numărul nostru combinat cu cel al bagajelor. Însă nu am putut să nu mă întreb dacă li s-ar fi întâmplat același lucru prietenilor mei în cazul în care eu nu eram cu ei. Diversitatea și incluziunea, subiecte delicate Da, consider că mai avem mult de lucru până când vom ajunge să vedem normalitatea din diversitate. Abia atunci vom putea să fim mai bine cu noi însine, să încercăm să înțelegem diferențele dintre noi și să le dăm voie să ne apropie unii de ceilalți, nu să ne despartă. Pe urmă, vom putea vorbi pe bune despre incluziune, fiindcă e un proces psihologic pe care trebuie să-l ducem fiecare dintre noi, înainte de toate, cu propria persoană. Și nu e deloc simplu sau ușor. Nu ne iese întotdeauna. O pățesc și eu, o pățești și tu. Contează doar modul în care gestionăm situațiile prin care trecem și cât de tare le dăm voie să ne definească. Pe mine nu m-a mai afectat atât de tare experiența aceasta, cum poate că ar fi făcut-o în urmă cu ceva ani. Este trist cumva că m-am obișnuit, că mi-am construit reziliența, dar, pe de altă parte, este minunat, în opinia mea, că în momentul de față am curajul să expun situația respectivă. Nu-mi (mai) e rușine… cu mine. Aceasta sunt eu, cu scaunul cu rotile din dotare. E ok. Mă accept așa cum sunt și duc toate luptele necesare pentru normalitatea mea. Ca să termin și povestea, în final ne-am dus cu toții pe jos (ceilalți au suferit mult mai mult decât mine). Le sunt recunoscătoare pe calea asta că mi-au fost și îmi sunt ”acolo”. Și stai așa, că n-am terminat nici cu tine… Te provoc să-mi spui un moment care te-a marcat neplăcut, dar ți-a schimbat mindset-ul sau te-a ajutat să vezi că ești mai bine cu tine. Aștept cu nerăbdare și drag să te citesc!
Diversitatea și incluziunea în acțiune
Imaginează-ți o lume în care fiecare persoană este apreciată, văzută la adevărata sa valoare și înțeleasă. Este integrată în grup, acceptată cu diferențele sale și iubită pentru ceea ce este și lucrurile pe care le aduce grupului. Aceasta este puterea diversității și incluziunii. Sau, cel puțin, ar trebui să fie scopul ei. Societățile în care este îmbrățișată diversitatea în toate formele ei, de la rasă și etnie, la gen, abilități fizice și psihice, și chiar orientare sexuală, oferă oportunități egale tuturor cetățenilor. Și, mai mult decât atât, se bucură de o mulțime de avantaje din toate punctele de vedere. Dar ca să înțelegi mai multe, îți dau mai jos câteva exemple prin care valori ca diversitatea și incluziunea au un impact extraordinar asupra lumii. Diversitatea și incluziunea în acțiune 1. Muncă Pare complicat să pui laolaltă oameni diferiți și să te aștepți la rezultate benefice pentru o companie. Îți spun însă că acesta este, de fapt, secretul unei afaceri de succes. De ce? Pentru că venim cu idei diferite, istoric personalizat, dacă vrei, experiențe care ne-au format și puncte care împreună creează un întreg minunat. Puțini oameni știu că creativitatea este poate principala atracție a diversității și incluziunii în muncă. Dacă spunem fiecare ce gândim, în multitudinea de idei puse la comun, se va crea un tot unitar, pentru că împreună putem găsi soluții la probleme cu care separat ne-am confrunta la nesfârșit. Gândim diferit, ceea ce e extraordinar. Asta ne permite să vedem perspective diferite asupra unei situații și să ne completăm atunci când suntem puși în fața luării unei decizii. Comunicarea este și ea afectată, deoarece cu unii oameni este mai ușor să lucrezi, iar cu alții ceva mai provocator. Așa că ne poate fi de folos un sprijin de la prima categorie pentru cea de a doua. Și, evident, să ne amintim că sunt oameni cu care rezonăm mai mult și cu care nu prea o facem, motiv pentru care ne putem adapta și încerca să găsim o punte comună, pentru ca toată lumea să fie mulțumită… dacă nu chiar fericită. 2. Educație Vorbesc acum în numele copilului Dana, care a fost integrat încă din clasa a V-a în programul unei școli de masă. Nu o să neg, nu mi-a fost întotdeauna ușor, dar am reușit să fac față cu brio cerințelor și am găsit de obicei înțelegere atunci când chiar am dat de greu. Ideea e alta: copiii învață împreună de toate, nu numai ce li se predă efectiv la școală. Incluziunea și diversitatea reușesc să le predea lecții valoroase, de care nici nu suntem conștienți în mod normal. Gândește-te numai la empatia care vine la pachet, la bunătate, la conștientizarea că lumea e mult mai vastă decât o vede fiecare copil în conul lui de acasă. Și se deschid minți în acest fel, pentru că ei înțeleg cât de mare este nevoia să fim alături unii de ceilalți. De aceea, iubesc inițiativele cu educația pentru mediile defavorizate, iar în urmă cu câțiva ani, când tare mult mi-am dorit să devin profesoară de economie, am cochetat cu Teach for Romania. Apreciez nespus de mult ce reușește să facă această organizație pentru copii și cum oferă posibilități și oportunități acolo unde este cea mai mare nevoie de ele. 3. Orașe Aici mă refer la multitudinea de festivaluri, celebrări care pe mine una m-au impresionat în Spania, de exemplu, țară ce mi-a fost cămin pentru 5 luni în 2018 – am fost acolo cu o bursă de studii Erasmus. Cuprinde un amalgam de oameni diferiți, care s-au adunat și fac lucruri frumoase, se celebrează reciproc și încearcă să descopere ce îi face unici. Ba mai mult, explorează această direcție și o sărbătoresc cu toții. Îmi lipsește acea parte, chiar dacă o regăsesc într-o oarecare măsură și acasă. 4. Artă Artiștii mă impresionează întotdeauna cu felul lor de a privi lumea. Mi se pare fascinant să creezi un univers propriu, pe care să reușești să îl împărtășești cu alții. Acum există și tot mai multe filme care pun în lumină diversitatea în toate formele ei. Poate că uneori se exagerează și simțim așa, o presiune venită din afară pe unele subiecte, dar este important să înțelegem și acceptăm că fiecare dintre noi are locul său sub soare și aduce plusvaloare unde se află. Cam asta am vrut să-ți spun azi. Îți mulțumesc că m-ai citit, pentru că tare greu mi-a fost să mă reapuc de scris pe blog după atâta vreme. Îți promit că voi reveni cu tot felul de articole interesante despre diversitate, incluziune, dizabilitate și… mine. Aștept să îmi dai un mesaj cu idei sau sugestii despre care ți-ai dori să vezi că aștern cuvinte aici, pe foaia virtuală. În final, m-aș bucura dacă ai împărtăși cu mine ce înseamnă pentru tine diversitatea și incluziunea, precum și câteva exemple care te-au influențat, fie ele pozitive sau negative. Deși nu le putem schimba pe cele din urmă, putem lua lecțiile pe care ni le oferă. E o replică pe care o văd tot mai des și îmi place enorm: atât am știut și putut în trecut… vom învăța astfel ca data viitoare să facem lucrurile mai bine.
Cum am ajuns să îmi apreciez prezența
De ceva vreme, am început să simt că oamenii apropiați mie nu mă cunosc. Dacă e să fiu total sinceră, pare că nici eu nu o făceam cum trebuie până destul de recent. Mă descopăr și sunt adesea uimită de ceea ce aflu. Am învățat să-mi accept defectele în timp ce lucrez, pe cât îmi e posibil, la a le “corecta”. Și să știi că în general e suficient să îți acorzi atenție pentru a-ți da seama ce funcționează și ce nu în cazul tău. Cine ești de fapt. Extrovertita care devine introvertită? Pandemia m-a făcut să petrec mai mult timp cu mine decât mi-am dorit. Am stat ore întregi doar eu… cu mine. A fost un chin pentru extrovertita din mine, însă cred că am scris despre subiect. Și, cu toate astea, m-am refugiat cât de mult am putut în tot felul de activități. Fizic eram singură, dar nu și mental. Pentru că, în situația în care nu povesteam cu careva online sau aveam vreo ședință de lucru/voluntariat, scriam sau pregăteam vreun proiect. Eram concentrată acolo și nu conta nimic din realitate. Lucrurile cred că s-au schimbat mai mult odată cu îmbolnăvirea mamei de anul trecut. Am fost forțată de împrejurări să văd viața printr-o altă lumină. Atunci am înțeles că trebuie să fiu puternică nu doar de dragul meu și că uneori e nevoie să mă descurc singură. Probabil că realitatea m-a maturizat brusc și m-a dezvoltat într-un mod în care nu ar fi putut-o face vreun curs scump și simandicos de self-help. N-a fost deloc ușor. La scurt timp după aceea, am cunoscut mai bine prin prisma voluntariatului o fată pe care o știam de multă vreme, dar ne aveam pe Facebook și atât. A devenit una dintre cele mai bune prietenele ale mele și persoane de suflet. (Da, Mirela, despre tine vorbesc! (: ) Mă regăsesc mult în fata asta magică și mă gândesc că într-o oarecare măsură mă privesc pe mine peste vreo 3 ani când mă uit la ea. Cu ajutorul ei, mi-am dat voie să-mi conștientizez anumite minusuri, să fiu mai deschisă față de propria persoană și să nu mai bravez în orice circumstanțe. Mă amuză faptul că ea mă îndeamnă constant să-mi permit să fiu vulnerabilă, pentru că, cred eu, exact asta fac în acest moment. Astfel, abia acum, când suntem practic din nou liberi să mergem oriunde vrem, am ajuns eu să mă apreciez cu adevărat. Pot zice că am devenit cea mai bună prietenă a mea. Chiar în vreme ce lucrez sau fac altceva, mă gândesc la pacea pe care o simt și mă întreb senin, fără prea mari așteptări, cum pot evolua mai departe. Sunt curioasă din fire, îmi place să știu multe. Iar după 26 de ani, sunt fericită că în sfârșit pot spune că vreau să mă cunosc și apreciez în detaliu pe mine, nu pe altcineva. Cine sunt eu? Cu această dilemă am pornit la drum. Pentru unii sunt un munte de entuziasm și o oază de motivație, pentru alții o pacoste care nu se mai oprește din vorbit. Deși rar pare că iau pauze să respir, de cele mai multe ori gândesc cel puțin dublu față de cât vorbesc. Întotdeauna mi-am analizat fiecare mișcare și mi-am făcut mustrări grave de conștiință pentru orice cuvânt sau gest greșit. Aveam zile întregi în care reluam iar și iar în cap filmul vreunui eveniment și îmi provocam o anxietate incredibilă. Da, da, eu – fata aia optimistă, căreia îi invidiază toți starea de spirit. Erau o mulțime de lucruri pe care voiam să le fi făcut diferit. Hai să fim realiști, majoritatea persoanelor nici nu se gândesc la cum ți-a stat ție bluza, dacă ai zâmbit strâmb sau ai zis un mic “aaa” în timpul unui speech. Numai noi personal rămânem acolo. Poate tu ai noroc și nu o faci, nu și eu. Oamenii nu prea știu asta, însă sunt cel mai aprig critic al meu. Cu siguranță nu m-aș fi descris astfel, totuși, de curând am conștientizat că sunt perfecționistă. Celorlalți le iertam căderile și neajunsurile, nu și mie. Niciodată mie. Era important să fiu în top, la superlativ, cea mai bună dintre cei buni, indiferent despre ce era vorba. Trist este că, cu cât mă torturam mai mult să ofer performanță, cu atât aveam mai multe “scăpări”, cum le ziceam eu. Nu exista ocazie în care să nu am ceva să-mi reproșez. Mă simțeam tot mai demoralizată și, drept urmare, greșeam din ce în ce mai mult. Îți poți imagina în ce direcție mergea treaba asta. Din cauza asta, evitam să iau inițiative și procastinam în prostie. Mă “tratez” încet și sigur. Nu o să te mint, nu-mi iese mereu. Mă lupt încă cu demonii interiori, dar fac progrese. Ce fac diferit? Pur și simplu ascult puțin mai mult. Mă ascult. Încerc să înțeleg de unde îmi provin anumite porniri, cum ar fi vorbitul excesiv și stresatul oamenilor dragi. Nu mă mai judec. Îmi dau voie să fiu umană și îmi ofer atenția pe care o vânam până acum cu atâta ardoare de la cei din jur. Pot fi simpatică uneori (n-aș fi crezut) și am glume relativ ok. Nici preocupările nu-mi sunt rele și parcă e fain să aflu lucruri noi care mă fascinează. Chiar și la mine. Poate că o iau de la capăt pe un traseu nou și nici nu sunt conștientă de asta. Nu regret, fiindcă am un companion destul de interesant. Când tinde să exagereze cu un comportament infantil sau orice altceva, o privesc pe fătuca asta zăpăcită cu indulgență. Mai devreme sau mai târziu, își revine ea. Teama de a fi dată la o parte și suferințe rezultate din urma unor prietenii din adolescență au pus o mare presiune asupra celor care au rămas alături de mine. Pe unii i-am înlăturat apoi tocmai eu din frica de a-i pierde. E complicat și totodată simplu: relațiile autentice nu se forțează. Nu-mi mai e la fel de frică de singurătate, pentru
Recenzie – Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm de Matthew Walker
Am citit destul de puțin, din păcate, în ultima vreme. M-am axat mai mult pe latura de dezvoltare personală decât beletristică, așa că despre o asemenea carte îți voi vorbi acum – care are în centru (surpriză!) somnul. E incredibil chiar și pentru mine, având în vedere că mereu am afirmat sus și tare că somnul e supraestimat. Îți povestesc în continuare ce anume mi-a schimbat percepția. “Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm” de Matthew Walker Spre rușinea mea, trebuie să recunosc că nu am citit efectiv cartea de față despre somn, ci am ascultat-o aici, sub formă de audiobook. (Oricum, după lectura asta senzațională, vreau să o comand de pe sau , pentru a o avea acasă. Se găsește în limba română, deci nu-ți face griji dacă nu stăpânești engleza.) M-a marcat încă din primele minute. Aceasta explică cu lux de amănunte importanța și beneficiile somnului, ce se întâmplă când dormi și câte ore de somn sunt necesare organismului uman. Autorul cărții, Matthew Walker, a cercetat ani de zile subiectul și prezintă informațiile atât în mod simplu, pe înțelesul tuturor, cât și complex, menționând modul în care funcționează corpul și creierul nostru. Cartea e plină de detalii prețioase, cum ar fi: Cel mai odihnitor somn este între 10 și 12 seara Înainte de a spune că studiile au demonstrat că fiecare om are propriul ritm după care “operează”, țin să specific că Walker demontează acele declarații. Conform lui, somnul de până la miezul nopții este de departe cel mai odihnitor și contribuie la sănătatea noastră psihică, precum și la starea de bine. Dacă ți-e foarte somn la 4-5 ore după ce te-ai trezit de dimineață, este semn că nu ai dormit destul De îndată ce am aflat acest pont, mi-am analizat comportamentul și programul de somn. Cum mă trezesc la 7, am constatat că în jur de ora 11 casc într-o veselie și nu mă mai pot concentra la nimic. De câte ore de somn are nevoie un om adult? Simplu, de 8 Da, da, este adevărat. Numai așa va putea trece eficient prin toate etapele somnului și se va trezi mai apoi în formă. Deviațiile de la această valoare este indicat să fie cât mai mici, fiindcă există riscul dezechilibrelor pe toate planurile. De fapt, sunt extrem de puțini oameni pe lume care au nevoie de doar câteva ore de somn, fiind o cauză a unei afecțiuni grave. Imaginează-ți că dormitul a 6 ore pe noapte timp de 4-5 zile se va simți în final ca o noapte de nesomn. Somnul nu se recuperează În cazul în care te bazezi că vei recupera o noapte albă cu un somn îndelungat următoarea zi, scoate-ți ideea din minte. Indiferent ce ai face, orele acelea de odihnă nu se mai întorc. În schimb, se poate dovedi mai benefic să previi în loc să tratezi, adică să dormi puțin înainte de acea noapte solicitantă. Atragi diverse boli și acumulezi kilograme nedorite dacă nu acorzi atenție somnului Printre beneficiile somnului se numără creșterea imunității, protejarea împotriva bolilor cardiovasculare și a Alzheimerului, menținerea greutății în parametri optimi și reducerea stării de stres. Pe celelalte te provoc să le descoperi tu prin intermediul cărții! Dormitul este vital, fix ca mâncarea și hidratarea Se pune accent tot mai tare asupra unui stil de viață sănătos. Cu toate acestea, promovate sunt în special alimentația și sportul, sărindu-se peste somn. Absența lui determină și lipsa energiei, irascibilitate și program dat peste cap. Noaptea este făcută pentru a dormi Ceasul biologic ne spune foarte clar că lumina de afară e pentru diverse activități și întunericul înseamnă odihnă. Ne mințim atunci când afirmăm contrariul și ne zăpăcim organismul chinuindu-l să funcționeze în mod opus. De aceea, numeroase cercetări au arătat că persoanele ce lucrează în ture sunt predispuse să se îmbolnăvească inclusiv de cancer. Visele ne ajută să ne dezvoltăm memoria, concentrarea și capacitatea de a rezolva probleme Nu doar somnul are rolul lui. Visele ne stimulează activitatea cerebrală, ceea ce este vizibil la nivelul funcționării sale pe parcursul zilei. În plus, expresia “sleep on it” are bază științifică, deoarece este foarte posibil să ne trezim cu idei de rezolvare a dilemelor și situațiilor cu care ne confruntăm în realitate. Pentru o creativitate sporită, este recomandat un somn de amiază de 1-1:30 ore Odată ajunși în faza REM a somnului, apar și visele, fie că ni le amintim sau nu. Un ciclu complet de somn, care să cuprindă toate etapele, fără a forța ceva, durează aproximativ 1:30 ore. Imediat ce ne trezim vom avea abilitățile intensificate și creativitatea la cote alarmante. Ca să îți faci o idee mai clară, iată și etapele somnului: 1. Somnul NREM sau Non-REM – prima etapă Este starea aceea de moleșeală, în care te îndrepți vertiginos spre somn, însă nu ai adormit total și te trezești la orice zgomot. Activitatea creierului scade, bătăile inimii încetinesc și mușchii se relaxează. 2. Somnul NREM sau Non-REM – a doua etapă Aici se opresc mișcările oculare, pierdem ușor contactul cu lumea exterioară, ni se reglează respirația și bătăile inimii și, nu în ultimul rând, scade temperatura corpului. 3. NREM sau Non-REM – a treia etapă Deja nu mai auzim ce se întâmplă în jurul nostru când dormim. Ne pregătim de somnul adânc și e momentul în care ne încărcăm bateriile cu energie pentru o nouă zi. 4. Somnul REM sau profund Corpul e nemișcat, dar creierul și ochii se mișcă cu viteza luminii. Este perioada în care se cimentează informațiile învățate în ziua precedentă și se manifestă visele. Matthew Walker vorbește deschis despre somn în carte, abordând toate laturile temei. Vei afla acolo până și ce se întâmplă dacă nu dormim. Crede-mă că nu vrei să testezi pe propria piele efectele! Cum ți se pare cartea “Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm“ de Matthew Walker? Nu-i așa că e un must read? Eu zic să o achiziționezi cât mai repede!
Ce trebuie să știi înainte de a-ți lua un animal de companie
Mai toată lumea își dorește ocazional un animal de companie, fie că stă la casă sau în apartament. Un suflet necuvântător ne înveselește ziua și ne face să uităm de grijile cotidiene. Și totuși, înainte de a face pasul cel mare și a-l lua acasă, sunt anumite lucruri de care trebuie să ținem cont. Dacă ne lăsăm influențați de impulsul de moment și căutăm animale de companie de vânzare sau luăm la rând grupurile de adopții fără a ne gândi bine la ce urmează să facem, putem ajunge să regretăm destul de curând. Bineînțeles, asta nu are legătură cu faptul că nu am iubi micuțul animal domestic căruia am decis să îi oferim un cămin felicit. Pur și simplu sunt multe alte detalii la mijloc. Hai să aflăm în continuare despre ce este vorba! Ce trebuie să știi înainte de a-ți lua un animal de companie 1. Motivul pentru care îl vrei Gândește-te bine: vrei un animal de companie pentru că te simți singur? Îți place foarte mult o anumită rasă de câini, de exemplu, și crezi că se potrivește stilului tău de viață? Sau poate te-a înduioșat povestea unui animal de companie și îl adopți în final pentru a le face o bucurie copiilor? Motivul din spatele alegerii va spune cât de asumat vei fi odată ce noul membru al familiei va ajunge acasă. Prin urmare, ar trebui să fie unul cât mai întemeiat. 2. Are nevoie de timpul și afecțiunea ta În funcție de animalul de companie pe care îl alegi, va trebui să îi acorzi timp și afecțiune. Uită-te cu atenție la programul tău și analizează orele pe care i le-ai putea dedica. Ca idee, ține cont de câte ori are nevoie un câine să să îl scoți afară, spre deosebire de o pisică ce își face nevoile la litieră și îți acordă atenție doar atunci când are chef. Câinele tânjește după afecțiune și abia așteaptă să vă jucați împreună. El trebuie spălat, îngrijit și așa mai departe. 3. Trebuie să te înarmezi cu multă răbdare Poate că nu mereu vei avea energie la sfârșitul zilei pentru joacă și tot felul de năzbâtii. Problema e că, odată ce ai un animal de companie mic sau mare, nu prea mai depinde de tine. Iar dacă, din entuziasm, îți va mai ataca papucii sau mobila și nu vei fi pe fază, degeaba vei comenta pe urmă. Tot ce poți să faci este să încerci să îi explici animăluțului că nu e bine ce a făcut. Dresajul însă nu se face cum ai bate din palme, durează și implică multă răbdare. 4. Vei face curățenie mai des și mai aprig După doi ani și jumătate, Sweetie încă mai are accidente legate de pipi atunci când circulă nestingherit prin casă. La drept vorbind, are anumite locuri în care îi place să își facă nevoile. Asta ca să nu mai zic că primăvara și toamna îi cade părul. Fiecare animal de companie vine practic cu propriile provocări legate de curățenie. Trebuie să știi că, avându-l acasă, nu vei mai șterge praful, mătura și spăla o singură dată pe săptămână. E posibil ca procesul să se repete chiar în fiecare zi. Și curățenia e oarecum un punct bonus, nu depinde de faptul că ai ales sau nu un animal de companie care se îngrijește ușor. 5. Îngrijirea lui costă bani Totul costă, de la mâncarea specială și până la vizitele la veterinar sau vitaminele și jucăriile sale. Cu cât e mai răsfățat micuțul tău, cu atât vei cheltui mai mult. Vorbesc din propria experiență, pentru că iepurașul meu hazliu și adorabil are pretenții când vine vorba de suplimente pentru ros – dinți. Eu îi achiziționez adesea o mulțime de prostioare de care nici nu se apropie. Și, ca să fiu cinstită până la capăt, recunosc că sunt destul de zgârcită. Rareori dau sume mari pentru haine și produse de make-up, dar pentru Sweetie nu există să nu îi cumpăr toate nebuniile. 6. Este important să fii mereu cu ochii în patru Inclusiv și atunci când îți vezi de alte activități, ar fi bine să fii cu ochii în patru, fiindcă nu știi cu ce surprize te-ar putea uimi. Desigur, contează mult să știi cât mai multe informații despre animalul de companie pe care ți-l dorești, fie el domestic sau nu. Iepurașii sunt foarte “prietenoși” cu cablurile, motiv pentru care Sweetie nu poate rămâne nici măcar un moment nesupravegheat în preajma vreunuia. 7. Exact ce îți dorești de la el Cât timp liber ai? Îți dorești ca animalul de companie să depindă în mare măsură de tine sau să fie independent? Ești ocupat în general? Toate detaliile sunt importante, deoarece nu e ca și cum ai putea înlocui nevoile animăluțului pe parcurs. Trebuie să știi din start în ce te bagi. De aceea, caută cât mai multe informații despre animal. Aparentele mărunțișuri fac diferența. 8. E o responsabilitate de durată Dacă ești o fire care se plictisește repede, nu e o idee bună să îți iei un animal de casă. El este un membru al familiei. Consider adevărată crimă abandonul. E asemenea renunțării la propriul copil fiindcă ți s-au schimbat prioritățile sau îngrijirea lui este mai dificilă decât ai crezut. Un animal de companie trăiește câțiva ani. Un câine poate ajunge și la 20 de ani, în timp ce un iepuraș se apropie de 10. Fă tot posibilul să îi acorzi aceeași grijă și iubire pe tot parcursul acestei perioade! 9. Îți vei adapta stilul de viață în funcție de el După cum ziceam, animalul de companie nu prea își poate adapta nevoile, dar tu poți face (și vei face) modificări în ceea ce privește obiceiurile tale. Puțini oameni pot dormi în camera mea și a lui Sweetie. El este un animal activ noaptea și roade întruna sau aleargă de la parter la etaj în cușca lui, făcând gălăgie. Pe mine mă îngrijorează deja dacă nu îl aud. În schimb, mă odihnesc fără probleme cu zgomotul lui pe fundal. 10. Să fii conștient
Mind Architect îți “proiectează” mintea
M-am tot gândit ce să îți recomand. La haine cu siguranță nu sunt expertă, artele machiajului abia încep cu timiditate să le descopăr, iar despre cărți vorbesc deja în rubrica de recenzii (și nu numai). Meditând așa, mi-am dat seama că ar trebui să promovez una dintre poate prea puținele mele obiceiuri sănătoase: podcast-urile Mind Architect. De câteva luni bune dau startul săptămânii cu Paul Olteanu și sfaturile sale extraordinare în materie de psihologie și psihoterapie din podcast-urile Mind Architect de pe YouTube. Tendința mea de a trăi efectiv stările negative ale celor care îmi povestesc că trec prin situații dificile nu mă face material bun de psihoterapeut. Totuși, sunt într-o oarecare măsură pasionată de neuroștiință și psihologie. Deci, de ce să nu aflu mai multe în legătură cu acest subiect? Mind Architect îți “proiectează” mintea După cum îi zice și numele, Mind Architect sau MindArchitect se ocupă cu arhitectura minții. Paul Olteanu reușește să explice pe înțelesul tuturor modul în care funcționează creierul uman și cum putem lucra cu el pentru a obține tot ceea ce ne dorim. Bineînțeles, nu e treabă ușoară și nu ne atingem obiectivele cum am bate din palme. Însă contează enorm primul pas și consistența, astfel încât să nu fi făcut acea mișcare în zadar. De aceea, cred eu că Mind Architect nu doar modelează mintea și îi dă o formă, ci o și ajută să ajungă la țelurile propuse. Aflăm informații prețioase despre elefant și călăreț – cele două elemente puternice care ne determină deciziile și acțiunile. Iar apoi, știind teoria, o vom putea pune în practică. De exemplu, eu știam că un obicei se formează în 21 de zile. Nu am luat în calcul posibilitatea ca uneori să nu fie nevoie de această perioadă și să existe alte variabile care să influențeze respectivul lucru. Despre stima de sine eram perfect conștientă că își are bazele în copilărie. Dar oare cum se face creșterea ei de la zero la maturitate? În fiecare podcast e vorba de micile detalii care fac diferența. Îți dezvăluie secrete la care nici nu te-ai fi gândit! Sunt la sezonul al 5-lea și îmi doresc să aflu cât mai multe, însă totodată mă străduiesc s-o iau ușor, pentru a mă asigura că acumulez o cantitate mare de cunoștințe. Dacă psihologia la școală ar fi atât de interesantă, nu am niciun dubiu că tinerii ar ieși de pe băncile liceului mai pregătiți să ia viața în piept. Poate că vom avea parte de o schimbare în viitorul nu foarte îndepărtat… Timp investit cu cap Unul dintre cele mai mari defecte ale mele este lipsa răbdării. În general, îmi e imposibil să stau locului și să ascult pur și simplu ceva. Acesta este motivul pentru care și podcast-ul Mind Architect merge pe fundal în timp ce lucrez sau mă ocup de altceva. Surprinzător este faptul că de multe ori mă opresc din orice fac și iau aminte la ce se discută. Temele abordate sunt de interes ridicat, care efectiv pun neuronii la încercare. Nu o dată m-am trezit întrebându-mă dacă și eu procedez în modul descris în podcast. Mind Architect mă încântă tot mai mult cu fiecare episod pe care îl ascult. Nu regret deloc pauzele apărute în activitățile mele cotidiene și profit de ele pentru a-mi lua notițe extrem de folositoare. Timpul investit în noi înșine și dezvoltarea personală este de departe cel mai mare premiu pe care ni-l putem oferi. Îmi pare rău numai că nu l-am cunoscut pe Paul Olteanu mai devreme. Aparent, a participat la TedX cu un discurs despre puterea cuvintelor încă în anul 2013. Cum niciodată nu e prea târziu, voi face tot posibilul să mă joc cu timpul în favoarea mea de aici înainte. Te sfătuiesc să o faci tu! Psihologie și psihoterapie Și pe lângă toate discuțiile relativ lejere pe subiecte dificile din podcast-uri, un lucru important de precizat este acela că Paul Olteanu recomandă și cărți specializate în domeniu. Prin urmare, chiar dacă te nemulțumește profunzimea în care decurge un anumit dialog (da, sub această formă se desfășoară majoritatea podcast-urilor Mind Architect), ai mereu opțiunea de a-ți satisface curiozitatea la următorul nivel. În timp ce scriu aceste rânduri, îmi fac un plan referitor la câtă vreme va dura până ce voi reuși să termin lista de lectură pe care mi-am făcut-o deja. Îmi dă cu minus la orele de somn, dar oricum consideram că dormitul e supraestimat. Uneori merită să faci sacrificii. Iar dacă nu le faci pentru tine, atunci pentru cine? Poate te va uimi, așadar, când vei auzi în podcast-urile Mind Architect că, în final, toate relațiile avute cu ceilalți izvorăsc din felul în care ne percepem și acceptăm pe noi înșine. Ce pot să zic, Mind Architect este o adevărată oază de cunoaștere a minții celor din jur… și mai ales că noastră. Nu degeaba se spune că, odată ce știi cauzele unor greutăți ce îți sunt aduse în cale, nu mai ai cum să te enervezi. Învață să îți înțelegi, ba chiar controlezi stările și emoțiile cu ajutorul lui Paul Olteanu, prin intermediul podcast-ului Mind Architect de pe YouTube. Urmărește și pagina de Facebook Mind Architect, pentru a afla toate noutățile care au (sau nu) legătură cu podcast-urile.
De ce trebuie să ții cont și ce e important să știi înainte de a te apuca de voluntariat
În urmă cu mai bine de patru ani, am scris un articol pentru revista de marketing a Facultății, pe care l-am publicat mai apoi și pe blogul meu, la lansare. Subiectul era: voluntariatul. Abia atunci începeam să descopăr această lume fantastică și totodată minunată, care între timp mi-a schimbat complet viața. Este vorba despre articolul Voluntariatul. Ce pot spune e că tema continuă să fie la fel de actuală și în ziua de azi. Am enumerat acolo câteva motive pentru care merită să faci voluntariat, dar am aflat că acelea reprezintă doar vârful iceberg-ului, beneficiile fiind mult mai multe. Dedicarea în voluntariat m-a făcut să fiu mai conștientă de comunitatea în care trăiesc și să mă implic la dezvoltarea ei, iar concomitent la a mea. Am cunoscut o mulțime de oameni faini, care mi-au devenit prieteni și chiar parte din familie. Am trecut prin momente stresante și, la polul opus, am simțit acolo cea mai pură formă de bucurie, entuziasm și motivație. Adevărul este că voluntariatul m-a făcut un om mai bun și mi-a dat încredere în forțele proprii. Evident că te sfătuiesc să găsești și tu un program de voluntariat care să îți facă sufletul și inima să vibreze. Putem vorbi trei zile și trei nopți dacă vrei despre avantajele voluntariatului, dar, cum sunt deja o mulțime de rânduri despre asta peste tot pe internet, îți aduc ceva diferit mai jos. Nu voi detalia de ce să faci voluntariat, ci mergem la nivelul următor, și anume… De ce trebuie să ții cont și ce e important să știi înainte de a te apuca de voluntariat 1. La ce te pricepi Activitățile de voluntariat sunt cât se poate de diverse, însă majoritatea au departamente comune, cum ar fi: resurse umane, logistică, fundraising, comunicare etc. Gândește-te bine la ce te pricepi, poate ai abilități organizatorice excepționale sau știi cum să faci o postare pe social media care să atragă nenumărate aprecieri. Scoate-ți atuurile în evidență! 2. Pasiunile tale Degeaba faci ceva de la care ești bun, dacă nu îți aduce niciun fel de satisfacție. În voluntariat, ca în orice altă activitate de altfel, e vital să unești utilul cu plăcutul pentru a obține reușita. Ce îți place cel mai mult să faci? Fă o pauză și analizează cum ai putea să te folosește de acel lucru ca să aduci o îmbunătățire în comunitatea ta. Implică-te nu doar profesional, ci cu totul personal! 3. Oportunitățile pe care le ai Există numeroase asociații de voluntariat atât în România, cât și internaționale. Care te atrage mai tare? Ca activitate de voluntariat variată, îți pot da exemplul meu. Sunt inițiatoarea programului pentru tineri Centrul pentru Dezvoltare by Frends Oradea, dar în același timp și membră online a unei asociații cu sediul la București și proiecte naționale. În plus, după ce își va reveni mama total cu sănătatea, mi-am propus să particip și la experiențe internaționale. Mi-e extrem de dor să călătoresc și să cunosc oameni deosebiți! 4. Planurile tale de viitor Probabil te-ai săturat de întrebarea clasică a tuturor interviurilor: “unde te vezi peste 5 sau 10 ani?”. Ei bine, te informez că este o întrebare cât se poate de pertinentă, pe care ar fi indicat să ți-o adresezi chiar tu înainte de a aplica la o asociație de voluntariat. De ce? Pentru că, în general, te înscrii în proiecte de durată, care au rezultate pe o perioadă lungă de timp. Și ar fi păcat să părăsești echipa după ce vă veți obișnui să lucrați împreună. Desigur, există situații neprevăzute, dar ia aminte la ceea ce îți dorești sau știi că se va întâmpla. 5. În ce rol te vezi Acest punct este oarecum o combinație între pasiuni și la ce te pricepi. Unde te vezi în echipa de voluntariat? Vei ocupa un loc central, care necesită un grad sporit de responsabilitate, sau mai degrabă te vei afla undeva în umbră, contribuind pur și simplu la buna funcționare a proiectelor, fără a sta în lumina reflectoarelor? Indiferent ce ai alege, ține minte că voluntariatul nu este despre tine ca individ. El se referă întotdeauna la meritele întregului colectiv. 6. Cât timp liber ai la dispoziție Ești o persoană foarte ocupată sau serviciul este singurul care îți solicită atenția 8 ore pe zi? Acest aspect contează mai mult decât crezi! În funcție de timpul liber de care dispui, te vei putea implica în cauza pe care o susții. Ia doar în calcul posibilitatea ca uneori, mai ales când se apropie termenul limită al unui eveniment sau proiect, să fie nevoie să dedici ceva mai multe ore muncii din cadrul lui. 7. Ce așteptări ai Cel mai recomandat ar fi să nu ai nicio așteptare atunci când te apuci de un program de voluntariat, să îi dai voie să te surprindă. Totuși, fiind oameni, conștientizăm că este imposibil să nu ne facem filme în legătură cu evoluția lucrurilor. Încearcă să nu te stresezi prea tare și să nu îți setezi standarde foarte înalte. Astfel, ai șansa ca ele să fie depășite și nici nu vei suferi prea tare dacă nu le atingi. 8. Factorii tăi motivatori și demoralizatori Dacă ești o persoană dinamică și tot timpul în mișcare, nu ar fi o idee inspirată să alegi un program de voluntariat static, compus în totalitate din muncă de birou. E valabilă și viceversa. Cred cu tărie în ieșirea din zona de confort, dar asta nu înseamnă că trebuie să te simți mizerabil în locul în care mergi să te relaxezi și să faci bine în jur. Alege oportunități ce te provoacă, entuziasmează și mențin energia la cote maxime! 9. Pe ce loc din viața ta ești dispus să îl plasezi În funcție de timpul pe care îl aloci, responsabilitățile pe care ți le asumi și felul în care ajungi să te integrezi în grup, voluntariatul va ocupa un anumit loc în viața ta. Tu decizi care va fi acesta! Eu te sfătuiesc însă să analizezi punctele respective înainte de a te apuca efectiv de treabă, pentru că,
Cum am renunțat la doctorat și titularizare
N-am scris de o veșnicie. Sau am scris, dar nu pentru ceva ce mi-a adus neapărat plăcere. Teoretic am fost destul de ocupată, practic doar m-am stresat cu ce aveam de făcut la voluntariat și doctorat, procastinând. Mi-a lipsit să-mi aștern gândurile aici, în micul meu colț de rai, cum îl numeam cu drag pe vremea când era o prioritate pentru mine. Nu mai e de o lungă perioadă de timp și mi-am dat seama că trebuie să schimb asta. Bine, am luat de fapt câteva decizii radicale în viața mea. În secunda în care scriu aceste rânduri, sunt complet debusolată. După 2 ani în care mi-am planificat cu atenție fiecare pas, acum nu știu exact ce urmează. Mă sperie și totodată entuziasmează perspectiva. Dar hai să îți explic cum am ajuns aici. “Nu mă regăsesc” Pot zice cu sinceritate că e fraza care m-a reprezentat total în primele 5 luni ale acestui an. Am preferat însă să nu insist asupra gândului, fiindcă se vor rezolva toate la momentul potrivit. Evident că nu s-a întâmplat. Chit că timp liber am avut berechet odată ce mi-am dat demisia (în februarie!!!), nu pot afirma că am fost foarte productivă. Și, dintr-o dată, n-am mai putut amâna învățatul pentru titularizare și nici scrisul la doctorat. Moral puteam, nu eram prea deranjată să pun deoparte activitățile care nu-mi făceau sângele să vibreze, dar mi-au bătut termenele limite la ușă. Atunci am fost forțată să-mi fac o introspecție atentă: îmi doresc cu adevărat să merg pe acest drum sau mi se pare numai interesant, că par deșteaptă și “sună bine”? Mă văd, pe bune, la catedră? Sigur, mi se pare fascinantă lumea adolescenților, iar cercetarea academică nu mi-e tocmai străină, din moment ce am terminat o facultate și un master. Totuși, nu e destul. Răspunsurile m-au șocat și contrariat. De ce? Adio, dar rămâneți cu bine, planurile mele de viitor Mai întâi, pentru că ador să stau prin preajma tinerilor și să le țin traininguri, să fac jocuri cu ei și să povestim vrute și nevrute. Dar să le predau materii școlare ce n-au fost actualizate de zeci de ani? Să intru eu în lumea academică, cu reguli rigide în ceea ce privește “respectul” la ore și acordarea notelor? Nici vorbă. Dacă tot abordez acest subiect, trebuie să recunosc că n-am fost în veci prea pricepută la explicat lecții și modul în care rezolvam calcule. Am avut tentative atât cu copii de clasele primare, cât și cu cei de gimnaziu. Aveam eu filme în cap că e diferit la liceu, deoarece ei au deja baza și știu cum anume trebuie să învețe. Mi-am creat efectiv o iluzie absolut nerealistă, căci situația nu este chiar așa. Aș fi devenit o profesoară din aia faină și de gașcă, nu neg, dar care e constant împotriva sistemului și nu prea are idee cum să se integreze în el. Asta ca să nu mai zic că predatul m-ar fi obosit teribil, singura bucurie fiindu-mi energia elevilor, care știm nespus de bine că nu e întotdeauna la înălțime. Apoi mai era și doctoratul. Un semestru mi-am dat interesul pentru el și am avut o grămadă de seri în care eram terminată psihic după câte o zi lungă, mă uitam la ecranul laptopului la articolul științific la care lucram atunci și mă cuprindea disperarea. Îmi venea să plâng pentru că nu aveam nici cea mai mică idee (sau motivație) cum să fac să iasă un rezultat cel puțin decent. Sunt perfecționistă în majoritatea cazurilor, deci îți poți imagina ce însemna să accept eu un “decent”. Cercetarea științifică nu e punctul meu forte fiindcă nu am răbdare. Eu sunt omul oamenilor și urăsc să stau în permanență în compania tehnologiei. Când m-am înscris, am fost perfect conștientă de toate astea, însă era un mijloc ce mă ajuta la îndeplinirea unui scop mai mare – atingerea celui mai înalt nivel în cadrul predării. Când scopul respectiv a dispărut brusc, mi s-a tăiat evident și elanul pentru doctorat. La facultate nu mi-am dorit să predau, pentru că nu mă atrage vorbitul unui student sau doi din 20 și nu consider că am experiența necesară pentru a-i învăța ceva de-a dreptul util. Nu-mi surâde posibilitatea de a mă chinui vreme de 3 ani să scriu o lucrare ce nu mă încântă neapărat și nici nu mă va ajuta concret în ceea ce-mi doresc să fac. Am schimbat direcția, nu oprit definitiv traseul Vai, cât am mai plâns când m-a lovit realitatea! “Și eu ce fac în continuare? Mi s-a dat lumea peste cap.” Spontaneitatea mă caracterizează doar când sunt lucruri minore în joc, în rest stabilesc fiecare detaliu. Deci, eram pur și simplu devastată. Mi-am amintit că, undeva acolo, pe plan secund, a rămas și dorința dezvoltării unei mici afaceri. Voiam s-o fac oricum, numai că nu intenționam să investesc foarte multă energie în asta. Doar așa, cât să nu-mi pierd îndemânarea de a vinde prin scris și a ține traininguri. Plăcerile (ne)vinovate nu trebuie ignorate! Am realizat că acolo sunt eu, autentică. La astea mă descurc și îmi și aduc împlinire. Le pot integra de minune cu mult iubitul meu voluntariat, am o mare flexibilitate a programului și pot veni cu un aport ce va îmbunătăți viețile a o mulțime de oameni… sper eu că și a celor cu dizabilități. Pot contribui la schimbarea din lume despre care vorbeam cu patos în articolul 7 Motive Pentru Care Îmi Doresc Să Fiu Profesoară De Economie. Atâta că va fi într-un mod complet diferit față de ceea ce preconizasem. Activitățile cu adolescenți nu vor fi absente din ecuație, ci vor face parte din categoria educației nonformale. Asta iubesc și mă văd făcând pentru totdeauna. E ok ca ceea ce ai vrut ieri să nu corespundă cu dorința de azi. E ok să îți schimbi perspectivele, planurile și inclusiv atitudinea sau comportamentul. Evoluăm zi de zi și devenim noi versiuni ale propriilor persoane. Important este să nu fim împotriva adaptării, pentru că doar asta are puterea
Animal de companie pentru copii – idee bună sau nebună?
Orice copil de pe lumea asta și-a întrebat cel puțin o dată părinții dacă poate avea un animal de companie. Adulții se eschivează de obicei atunci când aud aceste cuvinte “magice” și încearcă să găsească scuze care mai de care mai bune. Adevărul este că un animal de companie pentru copii înseamnă uneori o grijă în plus a părinților, haos general, program dat peste cap și chiar un miros neplăcut al locuinței. Motivele sunt ușor de înțeles: copiii nu sunt pregătiți psihic și emoțional pentru îngrijirea animalelor de companie. Totuși, dacă micuțul tău are minim 7 ani și e dezvoltat normal din toate punctele de vedere (poate fi și mai mic, dar automat va trebui să te implici și tu), știi că te poți baza pe el și își dorește din tot sufletul un animăluț, ia serios în considerare completarea familiei cu un necuvântător. Desigur, asigură-te înainte că situația îți permite – animalul de companie va avea suficient spațiu în casă sau apartament. În topul animalelor de companie pe care le au copiii se află câinele, pisica, hamsterul, peștii și lista poate continua. Dar nu despre asta este vorba aici. Ți-am promis în urmă cu multă vreme, odată cu apariția articolului 9 Motive Pentru Care Merită Să Ai Un Animal De Companie, că voi aborda tema separat prichindeilor. Astfel, trecem de la avantajele obișnuite ale unui animal de companie, care nu sunt deloc puține și de neglijat, la ceva mai specific. Și anume, iată… 7 beneficii ale unui animal de companie pentru copii 1. Le devine cel mai bun prieten Cine nu ar fi încântat să aibă alături un camarad loial, căruia să îi poată împărtăși toate gândurile și secretele? Cineva care să asculte, să nu judece și să ofere multă căldură în momentele triste sau grele? Atât animalele de companie mici, cât și cele mari fac toate astea și multe alte lucruri ce le înseninează ziua piticilor. Ele sunt prietenii ce le stau aproape în orice moment în care le vor acolo. Ca să nu mai spun că fac împreună toate activitățile cotidiene și sunt parteneri în năzbâtii. 2. Îi responsabilizează Atunci când copilul își asumă întreaga îngrijire a animalului, este de la sine înțeles că va deveni mai responsabil. Acest aspect trebuie clarificat din capul locului, căci altfel riști să ajungi tu cel ce se va ocupa de muncă, iar micuțul va fi doar cu joaca. Gândește-te însă că animalele de companie mici nu sunt neapărat mai ușor de întreținut decât cele mari. Nu lua acest criteriu ca definitoriu în selectarea animalului. În fond, fiecare are propriile cerințe și necesități exact așa cum sunt și oamenii. 3. Învață lucruri noi împreună Lumea e un loc mare și plin de mistere ce abia așteaptă să fie descoperite. Nu e tare distractiv să te avânți în tumultul lor de unul singur, crede-mă. Doar nu degeaba se spune că unde-s doi puterea crește. De asemenea, imaginează-ți numai câte informații interesante despre animale de companie își însușesc copiii prin simpla prezență a acestora în viețile lor. Zoologia capătă brusc o altă semnificație și vor face tot ce pot pentru a ști totul despre amicii lor cu blană, pene sau solzi. 4. Le îmbunătățește abilitățile sociale Descrierea unui animal de companie cuprinde prin definiție Iatura de socializare. Fie că ne referim la un câine, pisică sau inclusiv pește, animăluțul este o ființă vie, care dezvoltă în copii capacitatea de relaționare. Având în vedere că acasă sunt cât se poate de deschis față de animalele lor de companie mici și mari, le va veni mai natural apoi să o facă și în colectivitate. Să nu uităm că pandemia ne-a izolat practic de oamenii din jur și trebuie să ne adaptăm după cum putem. 5. Au un partener stabil de joacă Când ai un job solicitant, e foarte dificil să te rupi de toate și să stai lângă micuțul tău în permanență sau să îl duci să petreacă timp cu alți copii. Cu toate acestea, el are nevoie de atenție și de cineva care să fie dispus să iasă oricând la joacă. Animalele de companie tânjesc să fie băgate în seamă și să se distreze cu prichindeii. În rarele momente în care nu vor avea chef de năzdrăvănii, vor fi cel puțin buni ascultători. 6. Îi face empatici Copiii care au un animal de companie percep mai repede nevoile și sentimentele celor din jur. Ei conștientizează de la o vârstă fragedă că nu sunt singurii care contează și au mai multă grijă referitor la cum se raportează la ceilalți. Aceștia realizează că bunătatea este esențială și că acțiunile răutăcioase au impact negativ. Iubirea necondiționată a unui animal de companie îi transformă și ajută să evolueze mai rapid emoțional. 7. Ține gadget-urile la distanță De ce și-ar irosi timpul liber jucându-se pe telefon sau tabletă, când pot zburda în voie cu companionul lor? Fericirea aceasta e reală și palpabilă, nu se compară cu agitația provocată de un dispozitiv electronic. Un animal de companie le oferă șansa prichindeilor de a se bucura cum se cuvine de copilărie. Sunt extrem de puține activitățile și jucăriile care mai reușesc să facă asta în zilele noastre. Țin să menționez că cel mai bun animal de companie nu e același pentru toată lumea. Prin urmare, în cazul în care nu știi încă sigur ce animal de companie să alegi, fă testul de aici împreună cu familia. Îți va fi de ajutor! Cât despre accesoriile și mâncarea pentru animale, îți recomand să le comanzi din acest super petshop online. Citește articolul 10 Motive Să Cumperi Tot Pentru Animalul Tău De Pe Zooplus Online și vei afla absolut toate detaliile. Oamenii și animalele au conviețuit dintotdeauna alături, așa că e normal să simțim un atașament reciproc. De aceea, avem efectiv ocazional nevoia de a ne înconjura de animale (persoanele din jur nu sunt mereu o companie plăcută). Abonează-te pe blog și te voi ține la curent cu ce mai postez! Abonare
Emoții, dureri și fapte eroice
Acum aproximativ un an ne-am dat seama cu toții că 2020 era compromis. Adio ieșiri, socializare și activități desfășurate în mod fizic alături de comunitate. A urmat o lungă perioadă de adaptare în online, pe care am ajuns să credem cu adevărat că o stăpânim. Dar nu a fost tocmai așa. Când a început 2021, ne rugam cu ardoare pentru o schimbare. Eram încrezători în viitor, că nu vom lăsa să ne fie “furat” încă un an. Speranța încolțea în fiecare dintre noi că vom depăși pandemia. Cred că de fapt ne-a depășit ea pe noi, iar acum nici nu mă refer la numărul îmbolnăvirilor sau la diversele reguli și restricții. Vorbesc despre implicațiile emoționale care, deși nu se văd, ies din ce în ce mai mult la iveală. Cocktail de sentimente și epuizare Asta descrie cel mai bine felul în care m-am simțit în ultima perioadă. Am scris despre tristețe, dorință de normalitate și burnout (Când Ai Nevoie Să Spui Stop… Și Să Vezi Cum O Iei De La Capăt, Jurnal La Un An De Pandemie: Mă Sufoc și Când Burnout-Ul Devine Mai Mult Decât O Noțiune Abstractă). Imediat ce aveam impresia că lucrurile se așază pe un făgaș relativ liniștit, ceva conturba din nou slabul echilibru obținut. Și mă luptam cu demonii mei, exact așa cum sunt convinsă că o faci și tu. Întotdeauna voiam mai mult și ceream până și imposibilul de la propria persoană. Nu mă mulțumea nimic propriu zis la mine, fiindcă nu a fost niciodată vorba despre o altă persoană. Competiția cea mai aprigă și așteptările ridicate le avem doar de la noi înșine. Responsabilitățile mi-au plăcut mereu și mi le asumam fără să clipesc măcar, chiar dacă erau în mare parte online și nu mă mai împlineau. Noaptea îmi permiteam să mă ascund într-o lume a lecturii, unde absolut totul este posibil – motto după care îmi ghidez existența. Dana nu are nevoie de somn. Emoțiile copleșitoare de extrovertită închisă în casă au venit și au trecut. Eu m-am transformat undeva pe parcursul drumului lor și nu știu dacă îmi place în totalitate cine am devenit. Dar nu asta contează acum. Lumea mi-a luat o întorsătură neașteptată Și cu tot acest zbucium interior (pe care parcă reușisem să îl gestionez cumva), cu greu am realizat clipa în care m-a lovit realitatea. A fost o lovitură dură, ce încă mă străduiesc să o conștientizez: până și eroii noștri, la care ne uităm ca la icoană, cad uneori. Din păcate, noi rareori suntem capabili să-i ridicăm și să-i susținem. Ne afundăm în propria durere și uităm că a lor e mai mare. Uităm, practic, că e timpul să încercăm pentru puțină vreme să le luăm locul. Asta simt eu vis-a-vis de problemele de sănătate ale mamei. Trebuie să fiu un “adult responsabil” pentru ea și nu prea am idee cum. Încurajez pe toată lumea, iar la ea mi s-au terminat cuvintele și apar doar lacrimile (și insensibilii plâng câteodată). E amuzant că îmi merge gura nonstop și, cu toate acestea, n-am împărtășit cu niciun suflet aceste gânduri. Îmi vine mai la îndemână să scriu pentru colțul meu de rai: blogul. Poate că și tu ai pe cineva acolo ce suferă în vreun fel sau altul și îți prinde bine să citești rândurile mele. Crede-mă pe cuvânt: ești suficient de puternic/ă să faci față situației atât pentru tine, cât și pentru omul drag. Sau poate că durerea este chiar a ta și îți vei deveni propria stâncă de susținere. Doar că înainte de a trece la acest pas în care știi că vei învinge orice obstacol, mai trebuie să afli un mic amănunt. E perfect ok să nu fii în permanență ok Detașează-te o scurtă vreme. Nu, nu căuta la nesfârșit un mijloc de divertisment, căci mai devreme sau mai târziu te vei întoarce exact de unde ai plecat. Alege mai degrabă să te descarci. Stai față în față cu ceea ce simți… cu tine. Privește-ți în oglinda sufletului. Lasă sentimentele să te copleșească și plângi dacă te ajută. Dă toată frustrarea afară, nu o mai ține ascunsă în interiorul tău. Va durea tare, să te pregătești moral. E cât se poate de normal și nu trebuie să te sperii. Este o simplă etapă prin care treci. La finalul ei vei fi deja o variantă îmbunătățită a ta. Dar nu există scurtătură, astfel încât să nu fie nevoie să o trăiești. Luminița va veni, numai că tunelul te va provoca să-ți scoți latura întunecată la iveală înainte. Oferă-ți libertate pentru autenticitate. Nimeni nu se simte excepțional în fiecare secundă din zi sau din noapte. Sentimentele ne fac umani. Ceea ce e minunat. Evoluăm prin ele: nu studiindu-le și privindu-le de la distanță, ci trăindu-le. Trage adânc apoi aer în piept și fii tu! Orice dilemă sau impas are o rezolvare. Și vei găsi drumul corect, atâta timp cât ai încredere în tine. Astrele se aliniază pentru cei hotărâți să le “îmblânzească”. Ești gata să trăiești frumos – cu părți senine și înnorate? Nu-i da voie sclipiciului să se irosească și sclipirii din ochii tăi să se evapore! Abonează-te pe blog și te voi ține la curent cu ce mai postez! Abonare