Recenzie – Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm de Matthew Walker
Am citit destul de puțin, din păcate, în ultima vreme. M-am axat mai mult pe latura de dezvoltare personală decât beletristică, așa că despre o asemenea carte îți voi vorbi acum – care are în centru (surpriză!) somnul. E incredibil chiar și pentru mine, având în vedere că mereu am afirmat sus și tare că somnul e supraestimat. Îți povestesc în continuare ce anume mi-a schimbat percepția. “Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm” de Matthew Walker Spre rușinea mea, trebuie să recunosc că nu am citit efectiv cartea de față despre somn, ci am ascultat-o aici, sub formă de audiobook. (Oricum, după lectura asta senzațională, vreau să o comand de pe sau , pentru a o avea acasă. Se găsește în limba română, deci nu-ți face griji dacă nu stăpânești engleza.) M-a marcat încă din primele minute. Aceasta explică cu lux de amănunte importanța și beneficiile somnului, ce se întâmplă când dormi și câte ore de somn sunt necesare organismului uman. Autorul cărții, Matthew Walker, a cercetat ani de zile subiectul și prezintă informațiile atât în mod simplu, pe înțelesul tuturor, cât și complex, menționând modul în care funcționează corpul și creierul nostru. Cartea e plină de detalii prețioase, cum ar fi: Cel mai odihnitor somn este între 10 și 12 seara Înainte de a spune că studiile au demonstrat că fiecare om are propriul ritm după care “operează”, țin să specific că Walker demontează acele declarații. Conform lui, somnul de până la miezul nopții este de departe cel mai odihnitor și contribuie la sănătatea noastră psihică, precum și la starea de bine. Dacă ți-e foarte somn la 4-5 ore după ce te-ai trezit de dimineață, este semn că nu ai dormit destul De îndată ce am aflat acest pont, mi-am analizat comportamentul și programul de somn. Cum mă trezesc la 7, am constatat că în jur de ora 11 casc într-o veselie și nu mă mai pot concentra la nimic. De câte ore de somn are nevoie un om adult? Simplu, de 8 Da, da, este adevărat. Numai așa va putea trece eficient prin toate etapele somnului și se va trezi mai apoi în formă. Deviațiile de la această valoare este indicat să fie cât mai mici, fiindcă există riscul dezechilibrelor pe toate planurile. De fapt, sunt extrem de puțini oameni pe lume care au nevoie de doar câteva ore de somn, fiind o cauză a unei afecțiuni grave. Imaginează-ți că dormitul a 6 ore pe noapte timp de 4-5 zile se va simți în final ca o noapte de nesomn. Somnul nu se recuperează În cazul în care te bazezi că vei recupera o noapte albă cu un somn îndelungat următoarea zi, scoate-ți ideea din minte. Indiferent ce ai face, orele acelea de odihnă nu se mai întorc. În schimb, se poate dovedi mai benefic să previi în loc să tratezi, adică să dormi puțin înainte de acea noapte solicitantă. Atragi diverse boli și acumulezi kilograme nedorite dacă nu acorzi atenție somnului Printre beneficiile somnului se numără creșterea imunității, protejarea împotriva bolilor cardiovasculare și a Alzheimerului, menținerea greutății în parametri optimi și reducerea stării de stres. Pe celelalte te provoc să le descoperi tu prin intermediul cărții! Dormitul este vital, fix ca mâncarea și hidratarea Se pune accent tot mai tare asupra unui stil de viață sănătos. Cu toate acestea, promovate sunt în special alimentația și sportul, sărindu-se peste somn. Absența lui determină și lipsa energiei, irascibilitate și program dat peste cap. Noaptea este făcută pentru a dormi Ceasul biologic ne spune foarte clar că lumina de afară e pentru diverse activități și întunericul înseamnă odihnă. Ne mințim atunci când afirmăm contrariul și ne zăpăcim organismul chinuindu-l să funcționeze în mod opus. De aceea, numeroase cercetări au arătat că persoanele ce lucrează în ture sunt predispuse să se îmbolnăvească inclusiv de cancer. Visele ne ajută să ne dezvoltăm memoria, concentrarea și capacitatea de a rezolva probleme Nu doar somnul are rolul lui. Visele ne stimulează activitatea cerebrală, ceea ce este vizibil la nivelul funcționării sale pe parcursul zilei. În plus, expresia “sleep on it” are bază științifică, deoarece este foarte posibil să ne trezim cu idei de rezolvare a dilemelor și situațiilor cu care ne confruntăm în realitate. Pentru o creativitate sporită, este recomandat un somn de amiază de 1-1:30 ore Odată ajunși în faza REM a somnului, apar și visele, fie că ni le amintim sau nu. Un ciclu complet de somn, care să cuprindă toate etapele, fără a forța ceva, durează aproximativ 1:30 ore. Imediat ce ne trezim vom avea abilitățile intensificate și creativitatea la cote alarmante. Ca să îți faci o idee mai clară, iată și etapele somnului: 1. Somnul NREM sau Non-REM – prima etapă Este starea aceea de moleșeală, în care te îndrepți vertiginos spre somn, însă nu ai adormit total și te trezești la orice zgomot. Activitatea creierului scade, bătăile inimii încetinesc și mușchii se relaxează. 2. Somnul NREM sau Non-REM – a doua etapă Aici se opresc mișcările oculare, pierdem ușor contactul cu lumea exterioară, ni se reglează respirația și bătăile inimii și, nu în ultimul rând, scade temperatura corpului. 3. NREM sau Non-REM – a treia etapă Deja nu mai auzim ce se întâmplă în jurul nostru când dormim. Ne pregătim de somnul adânc și e momentul în care ne încărcăm bateriile cu energie pentru o nouă zi. 4. Somnul REM sau profund Corpul e nemișcat, dar creierul și ochii se mișcă cu viteza luminii. Este perioada în care se cimentează informațiile învățate în ziua precedentă și se manifestă visele. Matthew Walker vorbește deschis despre somn în carte, abordând toate laturile temei. Vei afla acolo până și ce se întâmplă dacă nu dormim. Crede-mă că nu vrei să testezi pe propria piele efectele! Cum ți se pare cartea “Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm“ de Matthew Walker? Nu-i așa că e un must read? Eu zic să o achiziționezi cât mai repede!
Recenzie De ce-i așa, o știe EL de Anne Mateaș
Despre prietena mea Anne Mateaș aș putea vorbi mult și bine. Cu toate că nu ne cunoaștem de o vreme îndelungată (de la sfârșitul anului trecut), pot spune cu certitudine că a devenit o persoană dragă mie, care are un suflet mare și incredibil de cald. Și deși povestim noi o grămadă despre câte-n lună și în stele, cel mai profund am cunoscut-o pe uimitoarea Anne prin intermediul cărții ei autobiografice De ce-i așa, o știe EL. Am citit cartea în urmă cu vreo două luni, însă abia acum am reușit să îmi fac ordine în gânduri și să le aștern pe foaie. Un story pe rețelele de socializare nu îi face complet dreptate. Avea nevoie de o recenzie în toată puterea cuvântului. De ce-i așa, o știe EL Prima parte a cărții vorbește despre povestea de viață a Annei, care, te avertizez, nu a fost deloc una ușoară. M-am regăsit într-o oarecare măsură, deoarece și eu am fost încă de mică specială. Anne e la rândul ei imobilizată într-un scaun cu rotile, avantajul său fiind acela că își poate folosi mâinile extrem de eficient și chiar merge cu ajutorul cârjelor. Dar ea a pierdut mult mai multe decât mine: o parte din familie. Am simțit durerea ei printre pagini și nu am putut să nu empatizez. A fost un copil deosebit, ce a fost maturizat forțat nu doar prin intermediul diagnosticului cu care trăiește, ci și a destinului. E genul acela de suferință care, indiferent de cât de mult timp ar trece, nu va dispărea niciodată. Și totuși, Anne este incredibil de puternică. Nu s-a lăsat doborâtă și a ținut credința asemenea unui scut deasupra capului său. Obstacolele au curs uneori năvalnic peste ea, însă le-a depășit pe toate. Copila timidă și poate adesea nefericită s-a transformat într-o femeie cu ochi calzi și blânzi, al cărei zâmbet sincer poate lumina chiar și cea mai întunecată încăpere. Traseul ei de până acum este un exemplu pentru noi toți. Când o autobiografie devine carte de dezvoltare personală Întotdeauna am preferat romanele sau eventual cărțile de educație financiară și cele de autodezvoltare. Am evitat mereu autobiografiile, pentru că am crezut (greșit) că lecțiile de viață reale sunt puțin “depășite”. De ce aș vrea să citesc despre ceva prin care poate că trec sau am trecut la un moment dat și eu? Așadar, nu mică mi-a fost mirarea când am văzut traiectoria Annei, evoluția sa de-a lungul cărții. Fata neliniștită din primele pagini a dispărut cu desăvârșire până ce am ajuns la final. Ea a fost extrem de curajoasă, împărtășindu-și gândurile cu lumea întreagă. Fiindcă e dificil să vorbim despre sentimentele grele care ne încearcă, iar mâna asta de om frumos și-a pus sufletul pe tavă în fața noastră. Chiar dacă sunt o optimistă convinsă, m-am mai lovit ocazional de stări depresive. De ce-i așa, o știe EL m-a făcut însă să înțeleg ce înseamnă cu adevărat depresia, cât de cruntă poate fi și că e o luptă continuă cu propria persoană. Unii oameni au de-a face cu ea cât le e viața de lungă. Clipele de fericire se câștigă atunci cu eforturi, cu ajutorul iubirii necondiționate a celor din jur și cu sprijinul lui Dumnezeu. De unde vine salvarea? Ne mințim dacă spunem că noi putem răzbate singuri orice ni s-ar întâmpla. Fiecare om are nevoie de un umăr pe care să plângă la greu și inclusiv de un erou care să îl salveze când situația scapă de sub control. Anne l-a ales pe Dumnezeu ca aliat suprem. S-a lăsat în voia lui și îi cinstește toate alegerile pe care le face in locul ei. Credința de care dă dovadă m-a impresionat profund și totodată întărit. Ea acceptă cu simplitate și recunoștință tot ceea ce-i dă Creatorul, pentru că, așa cum spune însuși titlul cărții: De ce-i așa, o știe EL. Gândul acesta ne oferă libertatea de care avem nevoie când stresul și grijile ne apasă. Din păcate, îl alungăm în loc să-l îmbrățișăm. Despre gând vorbesc acum, căci de Dumnezeu parcă ne e frică. Am uitat că El înseamnă iubire fără margini. Noroc cu Anne, o tânără delicată ce ne amintește că Dumnezeu e prezent necontenit în existența noastră. Eu aș merge mai departe de atât și aș afirma că El este în noi. Am încercat, dar am impresia că nu am atins nici măcar parțial esența cărții De ce-i așa, o știe EL. Este o carte ce se citește cu ochii larg deschiși și, mai presus de atât, cu sufletul dornic de cunoaștere. Până la urmă, evoluția spirituală face parte din noi, iar Anne ne poate fi ghid pe acest drum presărat cu dificultăți. Pentru achiziționarea cărții, te invit să-i dai un mesaj tinerei autoare – Anne Mateaș – pe Facebook sau Instagram. De asemenea, urmărește-i activitatea pe Instagram, deoarece postează mult și foarte bine! Abonează-te pe blog și te voi ține la curent cu ce mai postez! Abonare
Recenzie Înainte de Iulia Dobre-Trifan
Înainte este o carte din colecția Mozaic a Pragmatic Publishing, pe care am așteptat-o cu nerăbdare. Mi-au plăcut extrem de mult celelalte două cărți ale Iuliei – Provocări și echilibru în Coaching Executiv Pragmaticși Calendarul zâmbetelor realiste (click pe nume pentru a citi recenziile) – și am asociat informațiile prețioase din ele cu stilul minunat în care ea vorbește despre frumusețea toamnei. De aceea, am fost convinsă că o carte de belestristică scrisă de Iulia Dobre-Trifan va fi un must read. Recenzie Înainte de Iulia Dobre-Trifan Când a ajuns coletul, am fost în extaz! Îi mulțumesc pe această cale extraordinarei autoare atât pentru volum, cât și pentru dedicația emoționantă. M-am simțit tare specială atunci când mi-a mărturisit că e prima dedicație pe care o scrie pe Înainte. Spre deosebire de alte dăți, nu am sărit imediat pe carte. Din contră, am încercat să îmi organizez toate activitățile astfel încât să am un weekend liber, în care să mă pot bucura în voie de lectură. E o carte cu învățăminte, ce se savurează pe cinste cu o ciocolată caldă alături sau un pahar de vin. M-am abținut până la capăt și nu am citit nici măcar sinopsisul. Am vrut să mă las cu totul învăluită în lumea creată de Iulia, fără a-mi face dinainte scenarii sau să încep să cataloghez personajul principal. Fac asta doar atunci când am încredere în talentul autorului și știu cu certitudine că nu mă va dezamăgi. Și… ACȚIUNE! Așa am cunoscut-o pe Lia, o femeie de 40 de ani puternică și senină, care a trecut până la această vârstă prin iubiri, suferințe și tot felul de experiențe definitorii. Cu ajutorul acestora, ea a ajuns la maturitate emoțională și a hotărât să deschidă o ceainărie menită să satisfacă nu numai setea trupească, ci și pe cea sufletească. “Trecutul și viitorul. Are dreptate Corina, sunt importante și trecutul și viitorul. Dar mai important decât timpul ești tu… persoana care trece prin timp și care observă trecutul, viitorul și toate celelalte. Tu ești, în esență, autorul timpului vieții tale. Tu creezi trecutul și viitorul, prin sensurile pe care le dai întâmplărilor de zi cu zi. E o mare putere personală pe care fiecare din noi o avem, aceea de a da sens și de a crea. E necesară o călătorie introspectivă amplă, pentru a înțelege că avem această putere. După ce aflăm asta, viața devine simplă și autentic frumoasă…” Fiecare dintre noi a avut la un moment dat trăiri intense, poate chiar dureroase, ce ne-au marcat într-un mod sau altul existența. Contează însă cum le gestionăm, ce importanță le acordăm și dacă reușim să privim Înainte, dincolo de impactul lor. Lia trăiește în tihnă, fericită și împlinită, împreună cu soțul ei, Petru. Totuși, viața ei nu a fost mereu echilibrată și a trebuit să învețe lecții destul de aspre pe propria piele pentru a se afla acum în acest punct. Ea devine exemplu pentru mai tânăra Corina, colega de la ceainărie care își dorește în secret să-i semene, dar nu este dispusă să urmeze un drum al devenirii similar cu al ei. Mai târziu, apare în scenă și Adina, femeia căreia i-ar fi prins nemaipomenit de bine cu vreo 10 ani în urmă unele dintre sfaturile Liei și care le apreciază oricum atunci când le primește. Sufletul uman e capabil să îndure multe, devenind înălțându-se tot mai sus după ce își revine din fiecare cădere. Bineînțeles, cu toții suntem diferiți și ne vom face până la urmă propriile alegeri, mergând pe un drum unic. Însă oare e nevoie să repetăm anumite greșeli? De ce nu putem asculta o părere a cuiva mai înaintat în vârstă decât noi și care a depășit un moment mai mult sau mai puțin identic cu cel prin care trecem? “Fără tine. Viața mea are sens și e minunată, fără tine. Pentru că am descoperit, între timp, că eu sunt acea persoană pe care o căutam. Răspunsul tuturor întrebărilor mele. Curcubeul de după ploi. Protectorul și protejatul. Eu, nu tu. Nici altcineva.” Iar dragostea… e simplă și deopotrivă extrem de complexă. Acțiuni ce par banale sunt adesea întoarse pe toate părțile în capul unui om. Gesturile de apropiere sau respingere pot avea cauze adânci, fiind provocate de întâmplări ce nu au aparent nici cea mai mică legătură cu persoana care se pretinde a-i fi iubită. Întrebarea este: justifică traumele din copilărie comportamentele unui adult sau e vorba despre adaptare, iertare și vindecare? E corect să târâm un suflet complet nevinovat în drama noastră personală, pe care încercăm să o izolăm departe inclusiv și de ochii noștri? Câteva concluzii și realizări personale Astfel, romanul ne poartă pe parcursul a câteva decenii din viața mai multor personaje și ne vorbește despre traume, alegeri și mai ales vindecări. Ni se demonstrează încă o dată că peisajul nu e niciodată în întregime alb sau negru. De cele mai multe ori e un gri cu accente colorate. Titlul, Înainte, are multiple semnificații. Practic, poveștile trăite înainte ne fac să privim spre viitor, spre un altfel de… înainte. Trebuie doar să avem curaj și încredere în sine. Niciun obstacol nu ne poate sta în cale! “Grădina de iarnă este spațiul meu preferat, mai ales când se răcește vremea și ploile sau ninsoarea îi motivează pe oameni să se retragă, pentru câteva ore, înăuntru. E ceva din imensitatea acestei mansarde fără pereți interiori, care mă atrage. Văd această cameră largă, deschisă, ca pe o reprezentare realistă a vieții umane: toți pereții pe care ne străduim ani întregi să îi construim, ca să ne separăm spațiile, unele de altele. Când, de fapt, noi, care folosim toate spațiile acestea de noi delimitate, prin pereți, suntem o singură persoană, nu mai multe.” M-a impresionat lectura și m-a făcut să îmi pun o mulțime de întrebări referitoare la cum am evoluat de-a lungul timpului și în ce direcție mă îndrept. Am învățat că pacea cu propria persoană e esențială pentru echilibru și multe alte lucruri pe care te îndemn să le descoperi tu. Viața merge tot
Nuanțe de piper și ciocolată – o recenzie atipică
Cândva, într-un timp ce pare că a fost în urmă cu 1000 de ani (de fapt au trecut vreo 2), am scris. A fost un text de suflet, o plăsmuire dintr-un strop de realitate și multă imaginație. Așa se zice că apar cele mai frumoase rezultate, nu-i așa? Mi s-a demonstrat că da atunci când textul meu a fost selectat de Editura SIONO pentru a fi publicat într-un roman colectiv de proză scurtă, care are dragostea în centrul universului său. N-am să insist acum asupra a ceea ce am simțit în clipa în care am primit mailul de confirmare, deoarece am vorbit deja despre acest aspect. Dă un click aici pentru a putea citi postarea de pe contul meu de Facebook. Nuanțe de piper și ciocolată și Inima nu face riduri – două antologii ce merită citite Nuanțe de piper și ciocolată – It is what it is găzduiește 27 de autori debutanți, care trăiesc senzații noi, uimitoare… asemenea mie, dar și autori consacrați, cu multă activitate literară în spate. Fiecare a venit cu o poveste unică și specială, ce te atrage ca un magnet în lumea sa. Indiferent de situația din care ar face parte, sunt convinsă că toți autorii am fost (și încă suntem) emoționați să ne vedem numele în carte și îi suntem extrem de recunoscători editurii pentru această oportunitate. De asemenea, concomitent a mai apărut o antologie, Inima nu face riduri – Life happens, între paginile căreia se adăpostesc alte 25 de nume și gânduri împărtășite. După spusele editurii, a fost prea mult talent pentru a încăpea într-un singur volum. Mi-a plăcut extraordinar de mult cum echipa SIONO a descris volumul în care se regăsește și proza mea: “Când aduni împreună un grup de autori extrem de talentați, scriitori de texte ce ți se înșurubează în suflet, făcându-te să râzi sau să lăcrimezi, rezultă, firește, nuanțe de piper și ciocolată. Editura SIONO este «vinovată» de acest proiect: o carte pe care pun pariu că o veți iubi. De ce? Pentru că e captivantă, generoasă și variată. Un caleidoscop de culori, de perspective, de interpretări.” Dragostea în Nuanțe de piper și ciocolată Trebuie să încep prin a spune că e prima dată când citesc un roman colectiv cu proze de dragoste. M-a învăluit total fiecare poveste, cu particularitățile ei și cu emoțiile inspirate. De aceea, nu voi lua și analiza pe rând titlurile. Nu de alta, dar n-aș ști foarte bine de unde să încep și unde să mă opresc. Diana Gole (Neață) și Mona Șimon, colegele mele de volum, s-au descurcat minunat la acest capitol, motiv pentru care recomand cu drag articolele de pe blogurile lor – Nuanțe de piper și ciocolată, respectiv Nopți cu flori albe. Nuanțe de piper și ciocolată. Eu pot spune cu sinceritate că mă încearcă un amalgam de sentimente când mă gândesc la povești. Îmi păruse rău inițial că programul încărcat nu mi-a permis să termin mai repede cartea de citit, însă ea trebuie savurată. De altfel, reprezintă o lectură perfectă de duminică. A fost exact ce aveam nevoie! Am intrat într-o sferă în care iubirea este totul absolut. Ea te ridică, dar te și coboară într-un ritm mai accelerat inclusiv și decât viteza luminii. Este desăvârșită, chit că nu decurge întotdeauna așa cum ne-am dori. Am descoperit că dragostea s-a simțit la fel de profund în trecut ca și acum. Este un limbaj universal, pe care românii și străinii nu îl vorbesc neapărat, ci îl trăiesc cu aceeași intensitate. Cu toate acestea, nu e scutit de greșeli ce uneori sunt imposibil de iertat. M-a impresionat nespus că majoritatea poveștilor s-au terminat tragic sau au avut un final deschis. Desigur, au existat și finaluri fericite, ca în basme, însă mai puține. Viața e imprevizibilă și nu știi ce va urma, iar autorii au făcut o treabă nemaipomenită din a-i reda trăsăturile. Nu credeam că se va întâmpla prin prisma a câtorva pagini, însă am empatizat cu personajele. M-am regăsit astfel în postura rușinii de a mărturisi sentimente ce ai certitudinea că nu vor fi împărtășite, creării unei conexiuni reale prin intermediul internetului, m-am întors la prima iubire și am trecut printr-o mulțime de stări diferite… totul într-o singură după-amiază. În ciuda credinței generale că dragostea învinge tot, cea romantică are adesea limite impuse de împrejurări, distanțare sufletească sau orgoliu. Acum pot face, deci, liniar trecerea spre… Scrisoare despre ei, ochii albaștri-verzui de… Dana Mierluț Încă nu m-am obișnuit cu ideea că numele meu apare într-o carte cu proze scurte romance. Deși, la drept vorbind, sunt o cititoare împătimită a genului și mereu am visat la asta. Ei bine, visurile chiar devin realitate! Scrisoarea mea se referă la o iubire și… nu prea, aș putea zice. El a fost dintotdeauna arogant, posesiv și egoist, iar ea s-a îndrăgostit oricum de el. Clasic. Normal că n-au mers lucrurile, dar crezi că asta i-a stat fetei în cale și a renunțat să-l mai vrea? Dacă ai avut vreo iubire zbuciumată la începutul tinereții, înțelegi la ce mă refer. Întrebarea este: cât de mult te va afecta în viitor prima iubire? Există riscul să nu treci niciodată peste ea cu adevărat? Cicatricile lăsate pe inimă se vor vindeca vreodată în întregime? Textul acesta a curs efectiv din mine. Nu am stat să-l cosmetizez. La urma urmei, planul era să fiu singura care îl va citi. E o acritură dulce pe alocuri, cum sunt și eu… Cred că e prima dată când mi-am scos sarcasmul la vederea întregului public. E posibil s-o fac mai des. Poți comanda atât Nuanțe de piper și ciocolată – It is what it is, cât și Inima nu face riduri – Life happens de pe site-ul editurii SIONO (click aici) sau de pe rafturile eMag cu cărți (click aici). Lectură plăcută! Încheierea nu o pot face decât în stilul care mi-a concluzionat povestea și cred că mă caracterizează (alege tu dacă evoluția sau nebunia): “poți fi mândru de mine, fraiere!”. Abonează-te pe blog și te voi ține la curent cu
Pacienta tăcută de Alex Michaelides – Recenzie
Am auzit vorbindu-se multe despre Pacienta tăcută, thrillerul psihologic ce a fost declarat cel mai bun roman de acest fel al anului 2019. Nu e tocmai genul pe care îl citesc de obicei, dar cred că de acum o voi face. E greu să îmi aranjez gândurile despre Pacienta tăcută într-o recenzie obișnuită. O carte diferită emană sentimente la fel, iar cea de față de-a dreptul contradictorii uneori. Doamne, cât mi-a plăcut! Pacienta tăcută – scurt rezumat Alicia Berenson a fost găsită într-o seară din urmă cu 6 ani, stând în picioare, nemișcată și cu o armă la îndemână, alături de soțul ei mort – împușcat de 5 ori în cap, de la mică distanță. Șocul a fost imens, mai ales că toată lumea știa că au o căsnicie perfectă. Alicia era o pictorită în ascensiune, îndrăgostită nebunește de arta și soțul ei – Gabriel, un fotograf renumit. Viața lor împreună era liniștită, aveau o casă frumoasă și banii nu reprezentau o problemă, motiv pentru care crima cu sânge rece a lăsat înmărmurită întreaga lume. ”-Despre iubire. Despre faptul că adesea luăm dragostea drept un foc de artificii – drept spectacol și ceva ieșit din comun. Însă iubirea adevărată e foarte tăcută, foarte liniștită. E plictisitoare, dacă privești din perspectiva spectaculosului. Iubirea e profundă și calmă – și constantă.” Cu toate acestea, cea mai surprinzătoare a fost tăcerea Aliciei. Aceasta a refuzat vehement să rostească un singur cuvânt începând cu noaptea fatidică. Dovezile o incriminau și a fost automat declarată vinovată, însă, datorită privirii absente și a atitudinii complete indiferente la tot ce o înconjura, a fost internată într-un spital psihiatric. Anii au trecut și povestea a intrat într-un con de umbră. Chiar și tabloul pictat de Alicia imediat după îngrozitorul eveniment (Alcesta, nume ce provine de la un mit grecesc), singura manifestare a trăirilor sale interioare, a fost dat uitării. Nu de toată lumea. Undeva acolo a existat mereu Theo Faber, un psihoterapeut dornic să descopere misterul din spatele tăcerii. Motivele lui par obiective – o provocare pentru un doctor competent, dar devin subiective pe măsură ce aflăm detalii despre copilăria lui traumatizantă. El a ales această meserie în special din dorința de a-și trata propria suferință. Este oare atât de ușor să depășești lanțurile invizibile ce te țin prins în trecut? E de ajuns să-ți înțelegi din punct de vedere psihologic problemele emoționale pentru a te vindeca de ele? Apoi intrăm practic cu bocancii în viața fiecăruia dintre cei doi. Atât pacienta tăcută, cât și psihoterapeutul ei vorbăreț ascund secrete teribile. Oare li se intersectează cu adevărat cumva existența? Este Alicia nebună? Și ce legătură are Alcesta cu povestea ei? Va reuși Theo să o ajute? Sunt multe întrebări a căror răspunsuri sunt întortocheate și au darul de a șoca. Pacienta tăcută are un final incredibil Nu se vede că acesta reprezintă abia romanul de debut al lui Alex Michaelides. Dar dacă așa arată începutul carierei sale de scriitor, nu pot decât să aștept cu nerăbdare o nouă carte. A ridicat ștacheta foarte sus, iar acum trebuie să facă tot posibilul s-o mențină acolo. Când credeam că e totul clar (după ce am schimbat de câteva ori criminalul în mintea mea și am ajuns inclusiv la ideea de complot), s-a răsturnat situația. Puzzle-ul a căpătat sens, lucrurile aparent nesemnificative s-au legat între ele și misterul a fost elucidat. „E atâta suferință peste tot, și nu facem decât să închidem ochii în fața ei. Adevărul e că suntem cu toții speriați. Suntem speriați unii de alții.” Ai impresia că răspunsul la întrebarea chinuitoare a fost mereu sub ochii tăi. Cauți semne care să îți confirme această bănuială, dar oare le găsești? E nevoie de o cercetare atentă și minuțioasă, de detectiv. Eu mai am însă o dilemă: e în totalitate vina celui care a apăsat pe trăgaci sau trebuie luate în considerare mai multe aspecte? Nu-mi da explicații, ci citește mai întâi Pacienta tăcută, pentru a înțelege la ce mă refer… Unele pasaje mi-au făcut pielea de găină. Eram copleșită de turnura evenimentelor, dar, asemenea unui drogat aflat în sevraj, nu mă puteam opri și îmi doream din ce în ce mai mult. Acțiunea cărții Pacienta tăcută creează dependență. Ce am realizat în urma lecturii Pacienta tăcută Poate părea ciudat, însă am identificat câteva lecții, ca să le zic așa, între paginile Pacientei tăcute. Sigur ai observat până în acest punct că sunt genul de persoană care crede cu convingere în învățarea continuă. Deci, citind, am înțeles încă o dată că linia dintre bine și rău nu e clar delimitată. Până la urmă, nimeni nu e 100% rău. O decizie greșită de moment poate pecetlui nu doar soarta unui singur om, ci a mai mulți. Ba mai mult, dacă suntem onești cu noi înșine, ne vom da seama că fiecare avem o mică, minusculă sclipire de nebunie. Și nu, nu e obligatoriu să fi trăit vreo dramă în copilărie. E suficient ca într-o anumită conjunctură să fim tentați să facem ceva ce știm prea bine că nu este corect. ”Emoțiile care nu sunt exprimate nu mor niciodată. Sunt îngropate de vii și revin mai târziu, în feluri mai urâte.” Exact cum am menționat mai devreme, o clipă de neatenție poate schimba totul. Iar Pacienta tăcută prezintă străfundurile cele mai întunecate ale minții umane, care te hipnotizează. Nu mi s-a părut niciodată mai interesantă ca acum perspectiva de a deveni psihoterapeut. Nu citi Pacienta tăcută în format pdf, mai bine cumpăr-o online (cu un click pe numele brand-ului), inclusiv ca ebook, de pe elefant, libris sau cărturești și simte textura filelor. Pacienta tăcută are un preț ce diferă puțin în funcție de site, alegerea e în mâinile tale! Alex Michaelides e pe val, ceea ce reiese chiar din faptul că a vândut deja drepturile de ecranizare a cărții către Plan B, compania de producție a lui Brat Pitt. Nu se știe deocamdată când va apărea Pacienta tăcută filmul, așteptăm măcar trailerul în viitorul apropiat. Abonează-te pe blog și te
Epoca îndreptățirii de Andrei Cristian – Recenzie
Dacă te uiți doar la titlul cărții, Epoca îndreptățirii, nu îți dai prea bine seama la ce se referă, dar sună interesant. Cel puțin așa mi s-a întâmplat mie. Andrei Cristian a știut cum să inducă o notă de mister și, deși pare puțin ciudat să vedem categoria Dark Books la cărți de dezvoltare personală, cea de față se încadrează perfect în tipar. Pe această cale, dacă tot am menționat deja autorul, vreau să îi mulțumesc pentru frumoasa dedicație pe care mi-a scris-o. A fost o surpriză tare drăguță! Mai citisem și Calendarul zâmbetelor realiste, la scrierea căruia a participat Andrei Cristian, însă acel vibe extrem de pozitiv nu m-a pregătit deloc pentru ce a urmat acum… Ce fel de carte este Epoca îndreptățirii? Hai să începem cu începutul. Probabil că primul semn de întrebare care îți apare în minte este chiar referitor la termenul “îndreptățire”. Ce vrea autorul să spună cu el, cum îl definește? Epoca îndreptățirii pune într-o nouă lumină lumea în care trăim, deschizându-ne ochii asupra a ceea ce facem zi de zi și a felului în care tratăm tot ce ne înconjoară. Nu e un secret faptul că în societatea secolului XXI primează consumerismul, de exemplu, dar e într-o oarecare măsură diferit modul în care este acesta prezentat. Vorbim despre trendul de consumerism, cel ce ne îndeamnă să cumpărăm întotdeauna doar ceea ce este mai nou în materie de tehnologie (și nu numai), chit că nu avem nevoie de produsele respective. Ele nu ne sunt vitale pentru supraviețuire. Oportunități vs. greutăți Avem o mulțime de posibilități în fiecare aspect al vieții și asta de multe ori ne bagă în ceață mai mult decât să ne lămurească drumul pe care trebuie să îl urmăm. Oare strămoșii noștri au avut parte de același oportunități? Erau și ei măcinați de anxietate și stres? Chiar dacă nu putem să întrebăm efectiv primele civilizații cu ce probleme de natură psihică s-au confruntat, ne putem face o idee despre ele în timp ce le analizăm puțin evoluția. Nu e nevoie s-o facem de unii singuri, fiindcă Epoca îndreptățirii ne arată exact ce ne interesează din acest punct de vedere din istorie. Aflăm, de altfel, și că ne permitem anumite libertăți care nu ni se cuvin de fapt. Unele pasaje din carte au fost asemenea unor revelații și chiar m-au făcut să-mi fie jenă de comportamentul greșit pe care l-am adoptat atâția ani. Abia acum mi-am dat seama că nu este în regulă. Înainte mi se părea normal. Credeam că sunt îndreptățiță să fac sau să primesc diverse lucruri. Prin urmare, discuțiile noastre despre nedreptate sunt uneori lipsite de sens și tindem să ne asumăm drepturile, uitând cu desăvârșire de responsabilități. Îndreptățirea pe care o întâlnim la tot pasul vine prin credința că merităm doar ceea ce este mai bun. Întrebarea este: pe ce bază apare această concluzie? Mi-a plăcut enorm accentul pus asupra învățării continue. Oamenii cred eronat că, odată ce au terminat școala, știu absolut tot ce le trebuie pentru o viață liniștită. Nu e deloc așa. Adevărul e și că menținerea activă a creierului ne ține sănătoși vreme îndelungată. De asemenea, mi s-a părut fantastic explicat că luminița de la capătul tunelului nu se aprinde singură. Noi avem putere asupra ei. Adesea pierdem din vedere acest detaliu important și ne punem toate așteptările în spatele altor persoane… Schimb lumea sau mă schimb pe mine? O altă latură ce mi-a atras atenția (și m-a făcut să mă simt vinovată) are legătură cu schimbarea lumii. Vrem să aducem o îmbunătățire în Africa, India sau alte zone îndepărtate, însă nu ne obosim să ajutăm unde ne este la îndemână. Schimbarea ar trebui să înceapă din propria curte. Sau poate susținem o cauză pe de o parte și o sabotăm pe alta. Suntem indeciși, aerieni și poate prea încrezători în ziua de mâine. Lupta dintre generații e din ce în ce mai acerbă și drama este cea care ne menține în formă. Practic, cum este corect să acționăm într-o situație? Trebuie să urmăm cu toții un tipar specific, nu-i așa? Unii oamenii preferă rolul de “oaie neagră”. E vina lor că nu se încadrează în rând cu ceilalți sau nu? De ce, până la urmă, cele două extreme se judecă reciproc? Sunt o mulțime de întrebări pe care ți le pui citind Epoca îndreptățirii. Din fericire, la majoritatea găsești răspuns. Cât despre dilemele morale… cel puțin ai ocazia să le observi obiectiv și să le conștientizezi intensitatea. Am enumerat doar o parte din conceptele abordate în carte. Sunt mult mai multe. Plus că și cele menționate de mine au o perspectivă mai amplă și clară în Epoca îndreptățirii. Mulțumesc Pragmatic Publishing, ProgSquad pe Facebook, pentru nemaipomenita șansă de a o citi! Este o lectură pe înțelesul tuturor și necesară în zilele noastre. Deși, recunosc, subiectul este unul ce poate va stânjeni oarecum anumiți oameni. În schimb, eu consider că e momentul să ne descoperim greșelile și să încercăm să le îndreptăm. Nu suntem atât de îndreptățiți pe cât credem… Abonare