Un curs de video content ce mi-a schimbat perspectiva despre vlogging
Sunt o persoană dinamică, ce nu poate sta o clipă și iubește să încerce constant activități noi. Cum ideile geniale (cel puțin așa le numesc eu) îmi dau mereu târcoale, am ajuns la un moment dat și la capitolul vlog. Nu are rost să mint, întotdeauna am iubit să fiu în centrul atenției. Totuși, asta nu înseamnă că am fost vreodată foarte dornică să-mi testez abilitățile de comunicare în fața camerei de filmat… sau, mă rog, a telefonului. Când socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg Mi se părea extraordinar de simplu să filmezi și practic să faci un video. “Ce poate fi așa complicat?” îmi ziceam. Ei bine, am aflat cât de greu e atunci când sora mea mai mică (cum îi zic eu prietenei mele Denisa) stătea așezată pe scaun în fața mea, filmându-mă. M-au trecut toate transpirațiile, mintea mi s-a golit complet, iar de emoții nici nu mai vorbesc. M-am simțit exact ca și atunci când te prezinți la un examen oral pentru care nu ești mulțumit de cât de mult te-ai pregătit. După multe (prea multe) încercări, am reușit să filmez un video de câteva minute. Nu-mi mai aminteam absolut nimic din ce am scos pe gură și refuzam vehement să mă uit la video, căci sigur aș fi găsit ceva ce era greșit. Despre filmare de calitate știam că nu poate fi oricum vorba (telefon cât de cât decent – nu pentru video, lumină naturală proastă etc.), deci cu acest aspect nici nu m-am stresat. Nici următoarele n-au fost excepționale și încet-încet motivația mea a scăzut, până ce a ajuns pe 0. Inițial a fost scuza cu mutatul, apoi… pur și simplu n-am mai postat. Aveam nevoie de un imbold, ceva care să mă învețe cum să filmez și să fac vlog cât mai bine. A apărut sclipirea care îmi lipsea Astfel am descoperit cursul lui Tedy. Îl aveam de o vreme și simțeam cum mă cheamă, dar amânam să-l fac, așteptând “momentul potrivit”. Când mi-am dat seama că el nu vine… pentru că nu există (oricât de mult m-aș strădui), am dat foarte curioasă play. Să ne înțelegem, Tedy Necula este un regizor profesionist în toată puterea cuvântului, având filme la activ și făcând istorie cu numeroase videoclipuri inspiraționale. În plus, el face Doctoratul în Film, ceea ce denotă armonia pe care o creează între teorie și practică. Dar hai să nu mai vorbesc direct despre autorul excepțional al cursului, ci să îi dau voie muncii lui să îl descrie. Crede-mă că nimic nu o poate face mai bine ca ea. De aceea, am enumerat mai jos câteva dintre lucrurile pe care le-am învățat eu prin intermediul cursului de video content al lui Tedy Necula. Toate sunt prea multe pentru un singur articol și nu am de gând să dau chiar tot din “casă”. Pe lângă asta, cu siguranță voi reveni iar și iar la curs, până ce voi fi sigură că nu mi-a scăpat niciun truc șmecher. Am făcut nenumărate cursuri în ultimul an, însă pot spune cu mâna pe inimă că nu se compară vreunul cu acesta. Dacă ar trebui să îl descriu într-un singur cuvânt, aș alege fără să clipesc: GENIAL! Cursul împletește fantastic elementele tehnice cu cele practice. Este ideal atât pentru antreprenorii ce vor să facă reclame video pentru afacere, cât și pentru vloggeri sau persoane interesate să iasă din tipar și să își facă, de exemplu, un video de prezentare în loc de CV. 9 lucruri învățate din extraordinarul curs de video content al lui Tedy Necula 1. Ce echipament să aleg Nu vrei să știi câtă vreme am oscilat între a-mi cumpăra o cameră profi sau un telefon. Știam că o cameră este mai bună, numai că și telefonul îmi era pe ducă și trebuia să împart bugetul. Tedy m-a făcut să realizez că pot filma nemaipomenit cu un telefon mai performant, atâta timp cât am un trepied și cele necesare alături. Pe site-ul recomandat de el în curs am găsit un kit pentru vlogging la un super preț. 2. Cum să am curaj în fața camerei Toată încrederea pe care o am în mine nu m-a ajutat până acum în clipa filmării. Panica aceea constantă refuza să mă părăsească. Ei bine, am tratat eu în mod total greșit întreaga situație. Câteva mici secrete de la Tedy despre cum să gestionez frica au întrecut detașat orice discurs de încurajare mi-am ținut eu în oglindă înainte. 3. Moduri în care să mă joc cu lumina Știai că, dacă vine dintr-o parte, lumina naturală îți creează umbre interesante pe față? Eu nu… știam asta și multe altele. Iar cum adesea apuc să filmez seara, după ce se întunecă, am fost de-a dreptul fascinată când mi s-a revelat ce trebuie să fac pentru a avea luminița aceea magică în privire. 4. Teme inepuizabile de video-uri Aveam impresia că n-ai cum să te filmezi la nesfârșit. Adică, pe bune, ce poți vorbi atât? Întreabă-l pe Tedy și îți garantez că te va surprinde răspunsul lui. Eu am pierdut șirul ideilor pe care mi le-a dat, noroc că am fost conștiincioasă și le-am notat. 5. Cum să folosesc un program de editare Pentru mine, un video editor, fie el online sau nu, reprezenta o lume îndepărtată și necunoscută. Mi-am terorizat majoritatea prietenelor să îmi editeze toate video-urile postate până acum. Totuși, Tedy mi-a demonstrat că contează mult ce program alegi. De aici încolo mă voi juca și voi testa! 6. Să nu joc un rol când mă filmez Nu sunt genul de om care obișnuiește să se prefacă. Urăsc falsitatea. Cu toate acestea, în fața camerei aveam tendința să vorbesc puțin diferit de normal și poate să urc cu o notă nivelul de dulcegărie. Tedy mi-a arătat că nu merită să fac asta și că eu însămi voi fi cea mai apreciată. 7. Truc prin care să pară că am folosit două camere Lumea se plictisește dacă vede același cadru de la început și până la sfârșit. Și