Dau, nu dau la doctorat… Am intrat, dar nu mă duc
Am făcut destule nebunii din impulsivitate până acum, însă înscrierea la admitere pentru doctorat la ASE îți va face o idee despre… firea mea. E o poveste amuzantă, zic eu, care am promis că va ajunge pe blog. Nu de alta, dar am câteva lecții învățate prin prisma ei, chiar dacă s-a întâmplat extrem de recent. Hai să o luăm cu începutul, ca să înțelegi exact cum (mai bine zis când) m-am decis eu să dau la doctorat și cum au decurs lucrurile de acolo înainte. Poate vei crede că e de ordinul fantasticului, însă, deși îmi plac enorm romanele, nu exagerez deloc. Am oameni care pot confirma. Dacă vreodată voi da la doctorat, va fi în afara țării Aceasta a fost replica ce m-a ghidat pe întregul parcurs al anului universitar trecut, când lumea, inevitabil, îmi punea întrebarea legată de doctorat. La un moment dat, eram de-a dreptul hotărâtă s-o fac. Mi-am întrebat, așadar, toți cunoscuții care fac, au făcut sau știu persoane care fac studii postuniversitare în străinătate, despre cum funcționează sistemul. În acest fel am și aflat că în Olanda se poate face doctoratul în mod gratuit. Deja schimbasem placa cu “m-am gândit să dau la doctorat în Olanda, dar mai văd eu ce și cum”. Cu toate acestea, n-am dat nici măcar o căutare pe Google în acest sens. Am continuat să mă amăgesc că am timp să caut și să aplic. Unde era graba? Bineînțeles că timpul a tăcut și a trecut. Când am intrat în febra disertației (la care am scris nu mai puțin de 178 de pagini), mi-a ieșit complet din cap doctoratul. De fapt, am zis cu convingere că nu mai vreau să aud de studii: mi-a ajuns! Parcă, totuși, aș aplica la doctorat la Timișoara Cu acest gând am intrat efectiv în vară, după ce am susținut lucrarea de disertație. Făceam planuri împreună cu o prietenă și fostă colegă, că ar fi fain să dăm amândouă și să ne încurajăm reciproc. Nu e simplu să treci peste acei minim 3 ani și orice doză de motivație e binevenită. De ce Timișoara? Ei bine… încă din liceu mi-am dorit să devin economist prin intermediul FEAA. Primisem pliante în clasa a 12-a și mi-a rămas întipărit motto-ul conform căruia acolo ești “feeară” sau ceva de genul acesta. Părea cool și auzisem numai de bine despre facultate. Pentru că scopul meu nu e să fac reclamă acelei facultăți (n-am văzut-o decât în poze), mă văd nevoită să recunosc ceva. Să zicem că motivele mele pentru a da la acea facultate nu erau în întregime obiective (băieții ăștia și zăpăceala de la 19 ani!)… Cert e că am rămas în Oradea, am urmat cursurile FSE și a fost în regulă. “Problema” e că sunt perseverentă de fel și nu am renunțat atunci. (Nu îți face iluzii, pentru că mă refer strict la facultate.) Istoria s-a repetat oarecum și la master am reușit să-mi conving părinții că FEAA este alegerea. De data asta m-am pregătit: am găsit o specializare în engleză la frecvență redusă și mi-am făcut tot dosarul. Mă și vedeam studentă acolo. N-am calculat însă posibilitatea de a primi adeverința de absolvire a licenței în timp util pentru înscriere… Restul e istorie. Deci da, după asemenea peripeții, îți poți imagina că am devenit de-a dreptul încăpățânată. Nu e de mirare că am vrut să “sfidez” soarta măcar la doctorat. Eram pe principiul: “ha, uite că, până la urmă, am făcut-o!”. Prietena mea avea alte griji mai presante atunci și mi-a zis că se mai gândește, vom vorbi cu altă ocazie despre acest subiect. Sincer, cum era o ambiție la acel moment mai mult decât o dorință, am lăsat-o baltă. Mi-am concentrat atenția asupra altor proiecte, cum ar fi blogul. Am uitat cu desăvârșire de doctorat. Viața mea era (prea) calmă și își urma cursul liniștit. Îmi lipseau provocările, termenele limită și adrenalina, însă am început să mă obișnuiesc cu letargia. Totul era liniar, până când… Da’ nu dau eu la doctorat la ASE? Nu, nu mi-a apărut întrebarea chiar din senin în minte. A fost nevoie de o discuție cu prietena mea menționată anterior, marțea trecută (08.09.2020), prin care mi-a spus că, într-un final, ea aplică la doctorat în Oradea. Mi-am amintit că și eu voiam să aplic, deși nu m-am interesat practic de nimic. Am întrebat-o pe fată care sunt profesorii cu care pot face doctoratul aici. Doamna pe care o îndrăgesc eu din suflet (mi-a fost coordonator la disertație) și poate va afla acum că îmi e un model, nu era pe listă și nu înțelegeam de ce. Apoi am descoperit că dumneaei se ocupă de partea de doctorat la… ASE, adică la Academia de Studii Economice din București. Nu știu dacă e curaj sau inconștiență, însă n-am stat pe gânduri. Fix în acea seară, pe la 18:30, am sunat-o pe doamna profesoară și i-am spus că vreau să dau admitere la doctorat. Evident, rugând-o să îmi fie din nou coordonator. Răspunsul a fost: “Dana, tu știi că poți face doctoratul cu mine doar la ASE, la București?”. Aflasem cu vreo 2 ore în urmă, dar da, practic pot zice că știam. Eram afară, în parc, cu o prietenă, însă imediat am intrat pe site-ul doctorat.ase.ro și m-a luat frenezia: un loc bugetat la frecvență redusă. Aspiram pentru el, fiindcă taxa pe an e de 10.000 lei. Înscrierea se făcea online, pe 8 și 9 septembrie. Era 8 seara, atât ca oră, cât și ca dată, iar documentele necesare păreau interminabile. Îți dai seama că s-ar fi instalat panica, dacă aș fi avut timp de ea. N-aveam. Astfel, în timp ce participam la o ședință online pentru voluntariat, mă chinuia talentul cu completarea formularului principal pentru admitere. (Pe această cale îmi și cer scuze de neatenția pe care poate am arătat-o față de colegi, dar am reținut ce s-a discutat și am făcut tot posibilul să îmi fac bine treaba.) M-am culcat târziu, după ce am umplut stick-ul cu hârtii ce