De ce trebuie să ții cont și ce e important să știi înainte de a te apuca de voluntariat
În urmă cu mai bine de patru ani, am scris un articol pentru revista de marketing a Facultății, pe care l-am publicat mai apoi și pe blogul meu, la lansare. Subiectul era: voluntariatul. Abia atunci începeam să descopăr această lume fantastică și totodată minunată, care între timp mi-a schimbat complet viața. Este vorba despre articolul Voluntariatul. Ce pot spune e că tema continuă să fie la fel de actuală și în ziua de azi. Am enumerat acolo câteva motive pentru care merită să faci voluntariat, dar am aflat că acelea reprezintă doar vârful iceberg-ului, beneficiile fiind mult mai multe. Dedicarea în voluntariat m-a făcut să fiu mai conștientă de comunitatea în care trăiesc și să mă implic la dezvoltarea ei, iar concomitent la a mea. Am cunoscut o mulțime de oameni faini, care mi-au devenit prieteni și chiar parte din familie. Am trecut prin momente stresante și, la polul opus, am simțit acolo cea mai pură formă de bucurie, entuziasm și motivație. Adevărul este că voluntariatul m-a făcut un om mai bun și mi-a dat încredere în forțele proprii. Evident că te sfătuiesc să găsești și tu un program de voluntariat care să îți facă sufletul și inima să vibreze. Putem vorbi trei zile și trei nopți dacă vrei despre avantajele voluntariatului, dar, cum sunt deja o mulțime de rânduri despre asta peste tot pe internet, îți aduc ceva diferit mai jos. Nu voi detalia de ce să faci voluntariat, ci mergem la nivelul următor, și anume… De ce trebuie să ții cont și ce e important să știi înainte de a te apuca de voluntariat 1. La ce te pricepi Activitățile de voluntariat sunt cât se poate de diverse, însă majoritatea au departamente comune, cum ar fi: resurse umane, logistică, fundraising, comunicare etc. Gândește-te bine la ce te pricepi, poate ai abilități organizatorice excepționale sau știi cum să faci o postare pe social media care să atragă nenumărate aprecieri. Scoate-ți atuurile în evidență! 2. Pasiunile tale Degeaba faci ceva de la care ești bun, dacă nu îți aduce niciun fel de satisfacție. În voluntariat, ca în orice altă activitate de altfel, e vital să unești utilul cu plăcutul pentru a obține reușita. Ce îți place cel mai mult să faci? Fă o pauză și analizează cum ai putea să te folosește de acel lucru ca să aduci o îmbunătățire în comunitatea ta. Implică-te nu doar profesional, ci cu totul personal! 3. Oportunitățile pe care le ai Există numeroase asociații de voluntariat atât în România, cât și internaționale. Care te atrage mai tare? Ca activitate de voluntariat variată, îți pot da exemplul meu. Sunt inițiatoarea programului pentru tineri Centrul pentru Dezvoltare by Frends Oradea, dar în același timp și membră online a unei asociații cu sediul la București și proiecte naționale. În plus, după ce își va reveni mama total cu sănătatea, mi-am propus să particip și la experiențe internaționale. Mi-e extrem de dor să călătoresc și să cunosc oameni deosebiți! 4. Planurile tale de viitor Probabil te-ai săturat de întrebarea clasică a tuturor interviurilor: “unde te vezi peste 5 sau 10 ani?”. Ei bine, te informez că este o întrebare cât se poate de pertinentă, pe care ar fi indicat să ți-o adresezi chiar tu înainte de a aplica la o asociație de voluntariat. De ce? Pentru că, în general, te înscrii în proiecte de durată, care au rezultate pe o perioadă lungă de timp. Și ar fi păcat să părăsești echipa după ce vă veți obișnui să lucrați împreună. Desigur, există situații neprevăzute, dar ia aminte la ceea ce îți dorești sau știi că se va întâmpla. 5. În ce rol te vezi Acest punct este oarecum o combinație între pasiuni și la ce te pricepi. Unde te vezi în echipa de voluntariat? Vei ocupa un loc central, care necesită un grad sporit de responsabilitate, sau mai degrabă te vei afla undeva în umbră, contribuind pur și simplu la buna funcționare a proiectelor, fără a sta în lumina reflectoarelor? Indiferent ce ai alege, ține minte că voluntariatul nu este despre tine ca individ. El se referă întotdeauna la meritele întregului colectiv. 6. Cât timp liber ai la dispoziție Ești o persoană foarte ocupată sau serviciul este singurul care îți solicită atenția 8 ore pe zi? Acest aspect contează mai mult decât crezi! În funcție de timpul liber de care dispui, te vei putea implica în cauza pe care o susții. Ia doar în calcul posibilitatea ca uneori, mai ales când se apropie termenul limită al unui eveniment sau proiect, să fie nevoie să dedici ceva mai multe ore muncii din cadrul lui. 7. Ce așteptări ai Cel mai recomandat ar fi să nu ai nicio așteptare atunci când te apuci de un program de voluntariat, să îi dai voie să te surprindă. Totuși, fiind oameni, conștientizăm că este imposibil să nu ne facem filme în legătură cu evoluția lucrurilor. Încearcă să nu te stresezi prea tare și să nu îți setezi standarde foarte înalte. Astfel, ai șansa ca ele să fie depășite și nici nu vei suferi prea tare dacă nu le atingi. 8. Factorii tăi motivatori și demoralizatori Dacă ești o persoană dinamică și tot timpul în mișcare, nu ar fi o idee inspirată să alegi un program de voluntariat static, compus în totalitate din muncă de birou. E valabilă și viceversa. Cred cu tărie în ieșirea din zona de confort, dar asta nu înseamnă că trebuie să te simți mizerabil în locul în care mergi să te relaxezi și să faci bine în jur. Alege oportunități ce te provoacă, entuziasmează și mențin energia la cote maxime! 9. Pe ce loc din viața ta ești dispus să îl plasezi În funcție de timpul pe care îl aloci, responsabilitățile pe care ți le asumi și felul în care ajungi să te integrezi în grup, voluntariatul va ocupa un anumit loc în viața ta. Tu decizi care va fi acesta! Eu te sfătuiesc însă să analizezi punctele respective înainte de a te apuca efectiv de treabă, pentru că,