Când burnout-ul devine mai mult decât o noțiune abstractă
În urmă cu o lună scriam articolul Când Ai Nevoie Să Spui Stop… Și Să Vezi Cum O Iei De La Capăt. Aveam o mie de gânduri în minte și nimic concret. Toate mi se învârteau în cap și simțeam nevoia de o pauză. Voiam să scap din cotidian, să fac ceva nou, să schimb lucruri din viața mea. Eram convinsă că ceva nu era în regulă, că nu eram eu în regulă, dar nu îmi puteam da seama exact din ce perspectivă. Am pus lucrurile pe seama epuizării legate de activitățile de zi cu zi. Credeam că mă aflu într-un moment definitoriu și că în curând voi afla care îmi este menirea sau ceva asemănător. N-am văzut semnele sau poate nu le-am recunoscut. Nu mi-am dat seama că am ajuns la burnout. Mi s-a părut mereu o noțiune fantezistă, un sindrom care se poate manifesta doar la persoanele cu multe afaceri și responsabilități. Mergeam pe principiul “mie nu mi se poate întâmpla”. Eu și burnout-ul – o poveste de coșmar Pur și simplu într-o zi am decis că nu mai are sens să mă implic în diverse proiecte care contau enorm pentru mine. Scrisul nu mai avea farmec, filmatul era un chin, voluntariatul devenise obositor și tot așa, pe rând, absolut tot ce făceam. Nici măcar cititul nu reușea să îmi țină captată atenția. Ciudat e însă faptul că mereu am considerat că burnout-ul înseamnă direct apatie, lipsa chefului de a face orice, chiar și a respira. Eu eram încântată de soare, entuziasmată să ies și să plutesc undeva pe un nor de fericire. Nu conta ce făceam atâta timp cât nu era treaba pe care o aveam în program. Efectiv nu mă mai cunoșteam pe mine însămi. De ce? Pentru că sunt de obicei o fire cerebrală, care nu lasă nimic să-i stea în cale atunci când are ceva de făcut. Zilele au trecut teribil de încet și am ajuns în stadiul în care doar serviciul mai era obligatoriu. Eram gata să îmi iau concediu o vreme, dar ideea asta mă înspăimânta cel mai tare: în acest fel, nu aș mai fi avut deloc ce să fac. Fiind hiperactivă, gândul respectiv mi-a provocat o panică greu de descris în cuvinte. Panica aceea m-a făcut să îmi pun întrebări serioase și să caut răspunsuri. Bineînțeles, am bifat cam toate căsuțele care descriu burnout-ul. Ce nu recomand Burnout-ul n-a apărut din senin. Au fost luni întregi în care i-am pregătit terenul. Am avut eu grijă să-l aduc cu fiecare zi tot mai aproape. Iată, prin urmare, ce m-a adus aici. 1. Motto-ul “somnul e supraestimat” Ajunsesem în punctul în care îmi repetam că somnul este supraestimat pe post de mantră. Dormeam maxim 6 ore pe noapte și în weekend mă trezeam epuizată abia la prânz. Evident că mă simțeam cumplit de vinovată, îmi făceam câteva mustrări de conștiință până la urmă și o luam de la capăt. Cercul vicios se strângea tot mai puternic în jurul meu. 2. Stresul pe post de mic dejun, prânz și cină Încă dinainte de a-mi începe ziua, trasam sarcini în minte și calculam până la ultima secundă ce aveam în plan. Mâncarea era opțională, stresul nu. Termenele de limită parcă nu se mai sfârșeau, iar eu cu greu mai reușeam să le țin piept. 3. Neglijarea propriei persoane “Hai să ieșim afară” îmi ziceau adesea prietenele. Stăteam puțin pe gânduri și le răspundeam apoi foarte sigură pe mine că probabil puteam cândva în săptămâna următoare. Somn pas, hrănit normal pas, socializare doar online, printre momente. Aveam în schimb ochi injectați de la atâta stat în fața ecranului, momente în care intram pe Facebook să fac o postare și mă fura peisajul în așa măsură încât uitam cu desăvârșire de postat, stare continuă de agitație și irascibilitate și lista merge înainte minim 2 zile. 4. Încercarea obsesivă de a le face pe toate Eu puteam orice, chiar și să fiu în 3 locuri diferite în același timp. Multitasking-ul era marea mea pasiune, cu care mă mândream de zici că era o cicatrice obținută în război. Chiar dacă mă mai lăsa inima să deleg sarcini, le verificam fără oprire. Nimeni nu se descurca cum o făceam eu. 5. Privitul doar într-un punct Sigur, e minunat să ai un țel spre care să tinzi. Un vis te ajută să îți menții focusul. Cu toate astea, trebuie să fii capabil și să privești la ce te înconjoară. Eu nu puteam sau nu știam cum. Conta doar viitorul, luminița aceea pe care numai eu o puteam vedea. Spre ce mă îndrept Martie e o lună frumoasă, dar eu mă bucur nespus că s-a terminat. Am fost cea mai urâtă versiune a mea în această perioadă. Și, cât mă gândeam la “vindecare”, am realizat că pauzele lungi, cu introspecții nesfârșite, nu funcționează pentru mine. Am nevoie de scopuri, de motive pentru care să lupt și cauze în care să cred. Pot reveni la normal doar reluându-mi activitățile. Diferența este că de această dată voi prioritiza. Voi căuta echilibrul dintre muncă și plăcere, dintre ceea ce vreau să devin și ce mă reprezintă în clipa prezentă. Lucrez puțin și la managementul timpului, las deoparte procastinarea și totul va fi bine. Nu se poate altfel. Iar acum, că m-am străduit să dau o formă haosului din mintea mea și am așternut pe mult iubita mea foaie virtuală aceste rânduri, mă simt deja mai bine. Mi-am dat seama că nu mă pot descoperi departe de blog, căci el de fapt face parte din mine. Nu va fi ușor, și poate mă voi mai confrunta cu pauze ocazionale de la scris, însă sunt aici ca să rămân. Ai grijă de tine, nu te epuiza. Salvează-ți întotdeauna câteva resurse de timp și energie, cât de mici, pentru tine. E vital pentru a te menține pe linia de plutire. Abonează-te pe blog și te voi ține la curent cu ce mai postez! Abonare
Rezoluțiile din 2020 vs. cele din 2021
S-a mai terminat un an… Poate cel mai dificil de până acum al multor oameni. Dacă ți-ai propus să fii un om mai bun, să devii cea mai bună versiune a ta, și nu ți-a ieșit tocmai cum sperai, nu-i nimic. Important e că ai ajuns aici și o poți lua de la capăt odată cu ocazia Anului Nou. Pentru mine a fost un an provocator, dar cu toate acestea mi-am îndeplinit majoritatea obiectivelor stabilite. Ba chiar pot zice că am și adăugat câteva gata completate (la care nu mă așteptam) pe parcurs. Astfel, foarte puține rezoluții din 2020 se află pe lista din 2021. Da, a venit momentul acela în care tragem linie: constatăm ce am făcut bine, ce ar trebui îmbunătățit și pregătim planul de acțiune pentru Anul Nou. După distracția de joi seară, e oportună acum puțină melancolie, nu crezi? Nu știu cu exactitate cum au decurs cele 12 luni ale anului 2020 pentru tine, ce ai realizat în urma lor și ce îți propui pentru viitor, însă îți pot da un exemplu personal. Poate că te vei regăsi măcar parțial în povestea mea și ți se vor contura sau clarifica gândurile referitoare la propria situație. Rezoluțiile din 2020 – bifate sau nu? Cu siguranță nu mi-am închipuit ce va urma în lume atunci când am notat cu grijă 23 de obiective (vârsta mea de la acea vreme) pentru 2020. Mda, nu cred că exista vreo persoană care să poată prevedea ce se va întâmpla. Aveam diverse tipuri de rezoluții notate, de la cele pragmatice, de genul organizării anumitor activități de voluntariat, la altele mai spirituale și chiar sensibile. Nu judec oamenii după (ne)credință, dar eu afirm cu sinceritate că simțeam o oarecare înstrăinare față de Dumnezeu și voiam din tot sufletul să reiau acea legătură pe care eu o consider sacră. Lunile au trecut foarte încet, ce-i drept, însă sigur. Încercam să țin panica de virus la distanță de mine și adesea aruncam câte o privire asupra rezoluțiilor mele pentru anul nou. În acest fel reușeam cumva să mă mențin focusată pe ceea ce conta. Am bifat rând pe rând obiectivele și am rămas acum cu 4 neîndeplinite. Unul e legat de planuri de călătorie, deci e de înțeles de ce nu l-am bifat, în timp ce altele două nu s-au adeverit din cauza timpului meu limitat în comparație cu numărul proiectelor în care mă implic. Ultimul mă proclama o vegetariană convinsă. Ce pot să zic, mai am mult de lucru la acest aspect… Cert e că în anul care a trecut am învățat că avem o capacitate de adaptare imensă. Lumea digitală este nemărginită și creativitatea umană poate face minuni în toată regula cu ajutorul ei. Trebuie doar să avem încredere și să luptăm pentru ceea ce ne dorim. Eu am avut ocazia să particip la o mulțime de evenimente online care, dacă se desfășurau în mod fizic, mi-ar fi fost inaccesibile… și nu mă refer că nu aveau rampă sau altceva asemănător. Și aici ajung la un punct esențial pe care l-am bifat și nici măcar nu se număra printre rezoluții: recunoștința. Am învățat să fiu mult mai recunoscătoare pentru tot ce am și sunt. Apreciez la un nivel mai profund, de exemplu, faptul că părinții mei sunt sănătoși și alături de mine. Îi mulțumesc divinității că întreaga mea familie e bine și mă bucur enorm pentru fiecare zâmbet pe care apropiații mei mi-l oferă. De asemenea, eu respir și azi, fiindcă nu sunt sigură de ce s-ar întâmpla în cazul în care m-aș îmbolnăvi. Refuz să gândesc negativ. Fericirea e neprețuită, însă am realizat că se obține nemaipomenit de ușor. Ea înseamnă pentru mine o îmbrățișare puternică de-a mamei, o glumă cu tata, gălăgia făcută noaptea de Sweetie (dragul meu iepuraș) când face ture prin cușca lui sau un pachet de pufuleți mâncat împreună cu nepoțelul meu ce va împlini în curând primul lui an de viață. Ne încăpățânăm să acumulăm lucruri materiale, pierzându-le din vedere pe cele mărunte și deosebite. De aceea, m-am decis să fac unele schimbări… Ce rezoluții am bătut în cuie pentru 2021 Planul de Anul Nou arată destul de diferit. Ca niciodată, mi-a fost greu să mă opresc la 24 (de data asta). Până acum mă chinuiam să ating cifra magică… Mi-am propus să fiu deschisă la nou, să mă adaptez în orice împrejurare și să îmi fac timp pentru ceea ce contează. Ni s-a dovedit că nu avem siguranța zilei de mâine, așa că de ce să nu ne bucurăm de cea de azi? De altfel, e util să știm să facem cât mai multe, iar eu sunt nerăbdătoare să mă dezvolt și să învăț să excelez în multiple arii. Dacă încă mai credeai că învățarea se oprește la o anumită vârstă, presupun că perioada prin care trecem te-a lămurit de contrariu… Îmi sclipesc efectiv ochii când mă gândesc la scopurile pe care mi le-am stabilit atât pe plan profesional, cât mai ales personal. Totuși, cel mai mult îmi doresc ca, indiferent ce s-ar petrece și încotro m-aș îndrepta de voie sau de nevoie, să fiu mereu eu. Aceasta e rezoluția care, în opinia mea, le sintetizează pe toate. Sper că ți-ai fixat deja obiectivele pentru 2021 și sunt SMART (Specifice, Măsurabile, Accesibile, Realizabile și se încadrează în Timp). Dacă nu le-ai trecut pe foaie încă, să știi că nu e prea târziu să o faci. Crede-mă pe cuvânt, îți va fi mult mai ușor să îndeplinești scopuri pentru anul nou palpabile, care deja s-au format cu amănunțire în mintea ta și au prins rădăcini pe hârtie. Îți doresc ca Anul Nou să fie exact pe gustul tău! Abonează-te pe blog și te voi ține la curent cu ce mai postez! Abonare