Cum am renunțat la doctorat și titularizare
N-am scris de o veșnicie. Sau am scris, dar nu pentru ceva ce mi-a adus neapărat plăcere. Teoretic am fost destul de ocupată, practic doar m-am stresat cu ce aveam de făcut la voluntariat și doctorat, procastinând. Mi-a lipsit să-mi aștern gândurile aici, în micul meu colț de rai, cum îl numeam cu drag pe vremea când era o prioritate pentru mine. Nu mai e de o lungă perioadă de timp și mi-am dat seama că trebuie să schimb asta. Bine, am luat de fapt câteva decizii radicale în viața mea. În secunda în care scriu aceste rânduri, sunt complet debusolată. După 2 ani în care mi-am planificat cu atenție fiecare pas, acum nu știu exact ce urmează. Mă sperie și totodată entuziasmează perspectiva. Dar hai să îți explic cum am ajuns aici. “Nu mă regăsesc” Pot zice cu sinceritate că e fraza care m-a reprezentat total în primele 5 luni ale acestui an. Am preferat însă să nu insist asupra gândului, fiindcă se vor rezolva toate la momentul potrivit. Evident că nu s-a întâmplat. Chit că timp liber am avut berechet odată ce mi-am dat demisia (în februarie!!!), nu pot afirma că am fost foarte productivă. Și, dintr-o dată, n-am mai putut amâna învățatul pentru titularizare și nici scrisul la doctorat. Moral puteam, nu eram prea deranjată să pun deoparte activitățile care nu-mi făceau sângele să vibreze, dar mi-au bătut termenele limite la ușă. Atunci am fost forțată să-mi fac o introspecție atentă: îmi doresc cu adevărat să merg pe acest drum sau mi se pare numai interesant, că par deșteaptă și “sună bine”? Mă văd, pe bune, la catedră? Sigur, mi se pare fascinantă lumea adolescenților, iar cercetarea academică nu mi-e tocmai străină, din moment ce am terminat o facultate și un master. Totuși, nu e destul. Răspunsurile m-au șocat și contrariat. De ce? Adio, dar rămâneți cu bine, planurile mele de viitor Mai întâi, pentru că ador să stau prin preajma tinerilor și să le țin traininguri, să fac jocuri cu ei și să povestim vrute și nevrute. Dar să le predau materii școlare ce n-au fost actualizate de zeci de ani? Să intru eu în lumea academică, cu reguli rigide în ceea ce privește “respectul” la ore și acordarea notelor? Nici vorbă. Dacă tot abordez acest subiect, trebuie să recunosc că n-am fost în veci prea pricepută la explicat lecții și modul în care rezolvam calcule. Am avut tentative atât cu copii de clasele primare, cât și cu cei de gimnaziu. Aveam eu filme în cap că e diferit la liceu, deoarece ei au deja baza și știu cum anume trebuie să învețe. Mi-am creat efectiv o iluzie absolut nerealistă, căci situația nu este chiar așa. Aș fi devenit o profesoară din aia faină și de gașcă, nu neg, dar care e constant împotriva sistemului și nu prea are idee cum să se integreze în el. Asta ca să nu mai zic că predatul m-ar fi obosit teribil, singura bucurie fiindu-mi energia elevilor, care știm nespus de bine că nu e întotdeauna la înălțime. Apoi mai era și doctoratul. Un semestru mi-am dat interesul pentru el și am avut o grămadă de seri în care eram terminată psihic după câte o zi lungă, mă uitam la ecranul laptopului la articolul științific la care lucram atunci și mă cuprindea disperarea. Îmi venea să plâng pentru că nu aveam nici cea mai mică idee (sau motivație) cum să fac să iasă un rezultat cel puțin decent. Sunt perfecționistă în majoritatea cazurilor, deci îți poți imagina ce însemna să accept eu un “decent”. Cercetarea științifică nu e punctul meu forte fiindcă nu am răbdare. Eu sunt omul oamenilor și urăsc să stau în permanență în compania tehnologiei. Când m-am înscris, am fost perfect conștientă de toate astea, însă era un mijloc ce mă ajuta la îndeplinirea unui scop mai mare – atingerea celui mai înalt nivel în cadrul predării. Când scopul respectiv a dispărut brusc, mi s-a tăiat evident și elanul pentru doctorat. La facultate nu mi-am dorit să predau, pentru că nu mă atrage vorbitul unui student sau doi din 20 și nu consider că am experiența necesară pentru a-i învăța ceva de-a dreptul util. Nu-mi surâde posibilitatea de a mă chinui vreme de 3 ani să scriu o lucrare ce nu mă încântă neapărat și nici nu mă va ajuta concret în ceea ce-mi doresc să fac. Am schimbat direcția, nu oprit definitiv traseul Vai, cât am mai plâns când m-a lovit realitatea! “Și eu ce fac în continuare? Mi s-a dat lumea peste cap.” Spontaneitatea mă caracterizează doar când sunt lucruri minore în joc, în rest stabilesc fiecare detaliu. Deci, eram pur și simplu devastată. Mi-am amintit că, undeva acolo, pe plan secund, a rămas și dorința dezvoltării unei mici afaceri. Voiam s-o fac oricum, numai că nu intenționam să investesc foarte multă energie în asta. Doar așa, cât să nu-mi pierd îndemânarea de a vinde prin scris și a ține traininguri. Plăcerile (ne)vinovate nu trebuie ignorate! Am realizat că acolo sunt eu, autentică. La astea mă descurc și îmi și aduc împlinire. Le pot integra de minune cu mult iubitul meu voluntariat, am o mare flexibilitate a programului și pot veni cu un aport ce va îmbunătăți viețile a o mulțime de oameni… sper eu că și a celor cu dizabilități. Pot contribui la schimbarea din lume despre care vorbeam cu patos în articolul 7 Motive Pentru Care Îmi Doresc Să Fiu Profesoară De Economie. Atâta că va fi într-un mod complet diferit față de ceea ce preconizasem. Activitățile cu adolescenți nu vor fi absente din ecuație, ci vor face parte din categoria educației nonformale. Asta iubesc și mă văd făcând pentru totdeauna. E ok ca ceea ce ai vrut ieri să nu corespundă cu dorința de azi. E ok să îți schimbi perspectivele, planurile și inclusiv atitudinea sau comportamentul. Evoluăm zi de zi și devenim noi versiuni ale propriilor persoane. Important este să nu fim împotriva adaptării, pentru că doar asta are puterea
7 motive pentru care îmi doresc să fiu profesoară de economie
Eu sunt ca o carte deschisă. Uneori tind să fiu chiar prea sinceră și spun cam tot ce gândesc, ceea ce nu se încadrează întotdeauna în categoria calităților. Fiecare cu “păcatele” lui, nu? Și totuși, există un vis (sau mai degrabă un obiectiv) pentru viitorul nu foarte îndepărtat, unul pe care îl știu doar câțiva oameni. De ceva vreme ezit dacă e sau nu momentul să scriu despre acest aspect. Așa că, pot zice că a venit la fix campania „Trăiește cu personalitate!”, dezvoltată de DeMedia.ro. Mi s-a părut atât de drăguță inițiativa, încât m-am hotărât să particip și să îți destăinui că… îmi doresc să devin profesoară de economie! Da, asta înseamnă că voi preda la liceu. Indiferent dacă te-am surprins sau nu, cu siguranță nu știi motivele care m-au ghidat să iau această decizie. Le regăsești mai jos. Planul e bine pus la punct, nu e o idee spontană de a mea, și deja fac pași în direcția lui: fac partea a II-a a Modulului Psihopedagogic, iar la vară intenționez să dau examenul de titularizare. Bineînțeles, asta dacă revine viața la normal, pentru că nu-mi doresc să fiu din prima profesor în online. Emoțiile ar fi enorme și la clasă, deci nu e cazul să le amplific cu internetul care nu merge bine și tot felul de alte probleme tehnice. Eh, mai pot aștepta un an la nevoie. Cert e că am unul dintre acele “visuri la cheie”, ce își urmează cursul firesc pentru a deveni realitate. Iată, așadar, ce mă motivează spre a-l îndeplini. 7 motive pentru care îmi doresc să fiu profesoară de economie 7. Mă simt în largul meu între adolescenți/tineri Probabil că știi deja, am fost Președintele Asociației Studenților Economiști din Oradea (ASEO) până anul acesta în mai. Atunci mi-am dat seama că iubesc să fiu în centrul tinerilor, să le vorbesc, să-i motivez, să fac jocuri și diverse activități cu ei, văzându-i cum evoluează sub ochii mei. Dacă nu pot fi o veșnică studentă, meseria de profesor e de lungă durată. În plus, am ocazia să văd o mulțime de generații crescând sub ochii mei, să mă hrănesc cu entuziasmul lor și, prin intermediul lor, să rămân tânără pentru totdeauna. 6. Plănuiesc să fiu un exemplu că “se poate” pentru elevii mei Fiind imobilizată într-un scaun cu rotile, situația mea este una mai… specială. Cu toate acestea, cred cu tărie că nimic nu este imposibil și că noi ne impunem propriile limite. Se poate vedea asta prin faptul că nu am renunțat și lupt neîncetat pentru ceea ce îmi doresc. Astfel, nu este o laudă când spun că vreau să fiu un exemplu pentru viitorii mei elevi. Dacă eu reușesc să fac atâtea lucruri, ei ce scuză au? Trebuie neapărat să creadă în puterea lor interioară, deoarece sunt capabili să obțină absolut orice. Totodată, sper eu, vor deveni mult mai deschiși față de persoanele cu dizabilități și vor ajunge tineri care le vor accepta (nu numai tolera) senin în rândurile lor. 5. Vreau să dau mai departe din cunoștințele mele Am iubit cifrele încă de mică. Întotdeauna am avut performanțe mult mai bune pe partea de real decât pe cea de uman. Dacă spun adesea că mă joc cu scrisul, când vine vorba de calcule sunt cât se poate de serioasă. Acolo sunt ca peștele în apă. Astfel, este clar că principalele cunoștințe pe care îmi doresc să le dau mai departe sunt legate de economie. Atâta că voi depăși granița aceasta și intenționez să-i provoc să descopere viața și să o privească din perspective inedite. 4. Voi învăța tinerii să se orienteze spre dezvoltarea lor personală Acest punct se leagă într-o mare măsură de cel anterior. Sunt convinsă că multe dificultăți din viață și alegeri greșite pot fi evitate cu ajutorul dezvoltării personale și a cunoașterii de sine. Sigur, educația are un rol primordial, dar ea poate fi continuată inclusiv și în afara școlii, respectiv mediului familial. Voi încuraja adolescenții să citească cărți de autodezvoltare, voi organiza traininguri pentru ei și, evident, îi voi îndruma spre voluntariat. După ce mă voi obișnui puțin cu noul meu rol, îmi doresc să fac eu însămi un “club” de voluntariat cu ei. Pentru că profesori sunt o grămadă, mentori, în schimb, foarte puțini. Spre acest statut aspir eu. 3. E nevoie de oameni creativi la catedră, care să se adapteze vremurilor în care trăim Din păcate, tehnologia avansează mult mai repede decât metodele de predare ale unor profesori. Degeaba se plâng aceștia că nu sunt băgați în seamă, e de așteptat, având în vedere că vin cu aceleași idei învechite ce funcționau în urmă cu 20-30 de ani. A fi profesor, consider eu, e mai mult decât un simplu job, e o vocație și adaptarea e esențială. Tehnologia, culorile și aplicațiile trebuie să fie prieteni ai dascălilor, nici într-un caz dușmani. Pentru început, am “ochit” de pe site-ul DeMedia câteva pixuri, calendare (acesta mă tentează cel mai mult) și agende (preferata mea e aici) moderne, care mă vor ajuta să mă organizez eficient. Cel mai tare mă încântă că pot să le personalizez cu logo-ul și detaliile blogului. În acest fel voi avea mereu cu mine această bucățică din sufletul meu. 2. Știu că pot face economia interesantă și atractivă, cu tot felul de jocuri Trecând la următorul nivel, nu doar metodele de predare, ci și materia propriu-zisă poate fi atractivă. Se pot face asocieri cu realitatea, mai ales când ne referim la economie. Banii vorbesc, nu-i așa? Nu pot zice că am făcut cercetări atente, însă am identificat câteva jocuri ce i-ar putea atrage ca un magnet pe liceeni, consolidându-le în același timp și informațiile studiate. Cu siguranță vor reține mult mai ușor și pe termen lung ceea ce le predau. Noi, economiștii, căutăm veșnic cazurile win-win (câștig-câștig). 1. Îmi doresc să contribui la formarea caracterelor E foarte simplu să spunem că adolescenții sunt rebeli, răi și se comportă prostește, neștiind ce înseamnă cu adevărat greutățile și responsabilitățile. Fiecare vârstă se confruntă cu