De ce trebuie să ții cont și ce e important să știi înainte de a te apuca de voluntariat
În urmă cu mai bine de patru ani, am scris un articol pentru revista de marketing a Facultății, pe care l-am publicat mai apoi și pe blogul meu, la lansare. Subiectul era: voluntariatul. Abia atunci începeam să descopăr această lume fantastică și totodată minunată, care între timp mi-a schimbat complet viața. Este vorba despre articolul Voluntariatul. Ce pot spune e că tema continuă să fie la fel de actuală și în ziua de azi. Am enumerat acolo câteva motive pentru care merită să faci voluntariat, dar am aflat că acelea reprezintă doar vârful iceberg-ului, beneficiile fiind mult mai multe. Dedicarea în voluntariat m-a făcut să fiu mai conștientă de comunitatea în care trăiesc și să mă implic la dezvoltarea ei, iar concomitent la a mea. Am cunoscut o mulțime de oameni faini, care mi-au devenit prieteni și chiar parte din familie. Am trecut prin momente stresante și, la polul opus, am simțit acolo cea mai pură formă de bucurie, entuziasm și motivație. Adevărul este că voluntariatul m-a făcut un om mai bun și mi-a dat încredere în forțele proprii. Evident că te sfătuiesc să găsești și tu un program de voluntariat care să îți facă sufletul și inima să vibreze. Putem vorbi trei zile și trei nopți dacă vrei despre avantajele voluntariatului, dar, cum sunt deja o mulțime de rânduri despre asta peste tot pe internet, îți aduc ceva diferit mai jos. Nu voi detalia de ce să faci voluntariat, ci mergem la nivelul următor, și anume… De ce trebuie să ții cont și ce e important să știi înainte de a te apuca de voluntariat 1. La ce te pricepi Activitățile de voluntariat sunt cât se poate de diverse, însă majoritatea au departamente comune, cum ar fi: resurse umane, logistică, fundraising, comunicare etc. Gândește-te bine la ce te pricepi, poate ai abilități organizatorice excepționale sau știi cum să faci o postare pe social media care să atragă nenumărate aprecieri. Scoate-ți atuurile în evidență! 2. Pasiunile tale Degeaba faci ceva de la care ești bun, dacă nu îți aduce niciun fel de satisfacție. În voluntariat, ca în orice altă activitate de altfel, e vital să unești utilul cu plăcutul pentru a obține reușita. Ce îți place cel mai mult să faci? Fă o pauză și analizează cum ai putea să te folosește de acel lucru ca să aduci o îmbunătățire în comunitatea ta. Implică-te nu doar profesional, ci cu totul personal! 3. Oportunitățile pe care le ai Există numeroase asociații de voluntariat atât în România, cât și internaționale. Care te atrage mai tare? Ca activitate de voluntariat variată, îți pot da exemplul meu. Sunt inițiatoarea programului pentru tineri Centrul pentru Dezvoltare by Frends Oradea, dar în același timp și membră online a unei asociații cu sediul la București și proiecte naționale. În plus, după ce își va reveni mama total cu sănătatea, mi-am propus să particip și la experiențe internaționale. Mi-e extrem de dor să călătoresc și să cunosc oameni deosebiți! 4. Planurile tale de viitor Probabil te-ai săturat de întrebarea clasică a tuturor interviurilor: “unde te vezi peste 5 sau 10 ani?”. Ei bine, te informez că este o întrebare cât se poate de pertinentă, pe care ar fi indicat să ți-o adresezi chiar tu înainte de a aplica la o asociație de voluntariat. De ce? Pentru că, în general, te înscrii în proiecte de durată, care au rezultate pe o perioadă lungă de timp. Și ar fi păcat să părăsești echipa după ce vă veți obișnui să lucrați împreună. Desigur, există situații neprevăzute, dar ia aminte la ceea ce îți dorești sau știi că se va întâmpla. 5. În ce rol te vezi Acest punct este oarecum o combinație între pasiuni și la ce te pricepi. Unde te vezi în echipa de voluntariat? Vei ocupa un loc central, care necesită un grad sporit de responsabilitate, sau mai degrabă te vei afla undeva în umbră, contribuind pur și simplu la buna funcționare a proiectelor, fără a sta în lumina reflectoarelor? Indiferent ce ai alege, ține minte că voluntariatul nu este despre tine ca individ. El se referă întotdeauna la meritele întregului colectiv. 6. Cât timp liber ai la dispoziție Ești o persoană foarte ocupată sau serviciul este singurul care îți solicită atenția 8 ore pe zi? Acest aspect contează mai mult decât crezi! În funcție de timpul liber de care dispui, te vei putea implica în cauza pe care o susții. Ia doar în calcul posibilitatea ca uneori, mai ales când se apropie termenul limită al unui eveniment sau proiect, să fie nevoie să dedici ceva mai multe ore muncii din cadrul lui. 7. Ce așteptări ai Cel mai recomandat ar fi să nu ai nicio așteptare atunci când te apuci de un program de voluntariat, să îi dai voie să te surprindă. Totuși, fiind oameni, conștientizăm că este imposibil să nu ne facem filme în legătură cu evoluția lucrurilor. Încearcă să nu te stresezi prea tare și să nu îți setezi standarde foarte înalte. Astfel, ai șansa ca ele să fie depășite și nici nu vei suferi prea tare dacă nu le atingi. 8. Factorii tăi motivatori și demoralizatori Dacă ești o persoană dinamică și tot timpul în mișcare, nu ar fi o idee inspirată să alegi un program de voluntariat static, compus în totalitate din muncă de birou. E valabilă și viceversa. Cred cu tărie în ieșirea din zona de confort, dar asta nu înseamnă că trebuie să te simți mizerabil în locul în care mergi să te relaxezi și să faci bine în jur. Alege oportunități ce te provoacă, entuziasmează și mențin energia la cote maxime! 9. Pe ce loc din viața ta ești dispus să îl plasezi În funcție de timpul pe care îl aloci, responsabilitățile pe care ți le asumi și felul în care ajungi să te integrezi în grup, voluntariatul va ocupa un anumit loc în viața ta. Tu decizi care va fi acesta! Eu te sfătuiesc însă să analizezi punctele respective înainte de a te apuca efectiv de treabă, pentru că,
Cum am renunțat la doctorat și titularizare
N-am scris de o veșnicie. Sau am scris, dar nu pentru ceva ce mi-a adus neapărat plăcere. Teoretic am fost destul de ocupată, practic doar m-am stresat cu ce aveam de făcut la voluntariat și doctorat, procastinând. Mi-a lipsit să-mi aștern gândurile aici, în micul meu colț de rai, cum îl numeam cu drag pe vremea când era o prioritate pentru mine. Nu mai e de o lungă perioadă de timp și mi-am dat seama că trebuie să schimb asta. Bine, am luat de fapt câteva decizii radicale în viața mea. În secunda în care scriu aceste rânduri, sunt complet debusolată. După 2 ani în care mi-am planificat cu atenție fiecare pas, acum nu știu exact ce urmează. Mă sperie și totodată entuziasmează perspectiva. Dar hai să îți explic cum am ajuns aici. “Nu mă regăsesc” Pot zice cu sinceritate că e fraza care m-a reprezentat total în primele 5 luni ale acestui an. Am preferat însă să nu insist asupra gândului, fiindcă se vor rezolva toate la momentul potrivit. Evident că nu s-a întâmplat. Chit că timp liber am avut berechet odată ce mi-am dat demisia (în februarie!!!), nu pot afirma că am fost foarte productivă. Și, dintr-o dată, n-am mai putut amâna învățatul pentru titularizare și nici scrisul la doctorat. Moral puteam, nu eram prea deranjată să pun deoparte activitățile care nu-mi făceau sângele să vibreze, dar mi-au bătut termenele limite la ușă. Atunci am fost forțată să-mi fac o introspecție atentă: îmi doresc cu adevărat să merg pe acest drum sau mi se pare numai interesant, că par deșteaptă și “sună bine”? Mă văd, pe bune, la catedră? Sigur, mi se pare fascinantă lumea adolescenților, iar cercetarea academică nu mi-e tocmai străină, din moment ce am terminat o facultate și un master. Totuși, nu e destul. Răspunsurile m-au șocat și contrariat. De ce? Adio, dar rămâneți cu bine, planurile mele de viitor Mai întâi, pentru că ador să stau prin preajma tinerilor și să le țin traininguri, să fac jocuri cu ei și să povestim vrute și nevrute. Dar să le predau materii școlare ce n-au fost actualizate de zeci de ani? Să intru eu în lumea academică, cu reguli rigide în ceea ce privește “respectul” la ore și acordarea notelor? Nici vorbă. Dacă tot abordez acest subiect, trebuie să recunosc că n-am fost în veci prea pricepută la explicat lecții și modul în care rezolvam calcule. Am avut tentative atât cu copii de clasele primare, cât și cu cei de gimnaziu. Aveam eu filme în cap că e diferit la liceu, deoarece ei au deja baza și știu cum anume trebuie să învețe. Mi-am creat efectiv o iluzie absolut nerealistă, căci situația nu este chiar așa. Aș fi devenit o profesoară din aia faină și de gașcă, nu neg, dar care e constant împotriva sistemului și nu prea are idee cum să se integreze în el. Asta ca să nu mai zic că predatul m-ar fi obosit teribil, singura bucurie fiindu-mi energia elevilor, care știm nespus de bine că nu e întotdeauna la înălțime. Apoi mai era și doctoratul. Un semestru mi-am dat interesul pentru el și am avut o grămadă de seri în care eram terminată psihic după câte o zi lungă, mă uitam la ecranul laptopului la articolul științific la care lucram atunci și mă cuprindea disperarea. Îmi venea să plâng pentru că nu aveam nici cea mai mică idee (sau motivație) cum să fac să iasă un rezultat cel puțin decent. Sunt perfecționistă în majoritatea cazurilor, deci îți poți imagina ce însemna să accept eu un “decent”. Cercetarea științifică nu e punctul meu forte fiindcă nu am răbdare. Eu sunt omul oamenilor și urăsc să stau în permanență în compania tehnologiei. Când m-am înscris, am fost perfect conștientă de toate astea, însă era un mijloc ce mă ajuta la îndeplinirea unui scop mai mare – atingerea celui mai înalt nivel în cadrul predării. Când scopul respectiv a dispărut brusc, mi s-a tăiat evident și elanul pentru doctorat. La facultate nu mi-am dorit să predau, pentru că nu mă atrage vorbitul unui student sau doi din 20 și nu consider că am experiența necesară pentru a-i învăța ceva de-a dreptul util. Nu-mi surâde posibilitatea de a mă chinui vreme de 3 ani să scriu o lucrare ce nu mă încântă neapărat și nici nu mă va ajuta concret în ceea ce-mi doresc să fac. Am schimbat direcția, nu oprit definitiv traseul Vai, cât am mai plâns când m-a lovit realitatea! “Și eu ce fac în continuare? Mi s-a dat lumea peste cap.” Spontaneitatea mă caracterizează doar când sunt lucruri minore în joc, în rest stabilesc fiecare detaliu. Deci, eram pur și simplu devastată. Mi-am amintit că, undeva acolo, pe plan secund, a rămas și dorința dezvoltării unei mici afaceri. Voiam s-o fac oricum, numai că nu intenționam să investesc foarte multă energie în asta. Doar așa, cât să nu-mi pierd îndemânarea de a vinde prin scris și a ține traininguri. Plăcerile (ne)vinovate nu trebuie ignorate! Am realizat că acolo sunt eu, autentică. La astea mă descurc și îmi și aduc împlinire. Le pot integra de minune cu mult iubitul meu voluntariat, am o mare flexibilitate a programului și pot veni cu un aport ce va îmbunătăți viețile a o mulțime de oameni… sper eu că și a celor cu dizabilități. Pot contribui la schimbarea din lume despre care vorbeam cu patos în articolul 7 Motive Pentru Care Îmi Doresc Să Fiu Profesoară De Economie. Atâta că va fi într-un mod complet diferit față de ceea ce preconizasem. Activitățile cu adolescenți nu vor fi absente din ecuație, ci vor face parte din categoria educației nonformale. Asta iubesc și mă văd făcând pentru totdeauna. E ok ca ceea ce ai vrut ieri să nu corespundă cu dorința de azi. E ok să îți schimbi perspectivele, planurile și inclusiv atitudinea sau comportamentul. Evoluăm zi de zi și devenim noi versiuni ale propriilor persoane. Important este să nu fim împotriva adaptării, pentru că doar asta are puterea