Pacienta tăcută de Alex Michaelides – Recenzie
Am auzit vorbindu-se multe despre Pacienta tăcută, thrillerul psihologic ce a fost declarat cel mai bun roman de acest fel al anului 2019. Nu e tocmai genul pe care îl citesc de obicei, dar cred că de acum o voi face. E greu să îmi aranjez gândurile despre Pacienta tăcută într-o recenzie obișnuită. O carte diferită emană sentimente la fel, iar cea de față de-a dreptul contradictorii uneori. Doamne, cât mi-a plăcut! Pacienta tăcută – scurt rezumat Alicia Berenson a fost găsită într-o seară din urmă cu 6 ani, stând în picioare, nemișcată și cu o armă la îndemână, alături de soțul ei mort – împușcat de 5 ori în cap, de la mică distanță. Șocul a fost imens, mai ales că toată lumea știa că au o căsnicie perfectă. Alicia era o pictorită în ascensiune, îndrăgostită nebunește de arta și soțul ei – Gabriel, un fotograf renumit. Viața lor împreună era liniștită, aveau o casă frumoasă și banii nu reprezentau o problemă, motiv pentru care crima cu sânge rece a lăsat înmărmurită întreaga lume. ”-Despre iubire. Despre faptul că adesea luăm dragostea drept un foc de artificii – drept spectacol și ceva ieșit din comun. Însă iubirea adevărată e foarte tăcută, foarte liniștită. E plictisitoare, dacă privești din perspectiva spectaculosului. Iubirea e profundă și calmă – și constantă.” Cu toate acestea, cea mai surprinzătoare a fost tăcerea Aliciei. Aceasta a refuzat vehement să rostească un singur cuvânt începând cu noaptea fatidică. Dovezile o incriminau și a fost automat declarată vinovată, însă, datorită privirii absente și a atitudinii complete indiferente la tot ce o înconjura, a fost internată într-un spital psihiatric. Anii au trecut și povestea a intrat într-un con de umbră. Chiar și tabloul pictat de Alicia imediat după îngrozitorul eveniment (Alcesta, nume ce provine de la un mit grecesc), singura manifestare a trăirilor sale interioare, a fost dat uitării. Nu de toată lumea. Undeva acolo a existat mereu Theo Faber, un psihoterapeut dornic să descopere misterul din spatele tăcerii. Motivele lui par obiective – o provocare pentru un doctor competent, dar devin subiective pe măsură ce aflăm detalii despre copilăria lui traumatizantă. El a ales această meserie în special din dorința de a-și trata propria suferință. Este oare atât de ușor să depășești lanțurile invizibile ce te țin prins în trecut? E de ajuns să-ți înțelegi din punct de vedere psihologic problemele emoționale pentru a te vindeca de ele? Apoi intrăm practic cu bocancii în viața fiecăruia dintre cei doi. Atât pacienta tăcută, cât și psihoterapeutul ei vorbăreț ascund secrete teribile. Oare li se intersectează cu adevărat cumva existența? Este Alicia nebună? Și ce legătură are Alcesta cu povestea ei? Va reuși Theo să o ajute? Sunt multe întrebări a căror răspunsuri sunt întortocheate și au darul de a șoca. Pacienta tăcută are un final incredibil Nu se vede că acesta reprezintă abia romanul de debut al lui Alex Michaelides. Dar dacă așa arată începutul carierei sale de scriitor, nu pot decât să aștept cu nerăbdare o nouă carte. A ridicat ștacheta foarte sus, iar acum trebuie să facă tot posibilul s-o mențină acolo. Când credeam că e totul clar (după ce am schimbat de câteva ori criminalul în mintea mea și am ajuns inclusiv la ideea de complot), s-a răsturnat situația. Puzzle-ul a căpătat sens, lucrurile aparent nesemnificative s-au legat între ele și misterul a fost elucidat. „E atâta suferință peste tot, și nu facem decât să închidem ochii în fața ei. Adevărul e că suntem cu toții speriați. Suntem speriați unii de alții.” Ai impresia că răspunsul la întrebarea chinuitoare a fost mereu sub ochii tăi. Cauți semne care să îți confirme această bănuială, dar oare le găsești? E nevoie de o cercetare atentă și minuțioasă, de detectiv. Eu mai am însă o dilemă: e în totalitate vina celui care a apăsat pe trăgaci sau trebuie luate în considerare mai multe aspecte? Nu-mi da explicații, ci citește mai întâi Pacienta tăcută, pentru a înțelege la ce mă refer… Unele pasaje mi-au făcut pielea de găină. Eram copleșită de turnura evenimentelor, dar, asemenea unui drogat aflat în sevraj, nu mă puteam opri și îmi doream din ce în ce mai mult. Acțiunea cărții Pacienta tăcută creează dependență. Ce am realizat în urma lecturii Pacienta tăcută Poate părea ciudat, însă am identificat câteva lecții, ca să le zic așa, între paginile Pacientei tăcute. Sigur ai observat până în acest punct că sunt genul de persoană care crede cu convingere în învățarea continuă. Deci, citind, am înțeles încă o dată că linia dintre bine și rău nu e clar delimitată. Până la urmă, nimeni nu e 100% rău. O decizie greșită de moment poate pecetlui nu doar soarta unui singur om, ci a mai mulți. Ba mai mult, dacă suntem onești cu noi înșine, ne vom da seama că fiecare avem o mică, minusculă sclipire de nebunie. Și nu, nu e obligatoriu să fi trăit vreo dramă în copilărie. E suficient ca într-o anumită conjunctură să fim tentați să facem ceva ce știm prea bine că nu este corect. ”Emoțiile care nu sunt exprimate nu mor niciodată. Sunt îngropate de vii și revin mai târziu, în feluri mai urâte.” Exact cum am menționat mai devreme, o clipă de neatenție poate schimba totul. Iar Pacienta tăcută prezintă străfundurile cele mai întunecate ale minții umane, care te hipnotizează. Nu mi s-a părut niciodată mai interesantă ca acum perspectiva de a deveni psihoterapeut. Nu citi Pacienta tăcută în format pdf, mai bine cumpăr-o online (cu un click pe numele brand-ului), inclusiv ca ebook, de pe elefant, libris sau cărturești și simte textura filelor. Pacienta tăcută are un preț ce diferă puțin în funcție de site, alegerea e în mâinile tale! Alex Michaelides e pe val, ceea ce reiese chiar din faptul că a vândut deja drepturile de ecranizare a cărții către Plan B, compania de producție a lui Brat Pitt. Nu se știe deocamdată când va apărea Pacienta tăcută filmul, așteptăm măcar trailerul în viitorul apropiat. Abonează-te pe blog și te