10 sfaturi cum să treci cu brio peste momentele grele

Trecem printr-o mulțime de momente grele în viață. Unele sunt mai greu de depășit decât altele și simțim efectiv că ne sufocă. Da, este absolut normal să ne dăm timp să suferim și să ne vindecăm dacă trecem peste o despărțire, dar toate au o limită și după o vreme e important să ne revenim și… să o luăm de la capăt. Până la urmă, viața este o luptă continuă în special cu noi înșine și contează modul în care o gestionăm. Putem abandona bătălia fără a încerca măcar să ripostăm sau putem câștiga în timp ce învățam lecții esențiale evoluției noastre. Deci nu, nu ne dăm bătuți și nu lăsăm momentele grele să ne definească existența. Lumea are părțile ei extraordinar de frumoase și merită să ne bucurăm de ele. Iar când spui că nu mai poți face față, să știi că întotdeauna mai poți puțin. Acel “puțin” e exact cât ai nevoie pentru depășirea unei situației dificile în care te afli. În continuare găsești o serie de sfaturi menite să îți sară în ajutor atunci când treci prin momente grele. Ești gata să le descoperi? Mai întâi, te rog să îmi promiți că le vei și pune în practică! 10 sfaturi cum să treci cu brio peste momentele grele 1. Obișnuiește-te cu ceea ce nu poți schimba Sunt lucruri și situații pe care, oricât de mult te-ai strădui, nu le poți schimba în vreun fel. De exemplu, atunci când treci peste o despărțire… definitivă. Pierderea unei persoane dragi nu e ușor de asimilat, însă trebuie acceptată. Evident că nu se va întâmpla totul cum bați din palme. Timpul vindecă dacă îl lăsăm să își facă treaba și nu ne cramponăm în trecut. 2. Extrage lecțiile din fiecare experiență Perioadele complicate nu ar avea sens în cazul în care nu ne-ar învăța ceva. Episoadele înspăimântătoare din viață ne modelează și contribuie la formarea noastră. Nu le permite să treacă pe lângă tine fără a conștientiza ce lecții implică. Astfel, nu numai că vei depăși mai rapid situațiile dificile, ci vei și evolua. Vei deveni o persoană mult mai puternică. 3. Meditează Meditația înseamnă o relaxare profundă. Deci, meditatul este egal cu o stare de calm și, concentrând-o asupra a ceea ce te macină, va reuși să îți prezinte totul dintr-o altă perspectivă. Emoțiile tind să amplifice importanța unui fapt real. Dacă te simți confortabil, meditează la propriu. În acest fel creezi o armonie între corp și minte, care te va ghida spre găsirea unei soluții indiferent de problemă. 4. Cere ajutor Din păcate, ajutorul este de multe ori subestimat. Ne e rușine să le povestim altora prin ce trecem, ne imaginăm că au la rândul lor probleme ce sunt probabil mai grave decât ale noastre sau nu avem încrederea necesară unei destăinuiri. Totuși, un sfat poate fi extrem de binefăcător, precum și un umăr pregătit să te susțină la o criză de plâns. Nu te sfii să ceri ajutor, fie el al celor apropiați sau unul specializat. În caz contrar, neliniștea și tristețea te pot duce într-un abis fără fund și se poate dovedi foarte greu să treci peste o depresie. 5. Amintește-ți că totul se termină Până și cea mai întunecată noapte duce într-un final la zi. Așa e și cu perioada grea din viața ta. Deși pare imposibil de crezut acum, se va termina odată și-odată. Gândește-te la luminița de la capătul tunelului și ține strâns în brațe speranța. Nu îi da voie să te părăsească, deoarece e cea mai de încredere aliată pe care o poți avea. 6. Fă pace cu tine Nu te învinovăți la nesfârșit, pentru că nu vei reuși decât să te îmbolnăvești. Când vine vorba despre momente dificile într-o relație (de iubire, familie, prietenie, serviciu etc.), “vina” e de obicei împărțită sau, mai bine zis, dreptatea se găsește undeva la mijloc. Constată rolul tău în cele petrecute și… acceptă-l. E normal să mai greșești și nu te judeca prea aspru. Vezi partea plină a paharului: data viitoare vei fi pregătit să acționezi mai bine. 7. Descarcă-te Plângi, urlă, lovește un sac de box, scrie, povestește sau fă orice altceva te ajută să te eliberezi de anxietate și stres. Nu contează neapărat cum procedezi, atâta timp cât la sfârșit te simți mai liniștit. Nu insinuez că lacrimile sau strigătele duc la rezolvarea situației în care te afli, dar îți vor limpezi gândurile. Ține cont că dacă ne referim la ceva grav, e de așteptat să fii nevoit să repeți cu regularitate tehnica de descărcare ce funcționează pentru tine. 8. Stai departe de stres Uneori e suficient să iei o pauză de la cotidian și să pui stop gândurilor care îți năvălesc în minte. Relaxarea e întotdeauna benefică. După aceea vei fi capabil să privești într-un mod mai obiectiv cele întâmplate. Poate ți-au scăpat anumite elemente din calcul și te-ai pripit în analizarea lucrurilor. Pentru o perioadă, evită orice te poate enerva, agita sau supăra. Practic îndepărtează sursele de stres ce te țin închis în propriul craniu. 9. Ai grijă de organismul tău Cu toate că treci printr-un moment greu, nu uita de tine și de nevoile organismului tău. Asigură-te că mănânci suficient – mâncare sănătoasă, nu prostii – , hidratează-te, fă sport, odihnește-te, fă băi lungi. Grija față de corpul tău se va întoarce asemenea unui bumerang și starea ta de spirit se va îmbunătăți semnificativ. Nu te poți afla într-o letargie continuă când organismul tău lucrează la capacitate maximă. 10. Focusează-ți mintea pe altceva În momentele grele, eu iau imediat un roman în mână sau mă uit la un serial captivant. Acestea sunt cele mai eficiente metode de distragere a atenției pentru mine. Ție ce îți place cel mai mult să faci? Nu sta prea mult să întocmești lista, pentru că în general atingi succesul în această privință cu primul lucru care îți răsare în minte. Pur și simplu treci la acțiune: deconectează-te! Nu-i așa că nu mai pare totul atât de negru cum ți se părea la început? Fiecare situație

Află noutățile din lumea mea

Te țin la curent cu ce mai postez pe blog, de la informații despre content și copywriting, până la cele legate de diversitate și incluziune. Promit că îți spun și povești interesante. Multe, multe povești.