Top regrete personale – partea II
Săptămâna trecută ai citit despre regretele mele în Top regrete personale – partea I. Se pare că am mai multe de atât… Este și un subiect îndelung dezbătut, ce-i drept, pentru că s-au scris despre regrete o mulțime de versuri și citate ce au parcurs întreaga lume. Iar dacă tot vorbim despre regrete eterne, citatele mele preferate (și celebre) referitoare la ele nu fac parte neapărat din categoria clasicelor regrete în dragoste, dar aparțin unor personalități române. “Nu regret nimic din ce-am făcut în viață. În schimb regret tot ce n-am făcut.” – Tudor Mușatescu “Regretăm întotdeauna minunatele timpuri trecute; dacă am trăi pe atunci, am regreta vremurile de dinainte și tot așa nu ne satisface decât ceea ce nu mai există.” – Iulia Hașdeu Top regrete personale – partea II 7. Am acordat prea multă atenție oamenilor care nu îmi mai sunt alături și prea puțină alor mei Nu regret că oameni pe care i-am considerat prieteni au dispărut precum puful de păpădie în vânt. E o etapă firească, prin care trecem cu toții odată ce ne maturizăm. Ce regret e că de multe ori, deși știam în adâncul sufletului că e vorba de prietenii ca în povești – pentru totdeauna, am acordat toată atenția mea, neglijându-i pe cei cu adevărat dragi. Ce am primit în schimb? Nimic, bineînțeles. 8. Nu am petrecut mai mult timp cu mine însămi Până să vină pandemia peste noi, am petrecut extrem de puțin timp de calitate eu cu mine. Da, accentul cade pe cuvântul “calitate”, căci îți poți închipui că n-am fost 24 din 24 înconjurată fizic de o grămadă de persoane. Ei bine, extrovertita din mine s-a trezit acum închisă în casă la propriu și la figurat. Am fost nevoită să mă analizez, să-mi recunosc cu onestitate plusurile și minusurile și… se pare că sunt o companie mai simpatică decât credeam. E oficial: îmi place să stau cu mine! 9. Am pus mereu altceva sau pe altcineva pe primul loc Dacă o întrebi pe mama, îți va zice că sunt tare individualistă, ba chiar egoistă. Nu greșește deloc. Cu toate acestea, rar pun nevoile mele reale pe primul plan. De obicei sunt (încă n-am reușit să înlătur de tot această trăsătură enervantă a mea) eu în centrul lucrurilor, însă nu mă preocupă ceea ce vreau eu să fac de fapt. Trebuie să fac x și y pentru a obține z sau a-l mulțumi pe w. E o ecuație matematică simplă în esență, dar mega complicată pentru mine. 10. Mi-a fost rușine cu mine Acest regret, ca multe altele de altfel, pornește de la lipsa încrederii în sine. M-am străduit din răsputeri să par diferită… cool, pregătită să port discuții inteligente despre orice subiect, puneam poze online doar dintr-un unghi etc. Aici se regăsește, evident, un complex pe care îl au nenumărate persoane cu dizabilități. Am discutat pe larg despre el pe vlog, nu mai insist și de această dată. Și ghici ce am înțeles? Că dacă nu mă accept eu însămi, nu pot avea pretenția de la alții să o facă. Primul pas spre recunoștință supremă și liniște sufletească este să faci pace cu tine. 11. Nu am adoptat mai devreme un stil de viață echilibrat Sunt o mare iubitoare de animale și unul dintre visurile mele este să devin vegetariană. E mai ușor de spus decât de trecut la acțiune, mai ales că toată viața am devorat carnea și sunt foarte pretențioasă când vine vorba de legume. Deocamdată încerc ca măcar 2 zile pe săptămână să nu mănânc deloc carne, însă și așa e destul de dificil. Dulciurile, plăcerea mea vinovată, am reușit să le limitez. Mai rămâne să mă hidratez corespunzător și să dorm cele 8 ore sfinte. La cât de aglomerat îmi e veșnic programul, când să mai am timp și de asta? Dar hei, cel puțin am pornit în direcția bună… Deși mi-ar fi fost mai util să-l fi început cu ani în urmă. 12. Am avut prea multe așteptări de la oameni Așteptările aduc inevitabil dezamăgiri. Am învățat această lecție în cel mai dur mod cu putință, prin suferință. Pe de altă parte, când nu aștepți nimic de la oameni, nu poți fi decât surprins. Dacă se va întâmpla, e minunat, dacă nu… asta e, mergi mai departe. E simplu pentru toată lumea. Nu-i așa că e mai convenabilă această variantă? 13. Nu am învățat să cânt la vreun instrument Când eram mică și mă întrebai ce îmi doresc să devin, spuneam fără să clipesc: cântăreață. Păcat că n-am avut voce… Puteam, în schimb, să fructific în alt mod iubirea pentru muzică, învățând să cânt la un instrument. Mi-am dorit la un moment dat să învăț să cânt la chitară, însă am tot amânat până ce am renunțat de tot la idee. Având acum mobilitatea mâinilor redusă, ar trebui să mă limitez eventual la o aplicație pentru mobil, dar parcă nu e la fel… Vom vedea ce se va întâmpla. Tu ai regrete în viață? Sunt regrete în iubire sau de altă natură? Să știi că și dragostea de sine se pune… Abonează-te pe blog și te voi ține la curent cu ce mai postez! Abonare
Top regrete personale – partea I
Există un moment în viața fiecăruia dintre noi când realizăm că ne încearcă anumite regrete. Eu cred că nu ține cont de vârstă acest sentiment, ci are legătură mai degrabă cu recunoașterea timpului pierdut într-un fel sau altul și a unor decizii luate în mod pripit. Totuși, dacă privim situația din punct de vedere psihologic, ne putem da seama că regretele nu prea își au rostul. Am acționat exact cum credeam noi că este mai bine în clipa respectivă, conform principiilor și valorilor pe care le aveam. E normal ca acum să privim lucruri dintr-o altă perspectivă și e posibil ca în viitor să ne schimbăm din nou opinia. Asta se întâmplă pe măsură ce urcăm pe scara evoluției. Astfel, regretele se pot transforma în lecții importante: știm ce nu am repeta. Nu pot vorbi despre regretele unei femei în general, deoarece suntem foarte diferite una față de cealaltă, însă pot consemna în cele ce urmează principalele mele regrete… ceea ce voi și face. Cine știe, poate te vei regăsi în unele dintre ele și vei lua atitudine. Deși nu mai avem impact asupra trecutului, putem creiona viitorul. Top regrete personale – partea I 1. Am confundat “tocitul” din liceu cu învățarea utilă în viață Când privesc în urmă, unul dintre cele mai mari regrete în viață ale mele este învățatul din liceu. Am pierdut practic 4 ani străduindu-mă să iau note mari la materii despre care îmi amintesc, în cel mai fericit caz, vag. Aveam impresia că acele note de 9 și 10 împreună cu temele făcute cu grijă îmi vor asigura succesul în carieră (oricare ar fi fost ea). Nu e deloc așa. Mi-ar fi folosit mult mai mult să încep încă de pe atunci să fac voluntariat sau pur și simplu să mă distrez, să-mi fac amintiri de neuitat. 2. Nu m-am concentrat cu mult timp în urmă asupra dezvoltării mele personale Dezvoltarea personală a fost pentru mulți ani o temă abstractă pentru mine, ceva ce suna demențial, dar habar nu aveam cum se merge pe acest drum. Sincer, nici nu eram extraordinar de dornică să descopăr. Am aflat destul de târziu cât de multe poți învăța de la un training, prin tot felul de activități interesante și chiar jocuri. Asta ca să nu mai pomenesc despre cărți de autodezvoltare (găsești aici titluri utile). 3. Am lăsat teama de respingere să preia controlul Cu siguranță te gândești că acum vei citi un mesaj emoționant (sau nu) din genul celor pline de regrete pentru ea sau el. Nu e tocmai un regret de după despărțire, însă ar putea fi considerat în iubire… cu indulgență. Mi-a fost frică să vorbesc deschis despre ceea ce simt. Culmea e că am evitat cu aceeași ardoare și vreo destăinuire din partea acelei persoane. Tiparul s-a repetat apoi în mai multe aspecte ale vieții, printre care o vreme m-am temut inclusiv și să aplic la voluntariat. 4. Nu am avut curajul să spun ce gândesc Am stat cuminte în banca mea prea multă vreme. Știam că am idei bune, care ar putea schimba în bine lucrurile din jur, dar ceva mă oprea constant să le dau glas. Fix când eram gata să deschid gura, mi se făceau tot felul de filme în cap despre cum voi fi judecată și blamată de către ceilalți. Viața mea a devenit mai frumoasă de când am realizat că doar părerea mea contează. 5. Am ales liceul care “suna bine” Spre deosebire de alți părinți, ai mei m-au încurajat mereu să fac ce-mi place și cred că e mai bun pentru mine. Deci n-a fost vina lor că aveam inclinații spre matematică și am ales profilul științe sociale. Doamna profesoară de matematică din generală m-a privit cu ochi cunoscători și m-a întrebat dacă sunt sigură că acolo vreau, iar eu am răspuns un “da” răspicat. Era un liceu de top și aveam cunoscuți acolo, cum să nu fie perfect? Puțină lume știe însă că în vacanța dintre clasa a 10-a și a 11-a am încercat cu cerul și cu pământul s-o conving pe mama să mă transfere la liceul economic. Nefăcând prea multă matematică în cei doi ani trecuți deja și fiind o nebunie totală cu mutatul de la o școală la alta (trebuia să treacă actele mele prin comisia de handicap), am fost nevoită să renunț la idee. Și chiar dacă am terminat de atunci cu bine facultatea de economie, tot a rămas un mic regret… 6. Nu am crezut mai mult în mine Sunt suficient de puternică, deșteaptă, frumoasă, creativă și lista poate merge înainte. Nu, nu intenționez să mă laud singură, ci să accentuez faptul că sunt destul. Sunt eu și e de ajuns. Unul dintre regretele mele eterne este, așadar, nesiguranța de sine. Dumnezeu știe că m-am confruntat o groază cu ea și mă simțeam un fel de impostoare atunci când vreo persoană îmi scotea în față vreun merit. Reușeam să văd în orice situație că se putea mai mult și mai bine sau că nu eu sunt cea căreia i se datorează de fapt succesul. Îți mai spun doar că eu m-am decis în urmă cu aproape 2 ani (în ianuarie, de ziua mea) că mai bine regret ce am făcut decât ce nu am făcut și am încercat să-mi trăiesc zilele pe acest principiu. Chiar se vede diferența! Ne “revedem” în partea a doua a articolului. Abonează-te pe blog și te voi ține la curent cu ce mai postez! Abonare