Când ai nevoie să spui stop… și să vezi cum o iei de la capăt
Ai simțit vreodată că ai obosit, că pur și simplu nu mai poți continua în același ritm nebun și ai nevoie de o pauză? Că te-ai pierdut undeva pe drumul întortocheat pe care ai pornit nu cu foarte mult timp în urmă și vrei din toată inima să te regăsești? Exact prin acest amalgam de sentimente complexe, dureroase și totodată revelatoare trec eu acum. Undeva în dorința de a scrie cât mai bine și mai mult, am uitat de bucuria de a o face. Nu mai simt plăcerea aceea ce-mi făcea odată degetele să vibreze la gândul că îmi voi așeza telefonul în față și cuvintele vor curge râuri din mine. Constrângere exterioară sau interioară? Blogul pare că a devenit o obligație și, după ore întregi în care scriu pentru muncă, uneori trebuie să mă lupt cu mine să mai scriu un articol. De ceva vreme încoace folosesc scuza timpului: nu am când să le fac chiar pe toate, sunt și eu un simplu om. Și atunci, vocea interioară timidă și usturătoare îmi șoptește că întotdeauna îți vei face timp pentru ceea ce contează. Am obosit. Nu mai sunt eu și parcă 70% din ce scriu e doar de dragul de a fi acolo. De ce? Deoarece mă simt vinovată când văd că a mai trecut câte o săptămână fără nimic nou aici. Trebuie să public, că de vrut… nu o mai vreau demult. Ce vreau de fapt e să petrec timp de calitate cu mine însămi și animăluțul meu de companie, să râd mai mult, să mă uit la comedii romantice proaste cu prietenele, să-mi pupăcesc nepotul și să îmi număr respirațiile, mulțumind divinității pentru ele. Simt că am uitat cum să fiu o tânără de 25 de ani, jonglând mereu cu deadline-uri. Zâmbetul meu a devenit forțat și își fac apariția ridurile. Este mult prea devreme să îmbătrânesc! Refuz cu desăvârșire să o fac. Evoluția nu e mereu așa cum credem sau sperăm E ciudat că spun asta tocmai acum, când primesc din ce în ce mai multe aprecieri referitoare la modul în care scriu. Ochiul critic îmi spune că stilul meu a evoluat, dar emoția dintre rânduri era mult mai puternică în urmă cu câțiva ani, moment în care a început pentru mine aventura blogging-ului. Eram doar o fată zăpăcită pe atunci, cu visuri mărețe și idei (ne)bune, care nu mai încăpeau în lumea mea mică, ci au dat din “coate” până ce au evadat în marele univers al tuturor posibilităților. Naivitatea mea adolescentină s-a mai domolit între timp sau a dispărut de tot și sunt dornică să investighez de ce. Nu știu dacă oamenii, întâmplările sau maturitatea m-au schimbat, însă mi-e dor să trăiesc la intensitate maximă. Cel mai urât scenariu pe care mi-l pot închipui pentru propria viață implică faptul că voi deveni un adult posac ce așteaptă să treacă pe rând zilele și să vină mai repede weekendul. Din nefericire, am ajuns fix în acel punct. Deconectare, detașare și revigorare De aceea, am hotărât să trag adânc aer în piept și să mă opresc. Am nevoie de o introspecție serioasă, de o discuție cu mine și de ore, zile sau chiar luni în care să reflectez. De ce sunt blocată în acest vârtej solicitant și încotro anume vreau să mă îndrept? Deocamdată nu am nici cea mai vagă idee, dar vreau să aflu. Prin urmare, pornesc în călătoria spre sine. Voi mai scrie câte un articol lunar, de dor, voi împărtăși din lecturile și activitățile mele, însă numai atât. Mă voi întoarce când voi ști cu certitudine ce îmi doresc de la viață și de la mine… când voi fi capabilă să mă organizez la cel mai înalt nivel și să nu mă mai simt constrânsă de absolut tot ce mă înconjoară. Mi-e dor să fiu liberă. Habar nu am cât va dura totul, la cum mă cunosc, nu cred că e un proces tocmai ușor. Important e că în sfârșit am curajul să îl demarez. Mi-a luat enorm de mult să decid asta. Probabil voi reveni după ce îmi voi schimba jobul, fiindcă e și asta în plan… clipă din care sper eu că voi scrie din nou de drag. Privesc cu încredere spre viitor, doar trebuie să depășesc obstacolul din cale. Mi-am dorit prea mult acest blog. Nu-i voi da voie să-mi scape printre degete. Îl voi pune la păstrare, într-un colț liniștit din mintea și sufletul meu, urmând să-i redau podiumul în ceasul potrivit. Îți mulțumesc că m-ai citit cu răbdare atâta amar de timp și te rog să nu renunți de tot la mine. Acordă-mi spațiu să mă destind și promit că mă voi întoarce cu forțe noi. Spune-i, dacă vrei, an sabatic. Îți garantez că versiunea mea următoare te va surprinde… preferabil în bine. Ține minte că acesta nu este un adio… E un va urma!
Nuanțe de piper și ciocolată – o recenzie atipică
Cândva, într-un timp ce pare că a fost în urmă cu 1000 de ani (de fapt au trecut vreo 2), am scris. A fost un text de suflet, o plăsmuire dintr-un strop de realitate și multă imaginație. Așa se zice că apar cele mai frumoase rezultate, nu-i așa? Mi s-a demonstrat că da atunci când textul meu a fost selectat de Editura SIONO pentru a fi publicat într-un roman colectiv de proză scurtă, care are dragostea în centrul universului său. N-am să insist acum asupra a ceea ce am simțit în clipa în care am primit mailul de confirmare, deoarece am vorbit deja despre acest aspect. Dă un click aici pentru a putea citi postarea de pe contul meu de Facebook. Nuanțe de piper și ciocolată și Inima nu face riduri – două antologii ce merită citite Nuanțe de piper și ciocolată – It is what it is găzduiește 27 de autori debutanți, care trăiesc senzații noi, uimitoare… asemenea mie, dar și autori consacrați, cu multă activitate literară în spate. Fiecare a venit cu o poveste unică și specială, ce te atrage ca un magnet în lumea sa. Indiferent de situația din care ar face parte, sunt convinsă că toți autorii am fost (și încă suntem) emoționați să ne vedem numele în carte și îi suntem extrem de recunoscători editurii pentru această oportunitate. De asemenea, concomitent a mai apărut o antologie, Inima nu face riduri – Life happens, între paginile căreia se adăpostesc alte 25 de nume și gânduri împărtășite. După spusele editurii, a fost prea mult talent pentru a încăpea într-un singur volum. Mi-a plăcut extraordinar de mult cum echipa SIONO a descris volumul în care se regăsește și proza mea: “Când aduni împreună un grup de autori extrem de talentați, scriitori de texte ce ți se înșurubează în suflet, făcându-te să râzi sau să lăcrimezi, rezultă, firește, nuanțe de piper și ciocolată. Editura SIONO este «vinovată» de acest proiect: o carte pe care pun pariu că o veți iubi. De ce? Pentru că e captivantă, generoasă și variată. Un caleidoscop de culori, de perspective, de interpretări.” Dragostea în Nuanțe de piper și ciocolată Trebuie să încep prin a spune că e prima dată când citesc un roman colectiv cu proze de dragoste. M-a învăluit total fiecare poveste, cu particularitățile ei și cu emoțiile inspirate. De aceea, nu voi lua și analiza pe rând titlurile. Nu de alta, dar n-aș ști foarte bine de unde să încep și unde să mă opresc. Diana Gole (Neață) și Mona Șimon, colegele mele de volum, s-au descurcat minunat la acest capitol, motiv pentru care recomand cu drag articolele de pe blogurile lor – Nuanțe de piper și ciocolată, respectiv Nopți cu flori albe. Nuanțe de piper și ciocolată. Eu pot spune cu sinceritate că mă încearcă un amalgam de sentimente când mă gândesc la povești. Îmi păruse rău inițial că programul încărcat nu mi-a permis să termin mai repede cartea de citit, însă ea trebuie savurată. De altfel, reprezintă o lectură perfectă de duminică. A fost exact ce aveam nevoie! Am intrat într-o sferă în care iubirea este totul absolut. Ea te ridică, dar te și coboară într-un ritm mai accelerat inclusiv și decât viteza luminii. Este desăvârșită, chit că nu decurge întotdeauna așa cum ne-am dori. Am descoperit că dragostea s-a simțit la fel de profund în trecut ca și acum. Este un limbaj universal, pe care românii și străinii nu îl vorbesc neapărat, ci îl trăiesc cu aceeași intensitate. Cu toate acestea, nu e scutit de greșeli ce uneori sunt imposibil de iertat. M-a impresionat nespus că majoritatea poveștilor s-au terminat tragic sau au avut un final deschis. Desigur, au existat și finaluri fericite, ca în basme, însă mai puține. Viața e imprevizibilă și nu știi ce va urma, iar autorii au făcut o treabă nemaipomenită din a-i reda trăsăturile. Nu credeam că se va întâmpla prin prisma a câtorva pagini, însă am empatizat cu personajele. M-am regăsit astfel în postura rușinii de a mărturisi sentimente ce ai certitudinea că nu vor fi împărtășite, creării unei conexiuni reale prin intermediul internetului, m-am întors la prima iubire și am trecut printr-o mulțime de stări diferite… totul într-o singură după-amiază. În ciuda credinței generale că dragostea învinge tot, cea romantică are adesea limite impuse de împrejurări, distanțare sufletească sau orgoliu. Acum pot face, deci, liniar trecerea spre… Scrisoare despre ei, ochii albaștri-verzui de… Dana Mierluț Încă nu m-am obișnuit cu ideea că numele meu apare într-o carte cu proze scurte romance. Deși, la drept vorbind, sunt o cititoare împătimită a genului și mereu am visat la asta. Ei bine, visurile chiar devin realitate! Scrisoarea mea se referă la o iubire și… nu prea, aș putea zice. El a fost dintotdeauna arogant, posesiv și egoist, iar ea s-a îndrăgostit oricum de el. Clasic. Normal că n-au mers lucrurile, dar crezi că asta i-a stat fetei în cale și a renunțat să-l mai vrea? Dacă ai avut vreo iubire zbuciumată la începutul tinereții, înțelegi la ce mă refer. Întrebarea este: cât de mult te va afecta în viitor prima iubire? Există riscul să nu treci niciodată peste ea cu adevărat? Cicatricile lăsate pe inimă se vor vindeca vreodată în întregime? Textul acesta a curs efectiv din mine. Nu am stat să-l cosmetizez. La urma urmei, planul era să fiu singura care îl va citi. E o acritură dulce pe alocuri, cum sunt și eu… Cred că e prima dată când mi-am scos sarcasmul la vederea întregului public. E posibil s-o fac mai des. Poți comanda atât Nuanțe de piper și ciocolată – It is what it is, cât și Inima nu face riduri – Life happens de pe site-ul editurii SIONO (click aici) sau de pe rafturile eMag cu cărți (click aici). Lectură plăcută! Încheierea nu o pot face decât în stilul care mi-a concluzionat povestea și cred că mă caracterizează (alege tu dacă evoluția sau nebunia): “poți fi mândru de mine, fraiere!”. Abonează-te pe blog și te voi ține la curent cu
Blog nou, aceeași eu
N-am de gând să fac (din nou) o descriere lungă și plictisitoare a propriei persoane. Dacă ești aici, probabil că mă cunoști sau “m-ai” citit în trecut. Nu e prima dată când am un blog. De fapt, acesta este o continuare a unui proiect frumos, de suflet… Be Special, Be You Călătoria Be Special, Be You a început în urmă cu 3 ani și jumătate, pe vechiul și clasicul danamierlut.blogspot.com. Acest blog a contribuit într-o mare măsură la dezvoltarea mea personală, mai ales în ceea ce privește încrederea în sine (dacă te interesează subiectul, ți-am pregătit un e-book pe care îl vei putea primi în curând la abonarea pe acest blog nou). A fost mai mult decât un simplu blog. A fost colțul meu de rai. Mi-a permis să mă refugiez în el și să scriu orice simțeam sau îmi trecea prin cap. Deși nu m-am prea omorât eu cu promovarea, surprinzător, am avut oameni care îmi citeau și așteptau articolele. A fost o etapă ce mi-a oferit încrederea că am o voce ce merită auzită. Iar acum e timpul să trec la următorul nivel. Blog nou, deviza rămâne Îmi vine să continui prin a afirma că nu aș fi ajuns atât de sigură pe mine și curajoasă fără ajutorul blogului personal. Totuși, prefer să nu fac o asemenea afirmație puternică, deoarece am realizat că sunt suma tuturor situațiilor prin care am trecut și a oamenilor pe care i-am cunoscut / mi-au fost și îmi sunt alături. Bineînțeles, la toate acestea se adaugă și caracterul meu zbuciumat. Da, par mult mai liniștită și dulce decât sunt în realitate. Ce pot să zic, mă ajută înălțimea… Nu intru în detalii acum, pentru că voi avea timp s-o fac pe parcurs. Abonează-te și vei primi periodic mail cu noile mele povești de pe blog. Unele vor fi amuzante (consider că viața fără umor e pustie), altele mai serioase, dar majoritatea vor avea scopul de a te încuraja să trăiești cu adevărat, să te bucuri de fiecare clipă și tot ce te înconjoară, să fii tu. De aici vine și numele: Be Special, Be You. Ar trebui să adaug “cu Dana Mierluț”, ca la TV. La ce să te aștepți de la domeniul Dana Mierluț Pot spune că e un blog motivațional, fiindcă voi scrie articole despre activități de dezvoltare personală și ce m-a ajutat pe mine în diverse momente. Ocazional voi posta și recenzii ale unor cărți de dezvoltare personală ce mi-au fost utile. Te previn: în această categorie pot intra și romane. Când vorbim de autocunoaștere și dezvoltare personală, nu înseamnă că citim doar cărți greoaie, scrise de specialiști în domeniu. Uneori până și cărțile pentru copii ne pot schimba perspectiva asupra vieții. Nu-ți face griji, vei înțelege pe parcurs la ce mă refer, după ce se vor aduna postările pe aici. Totul pare logic până în acest punct, nu-i așa? Cu siguranță îți închipui că e un alt blog simplu de dezvoltare personală. Îmi pare rău să te dezamăgesc, însă mintea mea e mai complicată de atât și nu-mi permite să mă opresc așa ușor. Am dubii că se potrivește neapărat temei prezentate, dar, pe lângă cărți și sfaturi de dezvoltare personală online, vei mai găsi pe blog și… detalii despre viața cu un animal de companie (+ peripețiile lui), gânduri bune și nebune de-ale mele, precum și recomandări ale unor lucruri pe care le folosesc. Prima se explică ușor, Sweetie (iepurașul meu poznaș și viteaz) a apărut în lumea mea în urmă cu 8 luni și jumătate, colorându-mi-o cum nici nu-mi puteam imagina și obligându-mă efectiv să împărtășesc micile bucurii (și trăznăi, evident) pe care mi le face zi de zi. Gândurile sunt exact așa cum am menționat: bune și nebune. Visez adesea cu ochii deschiși sau mă mai lovesc amintirile. Poate că voi scrie un roman la un moment dat și am nevoie de practică. Și de cititori, până la urmă, astfel încât părerile sunt binevenite. Cât despre recomandări, nu obișnuiam să o fac, însă mi-am dat seama că ar fi păcat să nu le spun și altora când găsesc ceva de calitate, ceva care pe mine sau pe cei dragi ne ajută. Promit că nu voi scrie despre brand-uri doar de dragul de a scrie. La drept vorbind, nu mă pricep să mint nici dacă aș vrea. Încă de mică mă dădeam de gol de fiecare dată. Blogul nou se anunță, așadar, a fi un super blog. Va avea câte puțin din toate aspectele ce mă pasionează și m-aș bucura mult dacă te-ai identifica măcar cu un element din acest amalgam. În viitorul nu foarte îndepărtat voi lansa și un canal de Youtube, care va atinge un subiect mai delicat și oarecum legat de autodezvoltare, dar totodată diferit. Revin în curând cu mai multe detalii! Câteodată sunt prea creativă pentru binele meu… Cum ți se pare planul meu? Ce te-ar interesa să citești mai mult? Îți aștept părerea în comentarii! Abonare