#3 Jurnal de călătorie: Bruxelles
Mi-am dorit o vacanță diferită, în afara țării, de ceva timp. Și în sfârșit mi-a ieșit! Am planificat excursia în Belgia, la prietena mea dragă, Denisa Dan, cu mai bine de o lună și jumătate înainte. Doar că abia la finalul lui februarie s-au aliniat astrele și am reușit să ajung acolo. Despre Deni aș putea vorbi la nesfârșit: e un om tare frumos la propriu și la figurat. Pe lângă că mi-e o prietenă extraordinară, este implicată în proiecte legate de susținerea persoanelor cu dizabilități. Călătorește, face sport și arată că normalitatea din spatele „imperfecțiunilor” fizice. Mă inspiră zi de zi și sunt sigură că te va motiva și pe tine dacă îi dai un follow pe Instagram. Excursia a fost cu peripeții, pentru că zilele au fost doar trei, însă nopțile patru. O zi suplimentară am avut de „drumeție”, dacă vrei, de la Oradea la Cluj, de unde am luat avionul. Stai că îți povestesc mai pe larg. 26 februarie – 1 martie 2025 – Bruxelles: girls trip și ciocolată Miercuri La ora 8 am avut ședința de Yumeiho, cu draga mea terapeută Inna. A fost intens, cum e de obicei, pentru că această tehnică îmi pune în mișcare întregul corp și mă aliniază atât la propriu, cât și la figurat. Ador poveștile noastre care îmi dau sens în dileme și sfaturile minunate pe care le primesc de la Inna. Apoi am lucrat puțin, pentru că nu m-am putut abține, iar la 12:40 am pornit oficial spre Cluj. Cum? Simplu: cu BlaBlaCar. N-am mai folosit platforma de vreo șapte ani, de pe vremea când eram în Spania. Însă, cum trenul nu funcționează în acea direcție în momentul de față, iar despre autocarul care îl înlocuiește am auzit multe povești – și e greu să ridici scaunul rulant într-o asemenea mașină, ca să nu mai vorbesc despre mine – am preferat această opțiune. Mi-a fost groază, recunosc, dar a ieșit mult mai bine decât m-am așteptat. Am cunoscut o fată de clasa a VIII-a, tare drăguță, care face volei de performanță și s-a mutat pentru el într-un alt oraș. M-a marcat maturitatea ei și modul în care și-a luat, practic, viața în mâini. Cealaltă pasageră a fost o doamnă care a trăit mai bine de 20 de ani în afara țării și mi-a oferit o perspectivă foarte diferită asupra lumii. M-am simțit inspirată de ambele. Cât despre șofer, a fost extrem de profesionist, prietenos și de ajutor. Am avut o călătorie faină și timpul a trecut repede, pentru că la 15:40 deja eram în Cluj, pregătite să mergem spre mall, unde să petrecem câteva ore, să vedem ce mai e pe acolo. Nu de alta, însă era destul de frig afară și noi aveam troller-ul după noi. Șoferul s-a oferit să ne ducă până la aeroport, doar era mult prea devreme. I-am explicat că nu găsisem ceva mai târziu spre Cluj care să mă ducă în siguranță și să mă asigure că ajungem la timp, pentru că am mai avut o experiență cu pierderea avionului. Oricum, zis și făcut. Ne-am îndreptat spre Iulius Mall, unde am mâncat pentru prima dată la Pizza Hut. A fost ok, ce pot să zic. Cred că mă așteptam la vreo pizza senzațională, având în vedere că e un brand renumit. Mnah, atâta s-a putut. Am reușit să luăm câteva mărțișoare din mall, lucrate manual, care mi-au făcut sufletul să urce un pic pe spre cer. Su-per-be! Apoi mi-am luat o cămașă (maro, nu neagră). M-am gândit că din Cluj nu am nimic și nici nu am mai apucat să-l vizitez de prin școala generală, când am fost acolo la Grădina Botanică. Pe urmă, ne-am îndreptat frumos spre aeroport. Am ajuns cu ceva timp înainte, timp în care am apucat să-mi citesc mesajele, să le răspund și să mă asigur că totul e în regulă… că pot lipsi trei zile întregi din viața mea profesională. Îmi place jobul meu și libertatea pe care o am, faptul că pot să-mi iau liber oricând îmi doresc și să recuperez la fel. Cât timp îmi ating termenele limită, totul este bine. Mi-a fost frică la aeroport, nu știam cum mă vor urca în avion. Prietenul meu Ovi, îmi zisese că e posibil să nu aibă nici ei lift de urcare, la fel ca în Oradea. M-a luat ditamai panica. Din fericire, totul a decurs minunat. M-au urcat în avion ok, aveau și scaun cu mânere pentru brațte: totul a fost în ordine. La sosirea în Bruxelles a fost puțin provocator. Nu am luat în calcul faptul că oamenii vorbesc mai degrabă franceză decât engleză. În momentul acela am regretat că nu am pus mai mult accent pe franceză (materie pe care am făcut-o mai bine de 12 ani, de-a lungul școlii și facultății). Revenind, acolo, mama – pentru că se temea după ultimele experiențe să lase pe altcineva să mă ajute – s-a crezut vitează și a vrut să mă mute singură din scaunul acela special în scaunul meu rulant. Surpriză: a alunecat și era cât pe ce să cădem amândouă. Noroc cu cei doi oameni de la asistență, care ne-au ajutat imediat. Altă surpriză a fost să constatăm că roaming-ul nu ni s-a activat automat. Deci, n-am avut semnal la telefoane, nici acces la internet, decât în aeroport. Vestea bună e că a venit prietena mea, Denisa, împreună cu sora ei, să ne recupereze. Nu e chiar în oraș aeroportul respectiv, iar până în orășelul în care locuiesc ele am mai făcut vreo oră pe drum. Deja era miezul nopții. Am ajuns frânte de oboseală, dar bucuroase pentru revedere și entuziasmate de zilele ce urmau. Ce pot să zic e că hotelul, deși de trei stele, nu pot spune că a fost la superlativ. Mă uitam pe hol și aveam impresia că sunt în ceva film de groază, că va ieși vreo arătare de undeva. Prin „arătare” mă refer la șobolani, de care am o fobie serioasă, ca de gândaci. N-a fost cazul, mulțumesc Universului,