Săptămâna trecută ai citit despre regretele mele în Top regrete personale – partea I. Se pare că am mai multe de atât…
Este și un subiect îndelung dezbătut, ce-i drept, pentru că s-au scris despre regrete o mulțime de versuri și citate ce au parcurs întreaga lume. Iar dacă tot vorbim despre regrete eterne, citatele mele preferate (și celebre) referitoare la ele nu fac parte neapărat din categoria clasicelor regrete în dragoste, dar aparțin unor personalități române.
“Nu regret nimic din ce-am făcut în viață. În schimb regret tot ce n-am făcut.” – Tudor Mușatescu
“Regretăm întotdeauna minunatele timpuri trecute; dacă am trăi pe atunci, am regreta vremurile de dinainte și tot așa nu ne satisface decât ceea ce nu mai există.” – Iulia Hașdeu
Top regrete personale – partea II
7. Am acordat prea multă atenție oamenilor care nu îmi mai sunt alături și prea puțină alor mei
Nu regret că oameni pe care i-am considerat prieteni au dispărut precum puful de păpădie în vânt. E o etapă firească, prin care trecem cu toții odată ce ne maturizăm.
Ce regret e că de multe ori, deși știam în adâncul sufletului că e vorba de prietenii ca în povești – pentru totdeauna, am acordat toată atenția mea, neglijându-i pe cei cu adevărat dragi. Ce am primit în schimb? Nimic, bineînțeles.
8. Nu am petrecut mai mult timp cu mine însămi
Până să vină pandemia peste noi, am petrecut extrem de puțin timp de calitate eu cu mine. Da, accentul cade pe cuvântul “calitate”, căci îți poți închipui că n-am fost 24 din 24 înconjurată fizic de o grămadă de persoane.
Ei bine, extrovertita din mine s-a trezit acum închisă în casă la propriu și la figurat. Am fost nevoită să mă analizez, să-mi recunosc cu onestitate plusurile și minusurile și… se pare că sunt o companie mai simpatică decât credeam. E oficial: îmi place să stau cu mine!
9. Am pus mereu altceva sau pe altcineva pe primul loc
Dacă o întrebi pe mama, îți va zice că sunt tare individualistă, ba chiar egoistă. Nu greșește deloc. Cu toate acestea, rar pun nevoile mele reale pe primul plan.
De obicei sunt (încă n-am reușit să înlătur de tot această trăsătură enervantă a mea) eu în centrul lucrurilor, însă nu mă preocupă ceea ce vreau eu să fac de fapt. Trebuie să fac x și y pentru a obține z sau a-l mulțumi pe w. E o ecuație matematică simplă în esență, dar mega complicată pentru mine.
10. Mi-a fost rușine cu mine
Acest regret, ca multe altele de altfel, pornește de la lipsa încrederii în sine. M-am străduit din răsputeri să par diferită… cool, pregătită să port discuții inteligente despre orice subiect, puneam poze online doar dintr-un unghi etc.
Aici se regăsește, evident, un complex pe care îl au nenumărate persoane cu dizabilități. Am discutat pe larg despre el pe vlog, nu mai insist și de această dată.
Și ghici ce am înțeles? Că dacă nu mă accept eu însămi, nu pot avea pretenția de la alții să o facă. Primul pas spre recunoștință supremă și liniște sufletească este să faci pace cu tine.
11. Nu am adoptat mai devreme un stil de viață echilibrat
Sunt o mare iubitoare de animale și unul dintre visurile mele este să devin vegetariană. E mai ușor de spus decât de trecut la acțiune, mai ales că toată viața am devorat carnea și sunt foarte pretențioasă când vine vorba de legume. Deocamdată încerc ca măcar 2 zile pe săptămână să nu mănânc deloc carne, însă și așa e destul de dificil.
Dulciurile, plăcerea mea vinovată, am reușit să le limitez. Mai rămâne să mă hidratez corespunzător și să dorm cele 8 ore sfinte. La cât de aglomerat îmi e veșnic programul, când să mai am timp și de asta? Dar hei, cel puțin am pornit în direcția bună… Deși mi-ar fi fost mai util să-l fi început cu ani în urmă.
12. Am avut prea multe așteptări de la oameni
Așteptările aduc inevitabil dezamăgiri. Am învățat această lecție în cel mai dur mod cu putință, prin suferință.
Pe de altă parte, când nu aștepți nimic de la oameni, nu poți fi decât surprins. Dacă se va întâmpla, e minunat, dacă nu… asta e, mergi mai departe. E simplu pentru toată lumea. Nu-i așa că e mai convenabilă această variantă?
13. Nu am învățat să cânt la vreun instrument
Când eram mică și mă întrebai ce îmi doresc să devin, spuneam fără să clipesc: cântăreață. Păcat că n-am avut voce…
Puteam, în schimb, să fructific în alt mod iubirea pentru muzică, învățând să cânt la un instrument. Mi-am dorit la un moment dat să învăț să cânt la chitară, însă am tot amânat până ce am renunțat de tot la idee.
Având acum mobilitatea mâinilor redusă, ar trebui să mă limitez eventual la o aplicație pentru mobil, dar parcă nu e la fel… Vom vedea ce se va întâmpla.
Tu ai regrete în viață? Sunt regrete în iubire sau de altă natură? Să știi că și dragostea de sine se pune…
Abonează-te pe blog și te voi ține la curent cu ce mai postez!