7 motive pentru care îmi doresc să fiu profesoară de economie

Eu sunt ca o carte deschisă. Uneori tind să fiu chiar prea sinceră și spun cam tot ce gândesc, ceea ce nu se încadrează întotdeauna în categoria calităților. Fiecare cu “păcatele” lui, nu?

Și totuși, există un vis (sau mai degrabă un obiectiv) pentru viitorul nu foarte îndepărtat, unul pe care îl știu doar câțiva oameni. De ceva vreme ezit dacă e sau nu momentul să scriu despre acest aspect.

Așa că, pot zice că a venit la fix campania „Trăiește cu personalitate!”, dezvoltată de DeMedia.ro. Mi s-a părut atât de drăguță inițiativa, încât m-am hotărât să particip și să îți destăinui că… îmi doresc să devin profesoară de economie! Da, asta înseamnă că voi preda la liceu.

Indiferent dacă te-am surprins sau nu, cu siguranță nu știi motivele care m-au ghidat să iau această decizie. Le regăsești mai jos. Planul e bine pus la punct, nu e o idee spontană de a mea, și deja fac pași în direcția lui: fac partea a II-a a Modulului Psihopedagogic, iar la vară intenționez să dau examenul de titularizare.

elefant.ro

Bineînțeles, asta dacă revine viața la normal, pentru că nu-mi doresc să fiu din prima profesor în online. Emoțiile ar fi enorme și la clasă, deci nu e cazul să le amplific cu internetul care nu merge bine și tot felul de alte probleme tehnice. Eh, mai pot aștepta un an la nevoie.

Cert e că am unul dintre acele “visuri la cheie”, ce își urmează cursul firesc pentru a deveni realitate. Iată, așadar, ce mă motivează spre a-l îndeplini.

7 motive pentru care îmi doresc să fiu profesoară de economie

7. Mă simt în largul meu între adolescenți/tineri

Probabil că știi deja, am fost Președintele Asociației Studenților Economiști din Oradea (ASEO) până anul acesta în mai. Atunci mi-am dat seama că iubesc să fiu în centrul tinerilor, să le vorbesc, să-i motivez, să fac jocuri și diverse activități cu ei, văzându-i cum evoluează sub ochii mei.

Dacă nu pot fi o veșnică studentă, meseria de profesor e de lungă durată. În plus, am ocazia să văd o mulțime de generații crescând sub ochii mei, să mă hrănesc cu entuziasmul lor și, prin intermediul lor, să rămân tânără pentru totdeauna.

6. Plănuiesc să fiu un exemplu că “se poate” pentru elevii mei

Fiind imobilizată într-un scaun cu rotile, situația mea este una mai… specială. Cu toate acestea, cred cu tărie că nimic nu este imposibil și că noi ne impunem propriile limite. Se poate vedea asta prin faptul că nu am renunțat și lupt neîncetat pentru ceea ce îmi doresc.

Astfel, nu este o laudă când spun că vreau să fiu un exemplu pentru viitorii mei elevi. Dacă eu reușesc să fac atâtea lucruri, ei ce scuză au? Trebuie neapărat să creadă în puterea lor interioară, deoarece sunt capabili să obțină absolut orice.

Totodată, sper eu, vor deveni mult mai deschiși față de persoanele cu dizabilități și vor ajunge tineri care le vor accepta (nu numai tolera) senin în rândurile lor.

5. Vreau să dau mai departe din cunoștințele mele

Am iubit cifrele încă de mică. Întotdeauna am avut performanțe mult mai bune pe partea de real decât pe cea de uman. Dacă spun adesea că mă joc cu scrisul, când vine vorba de calcule sunt cât se poate de serioasă. Acolo sunt ca peștele în apă.

Astfel, este clar că principalele cunoștințe pe care îmi doresc să le dau mai departe sunt legate de economie. Atâta că voi depăși granița aceasta și intenționez să-i provoc să descopere viața și să o privească din perspective inedite.

4. Voi învăța tinerii să se orienteze spre dezvoltarea lor personală

Acest punct se leagă într-o mare măsură de cel anterior. Sunt convinsă că multe dificultăți din viață și alegeri greșite pot fi evitate cu ajutorul dezvoltării personale și a cunoașterii de sine. Sigur, educația are un rol primordial, dar ea poate fi continuată inclusiv și în afara școlii, respectiv mediului familial.

Voi încuraja adolescenții să citească cărți de autodezvoltare, voi organiza traininguri pentru ei și, evident, îi voi îndruma spre voluntariat. După ce mă voi obișnui puțin cu noul meu rol, îmi doresc să fac eu însămi un “club” de voluntariat cu ei. Pentru că profesori sunt o grămadă, mentori, în schimb, foarte puțini. Spre acest statut aspir eu.

3. E nevoie de oameni creativi la catedră, care să se adapteze vremurilor în care trăim

Din păcate, tehnologia avansează mult mai repede decât metodele de predare ale unor profesori. Degeaba se plâng aceștia că nu sunt băgați în seamă, e de așteptat, având în vedere că vin cu aceleași idei învechite ce funcționau în urmă cu 20-30 de ani.

A fi profesor, consider eu, e mai mult decât un simplu job, e o vocație și adaptarea e esențială. Tehnologia, culorile și aplicațiile trebuie să fie prieteni ai dascălilor, nici într-un caz dușmani.

Pentru început, am “ochit” de pe site-ul DeMedia câteva pixuri, calendare (acesta mă tentează cel mai mult) și agende (preferata mea e aici) moderne, care mă vor ajuta să mă organizez eficient. Cel mai tare mă încântă că pot să le personalizez cu logo-ul și detaliile blogului. În acest fel voi avea mereu cu mine această bucățică din sufletul meu.

2. Știu că pot face economia interesantă și atractivă, cu tot felul de jocuri

Trecând la următorul nivel, nu doar metodele de predare, ci și materia propriu-zisă poate fi atractivă. Se pot face asocieri cu realitatea, mai ales când ne referim la economie. Banii vorbesc, nu-i așa?

Nu pot zice că am făcut cercetări atente, însă am identificat câteva jocuri ce i-ar putea atrage ca un magnet pe liceeni, consolidându-le în același timp și informațiile studiate. Cu siguranță vor reține mult mai ușor și pe termen lung ceea ce le predau. Noi, economiștii, căutăm veșnic cazurile win-win (câștig-câștig).

1. Îmi doresc să contribui la formarea caracterelor

E foarte simplu să spunem că adolescenții sunt rebeli, răi și se comportă prostește, neștiind ce înseamnă cu adevărat greutățile și responsabilitățile. Fiecare vârstă se confruntă cu propriile temeri, nevoi și griji.

Adolescența e poate cea mai zbuciumată perioadă a vieții. Liceenii nu sunt încă maturi în totalitate, dar au depășit etapa copilăriei și sunt confuzi pe ce drum trebuie să o apuce. De aceea, intenționez să fiu unul dintre adulții ce îi vor ajuta să înțeleagă ce se petrece și încotro se îndreaptă.

Vreau să fiu alături de adolescenți, să le arat că nu sunt singuri și există oameni care îi înțeleg. Și poate chiar să le fiu un model, ca mai târziu să procedeze asemenea mie și să-și amintească ce mult contează sprijinul în jurul acelei vârste.

Ce zici, voi reuși să fac “istorie” la catedră? Sau, mai important, voi fi acea doamnă profesor / profesoară (profă, dacă e să fim sinceri) iubită de elevi? Cum era profesorul tău preferat?

Abonează-te pe blog și te voi ține la curent cu ce mai postez!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *