Sweetie – iepurele cap de leu viteaz și poznaș

De când mă știu mi-am dorit un animal de companie. Ce pot să zic, probabil am citit prea multe povești despre relația strânsă dintre copii și câini, plus am vizionat desenele animate corespunzătoare.

Exact, în mintea mea a existat mereu semnul egal între “animal de companie” și “câine”. Niciodată nu mi-a trecut prin cap să am o pisică, cu atât mai puțin un suflețel cu care nu te poți juca după bunul tău plac, cum este un iepuraș coconaș.

Deci, nu, nu era în plan să am un iepure, fie el și super șmecher și adorabil – rasa cap de leu. Din motive obiective, dacă e s-o întrebăm pe mama, “în plan” nu era niciun animal… cel puțin pentru o lungă perioadă de timp.

sosetaria.ro

Dar planurile se schimbă și lumea mea a căpătat o cu totul altă culoare din clipa în care a apărut el în viața mea. Pare că s-au aliniat dintr-o dată astrele și locul lui era predestinat să fie alături de mine.

Știu că sună nemaipomenit de dramatic și clișeic ceea ce tocmai am scris, însă nu mă pot abține. Doar vorbim despre copilașul meu îmblănit aici.

Sweetie – iepurele cap de leu viteaz și poznaș

Au trecut aproximativ 9 luni din ziua în care ne-am întâlnit pentru prima dată. De atunci practic nu ne-am mai despărțit decât pentru maxim câteva ore.

Repet: nu m-aș fi gândit în vecii vecilor la un iepuraș de companie, dar mi s-a făcut o surpriză de proporții.

Era cea mai frumoasă zi din an, eu arătam proaspătă ca un boboc de trandafir și mi-a fost dăruit un iepuraș pitic, alb, care s-a lipit de mine într-o secundă.

De fapt, versiunea mai puțin romanțată e următoarea: era ziua mea de naștere (evident că e cea mai cea din an), era trecut de 9 seara, eram îmbrăcată în haine de casă și aveam părul haotic, iar Ale și Gabi au venit în vizită. Deși ne cunoșteam de foarte puțină vreme, cei doi mi-au devenit tare dragi și m-am bucurat mult că au reușit să treacă pe la mine.

Cu toate acestea, nu mică mi-a fost mirarea când mi-au așezat în brațe o cutie de carton cam de mărimea a două cutii de pantofi și mi-au spus entuziasmați s-o deschid. Cred că aveam un presentiment, deoarece inima mea a luat-o imediat la galop, dându-și seama înaintea creierului că e un cadou deosebit.

Imediat ce am ridicat marginile, mi-a apărut în față un ghemotoc alb și pufos, cu ochișori roșii. Am mai văzut iepurași pitici până atunci, însă nu atât de drăgălași. Nici nu se comparau. Mi-a fost dat să simt ce înseamnă dragoste la prima vedere.

Evident că am exagerat și partea în care am zis ca s-a lipit imediat de mine… Dragul de el, era incredibil de speriat și tremura îngrozitor. Eu, care am inima mai înghețată decât Antarctica, m-am topit pe loc.

Am știut încă din acea seară că numele iepurașului meu de companie / cameră / apartament / casă (cum preferi să-i spui) va fi Sweetie. Îl tot foloseam ca alint înainte de el, dar acum în sfârșit se potrivea mănușă. Totuși, nu voiam să mă grăbesc și am așteptat câteva zile, cerând sugestii și păreri de nume.

Vizita la veterinar ne-a confirmat că avea în jur de 2 luni. Era mic și nespus de simpatic, iar toată lumea zicea că nu va mai crește mult. Ei bine, s-au înșelat amarnic. Acum nu îl mai pot ține în brațe și se poate ridica până ce își așează lăbuțele pe genunchii mei. E mare, rău, viteaz și poznaș. A trebuit să iau o cușcă pentru iepurași mai voluminoasă, fiindcă în cealaltă nu mai încăpea.

Roade tot ce prinde, mai ales cabluri, sare un metru în sus și își marchează teritoriul pe unde apucă… chiar și în patul meu. Noaptea e cel mai activ și face o gălăgie de numai eu suport să dorm cu el în cameră. Viața noastră e o aventură în toată regula, dar n-aș schimba-o pentru nimic în lume.

A durat ceva timp până iepurașul meu cap de leu a căpătat încredere în mine. Și a fost ok. Astfel am avut timp să ne cunoaștem obiceiurile unul altuia. Chiar și după 8 luni împreună, încă descoperim ce ne place și ce nu – evident că Sweetie e cel privilegiat și răsfățat în ecuația asta.

Trecem zi de zi prin peripeții despre care cu siguranță voi mai scrie. Eu mă opesc aici deocamdată, dar povestea lui Sweetie continuă.

Aș vrea doar să mai menționez că, personal, nu recomand să se facă drept cadouri iepurașii pentru copii. Sunt animăluțe destul de firave, independente – nu se prea dau în vânt după smotocit decât când și cât vor, au gheruțe și dințișori taaare ascuțiți. Am testat gheruțele și dințișorii pe pielea mea, așa că știu despre ce vorbesc…

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *