Emoții, dureri și fapte eroice

Acum aproximativ un an ne-am dat seama cu toții că 2020 era compromis. Adio ieșiri, socializare și activități desfășurate în mod fizic alături de comunitate. A urmat o lungă perioadă de adaptare în online, pe care am ajuns să credem cu adevărat că o stăpânim. Dar nu a fost tocmai așa.

Când a început 2021, ne rugam cu ardoare pentru o schimbare. Eram încrezători în viitor, că nu vom lăsa să ne fie “furat” încă un an. Speranța încolțea în fiecare dintre noi că vom depăși pandemia.

Cred că de fapt ne-a depășit ea pe noi, iar acum nici nu mă refer la numărul îmbolnăvirilor sau la diversele reguli și restricții. Vorbesc despre implicațiile emoționale care, deși nu se văd, ies din ce în ce mai mult la iveală.

Cocktail de sentimente și epuizare

Asta descrie cel mai bine felul în care m-am simțit în ultima perioadă. Am scris despre tristețe, dorință de normalitate și burnout (Când Ai Nevoie Să Spui Stop… Și Să Vezi Cum O Iei De La Capăt, Jurnal La Un An De Pandemie: Mă Sufoc și Când Burnout-Ul Devine Mai Mult Decât O Noțiune Abstractă).

Imediat ce aveam impresia că lucrurile se așază pe un făgaș relativ liniștit, ceva conturba din nou slabul echilibru obținut. Și mă luptam cu demonii mei, exact așa cum sunt convinsă că o faci și tu.

Întotdeauna voiam mai mult și ceream până și imposibilul de la propria persoană. Nu mă mulțumea nimic propriu zis la mine, fiindcă nu a fost niciodată vorba despre o altă persoană. Competiția cea mai aprigă și așteptările ridicate le avem doar de la noi înșine.

Responsabilitățile mi-au plăcut mereu și mi le asumam fără să clipesc măcar, chiar dacă erau în mare parte online și nu mă mai împlineau. Noaptea îmi permiteam să mă ascund într-o lume a lecturii, unde absolut totul este posibil – motto după care îmi ghidez existența. Dana nu are nevoie de somn.

Emoțiile copleșitoare de extrovertită închisă în casă au venit și au trecut. Eu m-am transformat undeva pe parcursul drumului lor și nu știu dacă îmi place în totalitate cine am devenit. Dar nu asta contează acum.

Lumea mi-a luat o întorsătură neașteptată

Și cu tot acest zbucium interior (pe care parcă reușisem să îl gestionez cumva), cu greu am realizat clipa în care m-a lovit realitatea. A fost o lovitură dură, ce încă mă străduiesc să o conștientizez: până și eroii noștri, la care ne uităm ca la icoană, cad uneori.

Din păcate, noi rareori suntem capabili să-i ridicăm și să-i susținem. Ne afundăm în propria durere și uităm că a lor e mai mare. Uităm, practic, că e timpul să încercăm pentru puțină vreme să le luăm locul. Asta simt eu vis-a-vis de problemele de sănătate ale mamei. Trebuie să fiu un “adult responsabil” pentru ea și nu prea am idee cum. Încurajez pe toată lumea, iar la ea mi s-au terminat cuvintele și apar doar lacrimile (și insensibilii plâng câteodată).

E amuzant că îmi merge gura nonstop și, cu toate acestea, n-am împărtășit cu niciun suflet aceste gânduri. Îmi vine mai la îndemână să scriu pentru colțul meu de rai: blogul. Poate că și tu ai pe cineva acolo ce suferă în vreun fel sau altul și îți prinde bine să citești rândurile mele.

Crede-mă pe cuvânt: ești suficient de puternic/ă să faci față situației atât pentru tine, cât și pentru omul drag. Sau poate că durerea este chiar a ta și îți vei deveni propria stâncă de susținere.

Doar că înainte de a trece la acest pas în care știi că vei învinge orice obstacol, mai trebuie să afli un mic amănunt.

E perfect ok să nu fii în permanență ok

Detașează-te o scurtă vreme. Nu, nu căuta la nesfârșit un mijloc de divertisment, căci mai devreme sau mai târziu te vei întoarce exact de unde ai plecat. Alege mai degrabă să te descarci.

Stai față în față cu ceea ce simți… cu tine. Privește-ți în oglinda sufletului. Lasă sentimentele să te copleșească și plângi dacă te ajută. Dă toată frustrarea afară, nu o mai ține ascunsă în interiorul tău. Va durea tare, să te pregătești moral. E cât se poate de normal și nu trebuie să te sperii.

Este o simplă etapă prin care treci. La finalul ei vei fi deja o variantă îmbunătățită a ta. Dar nu există scurtătură, astfel încât să nu fie nevoie să o trăiești. Luminița va veni, numai că tunelul te va provoca să-ți scoți latura întunecată la iveală înainte.

Oferă-ți libertate pentru autenticitate. Nimeni nu se simte excepțional în fiecare secundă din zi sau din noapte. Sentimentele ne fac umani. Ceea ce e minunat. Evoluăm prin ele: nu studiindu-le și privindu-le de la distanță, ci trăindu-le.

Trage adânc apoi aer în piept și fii tu! Orice dilemă sau impas are o rezolvare. Și vei găsi drumul corect, atâta timp cât ai încredere în tine. Astrele se aliniază pentru cei hotărâți să le “îmblânzească”.

Ești gata să trăiești frumos – cu părți senine și înnorate? Nu-i da voie sclipiciului să se irosească și sclipirii din ochii tăi să se evapore!

Abonează-te pe blog și te voi ține la curent cu ce mai postez!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *