9 sfaturi pentru o organizare super eficientă
Secolul vitezei nu ne lasă să stăm nicio clipă pe loc. Dacă o facem, cu siguranță vom pierde lucruri importante… sau cel puțin aceasta este impresia pe care o avem. Ne grăbim și nu știm exact unde, iar sarcinile ni se adună claie peste grămadă. Serviciul are responsabilitățile lui, timpul petrecut cu familia este prețios și necesitatea pentru un moment liber acordat propriei persoane imperioasă. Pentru a nu o lua complet razna, e nevoie de o organizare ca la carte. Și acesta este un aspect la care, din păcate, prea puțini oameni excelează. Eu am unele zile în care fac o mulțime de activități și altele în care nu sunt deloc productivă. Având multe planuri și proiecte pe cap anul acesta, nu mai pot da înapoi și trebuie să găsesc echilibrul perfect. Așa că, am făcut o “cercetare” despre formele de organizare cât mai bună și am descoperit câteva lucruri foarte interesante. Bineînțeles, nu am putut păstra informațiile doar pentru mine… le găsești și tu mai jos. Consideră articolul de față drept o introducere în conceptul time management, dacă vrei. 9 sfaturi pentru o organizare super eficientă 1. Pornește la “drum” cu un plan concret Trebuie să știi încotro te îndrepți dacă vrei să ajungi cu bine la destinație. Deci, înainte de orice, e important să îți setezi obiectivele mari și mici, care mai apoi se completează cu un program pus la punct. Pentru a-ți fi mai simplu, împarte timpul în calupuri, în funcție de ceea ce ai de făcut, calupuri pe care să le poți colora în mod diferit. Nici măcar nu e nevoie să ai abilități artistice, fiindcă există diverse aplicații de time management care îți sar imediat în ajutor. 2. Prioritizează-ți activitățile Nu poți face chiar tot ce îți dorești într-o singură zi, dar poți să faci tot ce contează. Ține cont de asta și planifică-ți munca în conformitate cu acest principiu de top management. Astfel, începe cu ceea ce este important și ți se pare mai complicat. Odată ce ai scăpat de activitățile de acest gen, continuă în ordinea semnificației până ce sfârșești întreaga listă… sau o parte cât mai mare din ea. Studiile spun că suntem cei mai productivi între orele 10-12 și 16-18. 3. Trezește-te mai devreme Un management strategic al timpului cuprinde o rutină care să îți intre în sistem și să fie motorul acțiunii. Prin urmare, e util să te trezești cu o oră înainte de a te apuca de muncă și ce mai ai de făcut. Alocă ora respectivă propriului sine. Nu citi mailuri, nici nu urmări noutățile de pe social media sau face mai știu eu ce activitate care îți poate accentua anxietatea. Bea cafeaua în liniște, meditează, fă o plimbare sau încurajează-te pentru a avea o zi în forță. 4. Oferă-ți recompense Cu toate că mor după ciocolată, după cum am recunoscut și în articolul Top 10 Motive Și Ocazii Pentru A Oferi Cadou O ChocoTelegramă, e indicat să se apeleze la ea ca recompensă mai mult în situațiile extreme… când te grăbești să duci ceva la bun sfârșit și ai impresia că soarta este împotriva ta. În rest, alege drept premiu timpul pentru a te ocupa de vreo pasiune de a ta. Eu mă voi orienta, de exemplu, spre seriale seara sau citit, pentru că am constatat că sunt modalitățile cele mai utile prin care mă pot relaxa în totalitate. 5. Curăță mediul în care stai sau lucrezi E mult mai dificil să te organizezi dacă e haos în jurul tău. Asta se întâmplă atât atunci când ne referim la biroul de la serviciu (sau cel improvizat acasă), cât și la locuință. Pe de o parte, în acest fel e imposibil să găsești rapid ce ai nevoie. Pe de altă parte, dezordinea îți va distrage atenția din minut în minut și se duce de râpă toată străduința ta de a te concentra. 6. Nu lăsa nimic să îți distragă atenția Cu cât întrerupi mai des efectuarea unei activități, cu atât îți va lua mai mult timp să revii la nivelul de concentrare de la început. Practic, e de la sine înțeles că va dura mult mai mult să faci ceea ce ți-ai propus. Închide modificările de pe telefon câtă vreme lucrezi, căci durează minim 10 minute pentru ca creierul tău să se întoarcă la taskul alocat și managementul are de suferit. Mesajele te vor aștepta cuminți până ce vei avea timp pentru ele. 7. Fă pauze cu regularitate Dacă lucrezi la calculator sau ai în față un ecran, în mod normal se spune că trebuie să îți relaxezi ochii 10 minute pe oră. Nu, acest element al listei nu intră în contradicție cu cel menționat anterior, deoarece nu dai fuga la telefon în pauză. Închide ochii pentru câteva clipe sau ieși puțin afară să iei o gură proaspătă de aer. Dă-le voie gândurilor tale să se limpezească în această perioadă, iar activitatea pe care o întreprindeai va fi de-a dreptul îmbunătățită. 8. Renunță la ceea ce este inutil sau nu îți face bine Crezi că tot ce ai trecut în planul zilei este cu adevărat important? Mai uită-te o dată cu mare atenție asupra lui și îți vei da seama că există acolo cel puțin câteva lucruri fără de care viața ta ar fi mult mai frumoasă. Elimină tot ceea ce nu îți aduce niciun beneficiu, fie el spiritual, material sau emoțional. Ca să îți faci o idee mai clară legată de acest aspect, achiziționează niște cărți de stres management de aici. 9. Valorifică fiecare secundă Ai impresia că cele 5 minute în care te-ai uitat pierdut la un video oarecare despre pisici nu fac nicio diferență în programul tău, nu-i așa? Te înșeli amarnic! Într-o singură zi, faci o grămadă de activități ce iau teoretic doar 5 minute. Marea problemă e că matematica funcționează și în cazul timpului… Iar această resursă este epuizabilă când o raportăm la viața noastră. Îți erau cunoscute sfaturile? Le pui în practică sau urmează? Ai făcut vreodată unul sau mai multe
De ce să comanzi bijuterii (și ce mai vrei tu) de la Vivantis
Cui nu-i plac cadourile? Eu le ador! Și nu, nu doar să le primesc, ci mai ales să văd un zâmbet imens pe chipurile celor cărora le dăruiesc. Mi s-a zis că (de obicei) mă și pricep la asta, dar… trebuie să recunosc că am anumite ajutoare, printre care se numără și site-ul Vivantis. Poate că mă vei invidia acum, însă rareori petrec ore cu alegerea surprizei perfecte. Imediat ce intru în magazin (la propriu sau la figurat) și arunc ochii pe ceva potrivit, lucrul respectiv îmi strigă efectiv numele persoanei la care va ajunge. Bineînțeles, uneori e vorba chiar de mine… Astfel, făcând cercetări și luând în considerare trendul, am descoperit că bijuteriile Pandora, în special brățările, sunt cadouri extraordinare pentru femei. Mie, personal, mi-au plăcut mereu și am tot plănuit că îmi voi cumpăra una. Nu s-a întâmplat… încă. Totuși, am făcut această bucurie unor prietene tare dragi mie. Cu ocazia asta află și ele că m-am repetat… Hei, să nu uităm că gestul contează! Din diverse considerente (le vei afla pe parcursul articolului), am cumpărat brățările online. Așa am ajuns la Vivantis, poate singurul site din România de unde am încredere să comand bijuterii și alte accesorii relativ costisitoare. Mi-a plăcut foarte mult experiența oferită de Vivantis, fapt pentru care am o părere avizată și îți pot spune de ce nu vei regreta dacă vei comanda de la ei. De ce să comanzi bijuterii (și ce mai vrei tu) de la Vivantis 1. Primești exact ceea ce îți dorești Se întâmplă adesea, mai ales atunci când ne referim la produse de marcă, să comandăm una și să primim cu totul alta. Nu este cazul Vivantis. Acesta pune la dispoziția clienților săi produse originale. Am fost destul de sceptică și eu, sinceră să fiu. Însă am analizat coletul și nu am găsit nicio diferență între brățara primită prin curier și cea din magazinul oficial al mărcii. Eticheta care atesta că brățara e din argint era la locul ei și strălucea minunat. 2. Prețul tinde să fie cel din magazinul mărcii Îți dai seama că nu am stat să compar fiecare produs de pe site cu ceea ce se găsește prin magazine. De aceea am și folosit cuvântul “tinde” atunci când m-am referit la preț. În ceea ce mă privește, n-am găsit nicăieri online mai ieftine brățările respective. Părerile despre produsele Vivantis sunt într-atât de pozitive, încât site-ul compari.ro le plasează în top dacă ești în căutare de brățări Pandora. Mai târziu am aflat de la o prietenă, care a vizitat magazinul oficial, că și acolo era exact același preț. 3. Are o vastă experiență pe piață Vivantis este un magazin serios, iar asta o spun cei 19 ani de când funcționează. A pornit ca o idee, un proiect mic, iar acum te poți convinge dând un click aici de dimensiunea sa impresionantă. Cred cu tărie că nu putea ajunge la nivelul din prezent înșelând oamenii. Raportul său calitate-preț este într-adevăr foarte bun și s-a făcut remarcat în timp. 4. Te echipează complet La Vivantis găsești o gamă variată de bijuterii (cercei, brățări etc.), cosmetice, parfumuri, ceasuri de damă și bărbați și… multe altele. Găsești pe site inclusiv și haine, poșete și pantofi. E o nebunie în cel mai frumos mod! E imposibil să nu fie ceva din fiecare categorie pe placul tău. Mărcile sunt aliniate și abia așteaptă să te încânte! 5. Nu pierzi timp prin magazine Când mergi la shopping, pierzi o groază de timp de la îmbrăcat și până la ajunsul efectiv în magazin. Asta ca să nu mai menționez că e abia începutul și după urmează “distracția” propriu-zisă. În schimb, de pe Vivantis poți cumpăra chiar și din pijama. Ora o alegi tu și răsfoiești produsele cu câteva click-uri, exact la viteza pe care o preferi. Mie îmi ia maxim o oră întregul proces atunci când comand ceva. Evident, aș tripla ora dacă m-aș deplasa fizic prin magazine. Iar acum, cu distanțarea socială și riscul crescut de îmbolnăvire, e mult mai indicat să faci cumpărăturile din confortul propriei locuințe. 6. Livrarea e estimată și se face rapid Vei vedea ziua estimată pentru livrare indiferent de ce produs alegi. Astfel, îți poți face o idee dacă vei fi sau nu acasă și cum să gestionezi lucrurile. Partea bună e că nu durează deloc mult (aproximativ 3-4 zile) și uneori ai norocul să se producă și mai devreme. Asta numesc eu surpriză! 7. Poți returna ce nu se potrivește Dacă mărimea nu e bună, ai impresia că nu e tocmai ceea ce ai vrut sau doar te-ai răzgândit, Vivantis te lasă să returnezi piesele în decurs de 2 luni. Cerințele consumatorilor sunt, așadar, importante pentru site și are grijă să le satisfacă la cel mai înalt nivel… până și atunci când asta înseamnă să se “despartă” de ei. 8. Beneficiezi de muuulte reduceri Vivantis oferă tot felul de reduceri atractive la o mulțime de produse. Ba mai mult, fiecare nouă comandă achită o mică parte din comanda viitoare. E un sistem foarte interesant de promovare a fidelității. De asemenea, există o rubrică dedicată reducerilor de proporții. Acolo să vezi prețuri (chiar și -67%)! 9. Îți face sugestii care ușurează cumpărăturile Când vrei să faci un cadou, te poți bloca în fața atâtor posibilități. Din fericire, Vivantis te salvează din nou și îți pune la dispoziție secțiuni cu produse pentru diferite ocazii și nevoi. Iubesc rubrica de inspirație, fiindcă îmi arată atenția la detalii a creatorilor și mă face să mă simt mai apropiată de Vivantis. Îmi înțelege dorințele și le duce la îndeplinire. Ai intrat deja pe site? Câte produse ai pus în coș? Eu m-am convins că de la Vivantis se fac cadourile ideale! Zilele astea e rândul să îmi fac mie o surpriză… Abonează-te pe blog și te voi ține la curent cu ce mai postez! Abonare
Recenzie De ce-i așa, o știe EL de Anne Mateaș
Despre prietena mea Anne Mateaș aș putea vorbi mult și bine. Cu toate că nu ne cunoaștem de o vreme îndelungată (de la sfârșitul anului trecut), pot spune cu certitudine că a devenit o persoană dragă mie, care are un suflet mare și incredibil de cald. Și deși povestim noi o grămadă despre câte-n lună și în stele, cel mai profund am cunoscut-o pe uimitoarea Anne prin intermediul cărții ei autobiografice De ce-i așa, o știe EL. Am citit cartea în urmă cu vreo două luni, însă abia acum am reușit să îmi fac ordine în gânduri și să le aștern pe foaie. Un story pe rețelele de socializare nu îi face complet dreptate. Avea nevoie de o recenzie în toată puterea cuvântului. De ce-i așa, o știe EL Prima parte a cărții vorbește despre povestea de viață a Annei, care, te avertizez, nu a fost deloc una ușoară. M-am regăsit într-o oarecare măsură, deoarece și eu am fost încă de mică specială. Anne e la rândul ei imobilizată într-un scaun cu rotile, avantajul său fiind acela că își poate folosi mâinile extrem de eficient și chiar merge cu ajutorul cârjelor. Dar ea a pierdut mult mai multe decât mine: o parte din familie. Am simțit durerea ei printre pagini și nu am putut să nu empatizez. A fost un copil deosebit, ce a fost maturizat forțat nu doar prin intermediul diagnosticului cu care trăiește, ci și a destinului. E genul acela de suferință care, indiferent de cât de mult timp ar trece, nu va dispărea niciodată. Și totuși, Anne este incredibil de puternică. Nu s-a lăsat doborâtă și a ținut credința asemenea unui scut deasupra capului său. Obstacolele au curs uneori năvalnic peste ea, însă le-a depășit pe toate. Copila timidă și poate adesea nefericită s-a transformat într-o femeie cu ochi calzi și blânzi, al cărei zâmbet sincer poate lumina chiar și cea mai întunecată încăpere. Traseul ei de până acum este un exemplu pentru noi toți. Când o autobiografie devine carte de dezvoltare personală Întotdeauna am preferat romanele sau eventual cărțile de educație financiară și cele de autodezvoltare. Am evitat mereu autobiografiile, pentru că am crezut (greșit) că lecțiile de viață reale sunt puțin “depășite”. De ce aș vrea să citesc despre ceva prin care poate că trec sau am trecut la un moment dat și eu? Așadar, nu mică mi-a fost mirarea când am văzut traiectoria Annei, evoluția sa de-a lungul cărții. Fata neliniștită din primele pagini a dispărut cu desăvârșire până ce am ajuns la final. Ea a fost extrem de curajoasă, împărtășindu-și gândurile cu lumea întreagă. Fiindcă e dificil să vorbim despre sentimentele grele care ne încearcă, iar mâna asta de om frumos și-a pus sufletul pe tavă în fața noastră. Chiar dacă sunt o optimistă convinsă, m-am mai lovit ocazional de stări depresive. De ce-i așa, o știe EL m-a făcut însă să înțeleg ce înseamnă cu adevărat depresia, cât de cruntă poate fi și că e o luptă continuă cu propria persoană. Unii oameni au de-a face cu ea cât le e viața de lungă. Clipele de fericire se câștigă atunci cu eforturi, cu ajutorul iubirii necondiționate a celor din jur și cu sprijinul lui Dumnezeu. De unde vine salvarea? Ne mințim dacă spunem că noi putem răzbate singuri orice ni s-ar întâmpla. Fiecare om are nevoie de un umăr pe care să plângă la greu și inclusiv de un erou care să îl salveze când situația scapă de sub control. Anne l-a ales pe Dumnezeu ca aliat suprem. S-a lăsat în voia lui și îi cinstește toate alegerile pe care le face in locul ei. Credința de care dă dovadă m-a impresionat profund și totodată întărit. Ea acceptă cu simplitate și recunoștință tot ceea ce-i dă Creatorul, pentru că, așa cum spune însuși titlul cărții: De ce-i așa, o știe EL. Gândul acesta ne oferă libertatea de care avem nevoie când stresul și grijile ne apasă. Din păcate, îl alungăm în loc să-l îmbrățișăm. Despre gând vorbesc acum, căci de Dumnezeu parcă ne e frică. Am uitat că El înseamnă iubire fără margini. Noroc cu Anne, o tânără delicată ce ne amintește că Dumnezeu e prezent necontenit în existența noastră. Eu aș merge mai departe de atât și aș afirma că El este în noi. Am încercat, dar am impresia că nu am atins nici măcar parțial esența cărții De ce-i așa, o știe EL. Este o carte ce se citește cu ochii larg deschiși și, mai presus de atât, cu sufletul dornic de cunoaștere. Până la urmă, evoluția spirituală face parte din noi, iar Anne ne poate fi ghid pe acest drum presărat cu dificultăți. Pentru achiziționarea cărții, te invit să-i dai un mesaj tinerei autoare – Anne Mateaș – pe Facebook sau Instagram. De asemenea, urmărește-i activitatea pe Instagram, deoarece postează mult și foarte bine! Abonează-te pe blog și te voi ține la curent cu ce mai postez! Abonare
10 motive să cumperi tot pentru animalul tău de pe zooplus online
În ianuarie s-a împlinit un an de când dragul meu Sweetie s-a alăturat familiei. Parcă a fost ieri, dar totodată simt ca și cum ar fi fost dintotdeauna alături de noi. După cum îmi și place să zic, el este băiețelul meu mult iubit. Ziua mea de naștere (când l-am primit) nu e tocmai ziua lui, însă l-am sărbătorit cum se cuvine și pe iepurele meu pitic: s-a ospătat dintr-un aranjament din morcovi. E tortul lui. Așadar, îți poți închipui că îi fac cumpărături serioase… exact ca unui copil. Are tot felul de jucării și chestii de ronțăit, care mai de care mai simpatice și interesante. I-am luat până și cușcă supraetajată, ca să aibă spațiu și să fie cât se poate mai fericit. Acum trebuie să recunosc ceva: nu sunt tocmai adepta hoinăritului prin magazine. Mai ales în această perioadă, prefer să comand totul cu câteva click-uri. Așa că am testat mai multe petshop-uri cu livrare la domiciliu. Însă singurul care m-a convins să-i rămân clientă este magazinul zooplus, cel online. Dacă și tu ai un animal de companie, fie el în apartament sau în curtea casei, trebuie să-l încerci! Sunt convinsă că vei reveni la el! Și ca să îți faci o idee clară despre acest magazin de nota 10, iată… 10 motive să cumperi tot pentru animalul tău de pe zooplus online 1. Găsești o largă varietate de produse Zooplus are tot felul de produse pentru o sumedenie de animale, de la accesorii pentru pisici și cușcă de câine și până la mâncare pentru șobolani. Practic sunt de toate pentru toți. Cum am un iepure drept animal de companie, care nu e prea uzual, m-am bucurat enorm să văd că există un loc din care am ce alege. Petrec o grămadă de timp analizând plusurile și minusurile fiecărui tip de hrană sau așternut, înainte de a-l selecta pe cel mai potrivit. 2. Are prețuri mici Fiind un cumpărător online de profesie, e de la sine înțeles că fac comparații între site-uri. Caut același produs în mai multe locuri și de obicei îl iau de unde este prețul cel mai mic. Ofertele zooplus au fost mereu cele mai bune pentru ceea ce am avut eu nevoie. Și chiar dacă nu ar fi fost, având în vedere că luam totul dintr-un loc, ar fi compensat costul transportului. La comenzi peste 199 lei, transportul este gratuit. 3. Mereu sunt reduceri Pe lângă faptul că prețul este fără doar și poate accesibil, site-ul prezintă numeroase promoții. Sinceră să fiu, uneori le vânez, pentru că sunt destul de consistente. De exemplu, cușca cu etaj a lui Sweetie costa inițial aproximativ 900 de lei, iar eu am achiziționat-o cu 700. Evident că nu m-am putut abține și comanda a depășit suma de 900 de lei, dar am umplut coșul cu multe alte bunătăți. 4. Transportul se face rapid Fix înainte de a pune prima comandă la zooplus online, avusesem parte de o întâmplare totalmente neplăcută. Am primit cumpărăturile de la o firmă după aproape o lună și o mulțime de telefoane. Ca să observ că iepurele meu cap de leu nici măcar nu era interesat de ceea ce i-am achiziționat. De aceea, n-am avut deloc așteptările nici cu zooplus. Cu toate acestea, am luat ca semn bun că site-ul estimează ziua livrării. Scria că durează în jur de o săptămână, însă curierul mi-a adus coletul în mai puțin de 3 zile. Și surpriza s-a repetat de fiecare dată. 5. Produsele sunt calitative Mi s-a terminat mâncarea pentru Sweetie și, cum am fost tare preocupată cu mutarea locuinței, nu am apucat să pun comanda pe zooplus online. Mama i-a luat, deci, un pachet mic de hrană specială de la un magazin din zona noastră. Iepurașul meu e pretențios (ca stăpâna) și efectiv sortează acum ce are prin farfurie, mâncând numai ce îi place. În schimb, când avea mâncarea lui de la zooplus, devora pur și simplu tot. Asta ca să nu mai spun că nu e nevoie să înlocuim așternutul chiar zilnic, pentru că nu miroase. Adoră lemnul cu plante și ronțăie de zor pe căsuța cu fân… noaptea, spre marea mea “bucurie”. 6. Ai diverse bonusuri de fidelitate Site-ul premiază fidelitatea printr-o multitudine de feluri. Primești periodic câte un cupon de reducere Zooplus, pe care îl poți folosi după bunul plac. Eu am nimerit inclusiv și mai multe deodată… De asemenea, obții puncte la fiecare comandă, cu ajutorul cărora poți achiziționa lucruri esențiale și recompense pentru animalul tău de companie mic sau mare. Ai și un link special prin care recomanzi magazinul unui prieten și ești premiat. Eu am plătit un plan de economii ce îmi asigură timp de 2 ani o reducere de 3% la orice comandă. Cred că mi-am scos investiția cu el încă de la prima comandă. 7. Compania donează sume importante pentru cauze ce au în centrul lor animale Nu știu ce crezi tu, dar pentru mine contează că magazinul din care achiziționez produsele se implică în activități filantropice. Zooplus România contribuie alături de suratele sale internaționale la crearea unei lumi mai bune pentru animalele fără stăpân. Numai în anul 2019, compania a donat 159.000 euro ONG-ului PFOTEN, care se ocupă de drepturile animalelor. Cu siguranță au o marjă considerabilă de profit, însă apreciez că o parte din el se îndreaptă spre animalele nepăstuite. 8. Poți vedea recenzii Românii n-au fost prea dornici să intre pe site-ul Zooplus și să-și exprime efectiv părerile. Totuși, mulți străini au făcut-o, iar aceleași produse se găsesc și pe plaiurile noastre. Prin intermediul acestor recenzii mi-am făcut o impresie despre ce să aștept la livrare. În cazul cuștii, am avut ocazia să văd cum arată cu animăluțul în ea și să estimez cam cât spațiu trebuie să îi dedic. Nu mi-a plăcut niciodată să fac măsurători în funcție de dimensiuni. 9. Este o firmă puternică, dezvoltată internațional Apreciez foarte mult producătorii locali, dar eu una nu am găsit vreunul pe această nișă. Astfel, merg mai departe și ajung la mențiunea că site-urile
Jurnal la un an de pandemie: mă sufoc
Mă sufoc. Am crezut că e vorba doar de burnout-ul din penultimul articol publicat – Când Burnout-ul Devine Mai Mult Decât O Noțiune Abstractă. Dar între timp am realizat că e mai mult de atât la mijloc. Anul acesta de pandemie m-a epuizat psihic. M-am transformat dintr-o optimistă convinsă într-o semi-depresivă. Sau nu. Exagerez puțin acolo, de dragul efectului dramatic. Sunt relativ în regulă, zâmbesc și râd, mă bucur de momentele simple, doar că mă simt destul de singură și uneori tristă fără motiv. Am impresia că am pierdut câte un strop din mine în fiecare zi în care am continuat să stau în cea mai mare parte a timpului închisă în casă. Camera mea veselă, portocalie și, aș putea zice, zglobie, pare că mă înghite cu totul. Nu întotdeauna e o închisoare, ce-i drept, dar nu ar trebui să fie deloc. Mă pierd tot mai mult cu fiecare moment nou ce trece. Supraviețuiesc, nu prea mai trăiesc. M-am hotărât însă că a ajuns. Nu mai pot să stau numai eu cu mine. Oricât de amuzantă și carismatică aș fi, o schimbare de peisaj e binevenită. Am două elemente esențiale fără de care nu pot trăi: oameni și soare. Pur și simplu așa funcționez eu. De soare mă bucur constant într-o oarecare măsură, dar e timpul să ies mai mult, să socializez în realitate. Online versus offline Online-ul este extrem de util, mi-a ușurat viața atât mie, cât și multor altora de-a lungul existenței lui. Și a fost vital în această perioadă complicată, nimic de obiectat aici. Problema e că “ce-i prea mult strică”. O luăm razna trăind în permanență în fața ecranului. Îmi lipsesc profund conexiunea umană, zâmbetele reale, palpabile ale oamenilor și vibrația creată între priviri. Cel mai mult dintre toate îmi e dor de mine, cea din urmă cu un an. Acum parcă mi-am pierdut aspirațiile și direcția. Vreau să zbor din nou prin galaxii necunoscute și ireal de frumoase. Vreau să-mi cânte inima și ochii să-mi strălucească de o lumină interioară mai puternică decât însuși soarele. Așa sunt atunci când am programul încărcat de activități. Vreau să plutesc din nou prin tot ce mă înconjoară, pentru că orele trec altfel dacă ești mereu în mișcare. Pandemia va avea efecte negative asupra sănătății noastre mentale multă vreme de aici încolo. Și nici nu știm ce e mai rău: COVID-ul sau faptul că înnebunim încet și sigur? Panica e cel mai periculos virus de pe planetă Privesc în jur și văd tot mai des pe stradă persoane ce nici nu se chinuie să poarte mască. Pentru ele, virusul e în general un mit, iar conspirațiile primează. Nu le blamez, însă în același timp nu mă alătur lor. În ritmul ăsta, e clar că normalitatea este departe de noi. Am obosit să încerc să explic cuiva ceva, deoarece văd și singură că sistemul în care trăim e defect. Restricțiile sunt rareori benefice, ceea ce înseamnă că nicio “tabără” nu are în totalitate dreptate. Și totuși, lumea s-a schimbat, păcat că nu tocmai în bine. Panica e adânc ancorată în noi. Se manifestă sub cele mai bizare forme și ne determină adesea să luăm decizii drastice. Trist e că o facem în mod absolut inconștient. Un strănut, de exemplu, întoarce toate privirile pe o rază de kilometri. Cu câteva săptămâni în urmă, m-a luat claustrofobia stând la coadă la casa de marcat a unui supermarket aglomerat. Nu-mi amintesc să mai fi pățit vreodată așa ceva. Dar, în definitiv, viața e surprinzătoare, nu? Ne hrănim cu frica de prezent și mai ales de viitor. O asimilăm mai cu patos decât oxigenul. De aceea, trebuie să luăm o pauză de la ce ne înconjoară, să nu mai citim sau ascultăm știrile și să ne încărcăm cu pozitivism. Avem nevoie de aceste “trucuri” mai mult ca oricând. Eu mă întorc la aer, la cei dragi, la soare și la voluntariat. Am pierdut destul un an. Nu îi mai dau voie încă unuia să dispară, fiindcă risc să mă dezintegrez odată cu el. Până la urmă, ce trebuie să mi se întâmple, mi se va întâmpla oricum. E ciudat că am mai scris despre asta în luna septembrie a anului trecut. Articolul Am Hotărât Să Mă Protejez, Nu Mă (Mai) Izolez a fost urmat de o serie de schimbări, însă nu tocmai suficiente. Trec la următorul nivel, care sper să fie și ultimul în ceea ce privește dorul de propria persoană și neliniștea provocată de o viață anostă. Urăsc situațiile mediocre, deoarece nu-mi place să mă mulțumesc cu puțin. Consider că merit mai mult și lupt neîncetat să obțin. În clipa asta vreau magia lumii înapoi. Rămâne de văzut în cât timp voi ajunge la ea. Întrebarea de final este banală poate și totodată plină de semnificații: oare când vom reveni 100% la viețile noastre obișnuite, cât de diferiți vom fi? Ne vom recunoaște probabil în oglindă (câteva kilograme în plus nu se pun la calcul), la o introspecție atentă vom constata în schimb cu exactitate cum stă treaba. Abonează-te pe blog și te voi ține la curent cu ce mai postez! Abonare
Cum să trăiești în mod autentic
Autenticitatea e un subiect tot mai controversat și de cele mai multe ori evitat în zilele noastre, când toată lumea se străduiește să joace un rol. Și pentru că oamenii vor să fie întotdeauna la înălțime, performanțele lor sunt de-a dreptul extraordinare și le intră efectiv în sistem. De fapt, hai să fim sinceri: cu toții avem momente când nu ne recunoaștem. Ne uităm în oglindă și vedem trăsături cunoscute, dar parcă nu suntem în totalitate noi. Unde au dispărut copiii veseli și idealiști? Cine sunt adulții încruntați și plini de riduri (mai mult sufletești decât fizice) pe care îi privim? Nu e suficient însă să observăm schimbările. Trebuie să luăm atitudine și să facem ceva în privința lor… pentru că numai așa putem fi în armonie cu propriul sine. Doar atunci simțim că trăim cu adevărat și ne bucurăm de fiecare clipă. Dar ce e de făcut? Mai întâi, am căutat cuvântul autentic în DEX, ca să vedem cum este el definit în termenii cei mai simpli. Iată ce înseamnă autentic: “Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci.” În ce fel se manifestă acest adevăr când vorbim despre propria persoană? Ce poți face pentru a-l scoate la lumină și, cel mai important, pentru a-l pune în valoare? De ce ai nevoie pentru a fi tu însăți sau însuți? Răspunsurile la aceste întrebări ți se vor forma singure odată ce aplici “trucurile” de mai jos despre… Cum să trăiești în mod autentic 1. Acționează conform credințelor și principiilor tale Se întâmplă de prea multe ori ca mintea, inima și corpul să intre în conflict. Una simțim și credem, însă cu totul altfel acționăm. Putem spune că așa apare ipocrizia. Vei crea relații mult mai sămătoase cu tine și cu cei din jur dacă îți prezinți în realitate concepțiile și simțămintele. Și e ok ca ele să nu fie asemenea tuturor celorlalți oameni. Suntem diferiți și în asta constă, în final, farmecul existenței. 2. Nu te mai gândi la ce va zice lumea Câte vise mărețe n-au murit încă din fașă de frica bârfelor și a gurii lumii? Nu le lăsa și pe ale tale să umple acele rânduri… Pentru că, îmi pare rău să ți-o spun, oricum e imposibil să oprești anumite persoane din vorbit și judecat. Dacă îți dai voie să fii tu și nu te mai gândești obsesiv la posibilele reacții ce se vor stârni, deja ai pornit pe drumul de a face schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Primul pas e mai greu, restul vin natural. 3. Pune-te mereu pe primul plan Da, cred cu tărie că puțin egoism nu strică nimănui. Deși, ca să fiu sinceră, eu am ceva mai mult… Important de reținut e că, dozat corect, e extrem de util în multe împrejurări. De exemplu, nu ai pățit măcar o dată ca cineva să te roage să faci ceva, iar ție să nu-ți facă deloc plăcere lucrul respectiv și să vrei din tot sufletul să spui “nu”? Te pui pe primul plan atunci când admiți că nu te simți confortabil cu acea cerere. Fiindcă, crede-mă, cel mai probabil omul din fața ta va reveni cu o nouă solicitare și poate până la urmă te va manipula. 4. Nu te scuza pentru ce simți, crezi sau vrei După cum menționasem și mai devreme, suntem diferiți. Tocmai de aceea ne completăm unii pe alții și reușim să contribuim într-o măsură atât de mare la evoluția societății. Deci nu te mai consuma cu scuzele. Cât timp pe tine te împlinesc deciziile luate și ai conștiința curată de orice remușcări serioase, este perfect. Ești exact acolo unde trebuie să fii, iar autenticitatea e o tare de spirit care aduce recunoștință. 5. Amintește-ți constant că îți poți controla doar propriile decizii Din păcate, autenticitatea este adesea sinonimă cu pierderea unor apropiați. Și, cu toate că aceștia vor crea un gol pentru o vreme în inima și viața ta, ține cont că e o dovadă că nu te-au plăcut niciodată cu adevărat. În caz contrar, ar fi rămas. Vestea bună e că locurile lor vor fi ocupate cât de curând de oameni care vin exact din motivul pentru care su plecat cei dinaintea lor: pentru că ești tu. 6. Nu încerca să-i mulțumești pe toți Indiferent cât de mult te-ai da peste cap, n-ai cum să-i mulțumești pe toți. E o muncă istovitoare, care nu are nici cea mai mică șansă de reușită. Vorbesc din proprie experiență, deoarece încă mă lupt cu mine să îmi amintesc că nu trebuie să mă placă toată lumea. Concentrează-te mai degrabă pe rezultat, dacă este vorba despre o activitate, sau pe binele din orice situație… Binele așa cum îl percepi tu, nicidecum altcineva. 7. Ai curajul să fii tu Acest punct le însumează pe cele anterioare. Nu neg că e o provocare imensă și adesea se transformă într-o luptă cruntă cu propria persoană, dar vei izbândi. A avea curajul să fii tu necesită în multe cazuri ieșirea din zona de confort și pare înfricoșător. Totuși, e un univers plin de magie și bucurie, care e neapărat să fie descoperit! Tu contezi cel mai mult azi, mâine și în fiecare zi. Ești autentic/ă sau mai ai de lucru în acest sens? Cum ai descrie tu autenticitatea sau ce înseamnă ea pentru tine? Eu te sfătuiesc să o apreciezi atunci când o întâlnești și să o faci parte din viața ta de zi cu zi, căci e neprețuită! Abonează-te pe blog și te voi ține la curent cu ce mai postez! Abonare
Când burnout-ul devine mai mult decât o noțiune abstractă
În urmă cu o lună scriam articolul Când Ai Nevoie Să Spui Stop… Și Să Vezi Cum O Iei De La Capăt. Aveam o mie de gânduri în minte și nimic concret. Toate mi se învârteau în cap și simțeam nevoia de o pauză. Voiam să scap din cotidian, să fac ceva nou, să schimb lucruri din viața mea. Eram convinsă că ceva nu era în regulă, că nu eram eu în regulă, dar nu îmi puteam da seama exact din ce perspectivă. Am pus lucrurile pe seama epuizării legate de activitățile de zi cu zi. Credeam că mă aflu într-un moment definitoriu și că în curând voi afla care îmi este menirea sau ceva asemănător. N-am văzut semnele sau poate nu le-am recunoscut. Nu mi-am dat seama că am ajuns la burnout. Mi s-a părut mereu o noțiune fantezistă, un sindrom care se poate manifesta doar la persoanele cu multe afaceri și responsabilități. Mergeam pe principiul “mie nu mi se poate întâmpla”. Eu și burnout-ul – o poveste de coșmar Pur și simplu într-o zi am decis că nu mai are sens să mă implic în diverse proiecte care contau enorm pentru mine. Scrisul nu mai avea farmec, filmatul era un chin, voluntariatul devenise obositor și tot așa, pe rând, absolut tot ce făceam. Nici măcar cititul nu reușea să îmi țină captată atenția. Ciudat e însă faptul că mereu am considerat că burnout-ul înseamnă direct apatie, lipsa chefului de a face orice, chiar și a respira. Eu eram încântată de soare, entuziasmată să ies și să plutesc undeva pe un nor de fericire. Nu conta ce făceam atâta timp cât nu era treaba pe care o aveam în program. Efectiv nu mă mai cunoșteam pe mine însămi. De ce? Pentru că sunt de obicei o fire cerebrală, care nu lasă nimic să-i stea în cale atunci când are ceva de făcut. Zilele au trecut teribil de încet și am ajuns în stadiul în care doar serviciul mai era obligatoriu. Eram gata să îmi iau concediu o vreme, dar ideea asta mă înspăimânta cel mai tare: în acest fel, nu aș mai fi avut deloc ce să fac. Fiind hiperactivă, gândul respectiv mi-a provocat o panică greu de descris în cuvinte. Panica aceea m-a făcut să îmi pun întrebări serioase și să caut răspunsuri. Bineînțeles, am bifat cam toate căsuțele care descriu burnout-ul. Ce nu recomand Burnout-ul n-a apărut din senin. Au fost luni întregi în care i-am pregătit terenul. Am avut eu grijă să-l aduc cu fiecare zi tot mai aproape. Iată, prin urmare, ce m-a adus aici. 1. Motto-ul “somnul e supraestimat” Ajunsesem în punctul în care îmi repetam că somnul este supraestimat pe post de mantră. Dormeam maxim 6 ore pe noapte și în weekend mă trezeam epuizată abia la prânz. Evident că mă simțeam cumplit de vinovată, îmi făceam câteva mustrări de conștiință până la urmă și o luam de la capăt. Cercul vicios se strângea tot mai puternic în jurul meu. 2. Stresul pe post de mic dejun, prânz și cină Încă dinainte de a-mi începe ziua, trasam sarcini în minte și calculam până la ultima secundă ce aveam în plan. Mâncarea era opțională, stresul nu. Termenele de limită parcă nu se mai sfârșeau, iar eu cu greu mai reușeam să le țin piept. 3. Neglijarea propriei persoane “Hai să ieșim afară” îmi ziceau adesea prietenele. Stăteam puțin pe gânduri și le răspundeam apoi foarte sigură pe mine că probabil puteam cândva în săptămâna următoare. Somn pas, hrănit normal pas, socializare doar online, printre momente. Aveam în schimb ochi injectați de la atâta stat în fața ecranului, momente în care intram pe Facebook să fac o postare și mă fura peisajul în așa măsură încât uitam cu desăvârșire de postat, stare continuă de agitație și irascibilitate și lista merge înainte minim 2 zile. 4. Încercarea obsesivă de a le face pe toate Eu puteam orice, chiar și să fiu în 3 locuri diferite în același timp. Multitasking-ul era marea mea pasiune, cu care mă mândream de zici că era o cicatrice obținută în război. Chiar dacă mă mai lăsa inima să deleg sarcini, le verificam fără oprire. Nimeni nu se descurca cum o făceam eu. 5. Privitul doar într-un punct Sigur, e minunat să ai un țel spre care să tinzi. Un vis te ajută să îți menții focusul. Cu toate astea, trebuie să fii capabil și să privești la ce te înconjoară. Eu nu puteam sau nu știam cum. Conta doar viitorul, luminița aceea pe care numai eu o puteam vedea. Spre ce mă îndrept Martie e o lună frumoasă, dar eu mă bucur nespus că s-a terminat. Am fost cea mai urâtă versiune a mea în această perioadă. Și, cât mă gândeam la “vindecare”, am realizat că pauzele lungi, cu introspecții nesfârșite, nu funcționează pentru mine. Am nevoie de scopuri, de motive pentru care să lupt și cauze în care să cred. Pot reveni la normal doar reluându-mi activitățile. Diferența este că de această dată voi prioritiza. Voi căuta echilibrul dintre muncă și plăcere, dintre ceea ce vreau să devin și ce mă reprezintă în clipa prezentă. Lucrez puțin și la managementul timpului, las deoparte procastinarea și totul va fi bine. Nu se poate altfel. Iar acum, că m-am străduit să dau o formă haosului din mintea mea și am așternut pe mult iubita mea foaie virtuală aceste rânduri, mă simt deja mai bine. Mi-am dat seama că nu mă pot descoperi departe de blog, căci el de fapt face parte din mine. Nu va fi ușor, și poate mă voi mai confrunta cu pauze ocazionale de la scris, însă sunt aici ca să rămân. Ai grijă de tine, nu te epuiza. Salvează-ți întotdeauna câteva resurse de timp și energie, cât de mici, pentru tine. E vital pentru a te menține pe linia de plutire. Abonează-te pe blog și te voi ține la curent cu ce mai postez! Abonare
Când ai nevoie să spui stop… și să vezi cum o iei de la capăt
Ai simțit vreodată că ai obosit, că pur și simplu nu mai poți continua în același ritm nebun și ai nevoie de o pauză? Că te-ai pierdut undeva pe drumul întortocheat pe care ai pornit nu cu foarte mult timp în urmă și vrei din toată inima să te regăsești? Exact prin acest amalgam de sentimente complexe, dureroase și totodată revelatoare trec eu acum. Undeva în dorința de a scrie cât mai bine și mai mult, am uitat de bucuria de a o face. Nu mai simt plăcerea aceea ce-mi făcea odată degetele să vibreze la gândul că îmi voi așeza telefonul în față și cuvintele vor curge râuri din mine. Constrângere exterioară sau interioară? Blogul pare că a devenit o obligație și, după ore întregi în care scriu pentru muncă, uneori trebuie să mă lupt cu mine să mai scriu un articol. De ceva vreme încoace folosesc scuza timpului: nu am când să le fac chiar pe toate, sunt și eu un simplu om. Și atunci, vocea interioară timidă și usturătoare îmi șoptește că întotdeauna îți vei face timp pentru ceea ce contează. Am obosit. Nu mai sunt eu și parcă 70% din ce scriu e doar de dragul de a fi acolo. De ce? Deoarece mă simt vinovată când văd că a mai trecut câte o săptămână fără nimic nou aici. Trebuie să public, că de vrut… nu o mai vreau demult. Ce vreau de fapt e să petrec timp de calitate cu mine însămi și animăluțul meu de companie, să râd mai mult, să mă uit la comedii romantice proaste cu prietenele, să-mi pupăcesc nepotul și să îmi număr respirațiile, mulțumind divinității pentru ele. Simt că am uitat cum să fiu o tânără de 25 de ani, jonglând mereu cu deadline-uri. Zâmbetul meu a devenit forțat și își fac apariția ridurile. Este mult prea devreme să îmbătrânesc! Refuz cu desăvârșire să o fac. Evoluția nu e mereu așa cum credem sau sperăm E ciudat că spun asta tocmai acum, când primesc din ce în ce mai multe aprecieri referitoare la modul în care scriu. Ochiul critic îmi spune că stilul meu a evoluat, dar emoția dintre rânduri era mult mai puternică în urmă cu câțiva ani, moment în care a început pentru mine aventura blogging-ului. Eram doar o fată zăpăcită pe atunci, cu visuri mărețe și idei (ne)bune, care nu mai încăpeau în lumea mea mică, ci au dat din “coate” până ce au evadat în marele univers al tuturor posibilităților. Naivitatea mea adolescentină s-a mai domolit între timp sau a dispărut de tot și sunt dornică să investighez de ce. Nu știu dacă oamenii, întâmplările sau maturitatea m-au schimbat, însă mi-e dor să trăiesc la intensitate maximă. Cel mai urât scenariu pe care mi-l pot închipui pentru propria viață implică faptul că voi deveni un adult posac ce așteaptă să treacă pe rând zilele și să vină mai repede weekendul. Din nefericire, am ajuns fix în acel punct. Deconectare, detașare și revigorare De aceea, am hotărât să trag adânc aer în piept și să mă opresc. Am nevoie de o introspecție serioasă, de o discuție cu mine și de ore, zile sau chiar luni în care să reflectez. De ce sunt blocată în acest vârtej solicitant și încotro anume vreau să mă îndrept? Deocamdată nu am nici cea mai vagă idee, dar vreau să aflu. Prin urmare, pornesc în călătoria spre sine. Voi mai scrie câte un articol lunar, de dor, voi împărtăși din lecturile și activitățile mele, însă numai atât. Mă voi întoarce când voi ști cu certitudine ce îmi doresc de la viață și de la mine… când voi fi capabilă să mă organizez la cel mai înalt nivel și să nu mă mai simt constrânsă de absolut tot ce mă înconjoară. Mi-e dor să fiu liberă. Habar nu am cât va dura totul, la cum mă cunosc, nu cred că e un proces tocmai ușor. Important e că în sfârșit am curajul să îl demarez. Mi-a luat enorm de mult să decid asta. Probabil voi reveni după ce îmi voi schimba jobul, fiindcă e și asta în plan… clipă din care sper eu că voi scrie din nou de drag. Privesc cu încredere spre viitor, doar trebuie să depășesc obstacolul din cale. Mi-am dorit prea mult acest blog. Nu-i voi da voie să-mi scape printre degete. Îl voi pune la păstrare, într-un colț liniștit din mintea și sufletul meu, urmând să-i redau podiumul în ceasul potrivit. Îți mulțumesc că m-ai citit cu răbdare atâta amar de timp și te rog să nu renunți de tot la mine. Acordă-mi spațiu să mă destind și promit că mă voi întoarce cu forțe noi. Spune-i, dacă vrei, an sabatic. Îți garantez că versiunea mea următoare te va surprinde… preferabil în bine. Ține minte că acesta nu este un adio… E un va urma!
Un curs de video content ce mi-a schimbat perspectiva despre vlogging
Sunt o persoană dinamică, ce nu poate sta o clipă și iubește să încerce constant activități noi. Cum ideile geniale (cel puțin așa le numesc eu) îmi dau mereu târcoale, am ajuns la un moment dat și la capitolul vlog. Nu are rost să mint, întotdeauna am iubit să fiu în centrul atenției. Totuși, asta nu înseamnă că am fost vreodată foarte dornică să-mi testez abilitățile de comunicare în fața camerei de filmat… sau, mă rog, a telefonului. Când socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg Mi se părea extraordinar de simplu să filmezi și practic să faci un video. “Ce poate fi așa complicat?” îmi ziceam. Ei bine, am aflat cât de greu e atunci când sora mea mai mică (cum îi zic eu prietenei mele Denisa) stătea așezată pe scaun în fața mea, filmându-mă. M-au trecut toate transpirațiile, mintea mi s-a golit complet, iar de emoții nici nu mai vorbesc. M-am simțit exact ca și atunci când te prezinți la un examen oral pentru care nu ești mulțumit de cât de mult te-ai pregătit. După multe (prea multe) încercări, am reușit să filmez un video de câteva minute. Nu-mi mai aminteam absolut nimic din ce am scos pe gură și refuzam vehement să mă uit la video, căci sigur aș fi găsit ceva ce era greșit. Despre filmare de calitate știam că nu poate fi oricum vorba (telefon cât de cât decent – nu pentru video, lumină naturală proastă etc.), deci cu acest aspect nici nu m-am stresat. Nici următoarele n-au fost excepționale și încet-încet motivația mea a scăzut, până ce a ajuns pe 0. Inițial a fost scuza cu mutatul, apoi… pur și simplu n-am mai postat. Aveam nevoie de un imbold, ceva care să mă învețe cum să filmez și să fac vlog cât mai bine. A apărut sclipirea care îmi lipsea Astfel am descoperit cursul lui Tedy. Îl aveam de o vreme și simțeam cum mă cheamă, dar amânam să-l fac, așteptând “momentul potrivit”. Când mi-am dat seama că el nu vine… pentru că nu există (oricât de mult m-aș strădui), am dat foarte curioasă play. Să ne înțelegem, Tedy Necula este un regizor profesionist în toată puterea cuvântului, având filme la activ și făcând istorie cu numeroase videoclipuri inspiraționale. În plus, el face Doctoratul în Film, ceea ce denotă armonia pe care o creează între teorie și practică. Dar hai să nu mai vorbesc direct despre autorul excepțional al cursului, ci să îi dau voie muncii lui să îl descrie. Crede-mă că nimic nu o poate face mai bine ca ea. De aceea, am enumerat mai jos câteva dintre lucrurile pe care le-am învățat eu prin intermediul cursului de video content al lui Tedy Necula. Toate sunt prea multe pentru un singur articol și nu am de gând să dau chiar tot din “casă”. Pe lângă asta, cu siguranță voi reveni iar și iar la curs, până ce voi fi sigură că nu mi-a scăpat niciun truc șmecher. Am făcut nenumărate cursuri în ultimul an, însă pot spune cu mâna pe inimă că nu se compară vreunul cu acesta. Dacă ar trebui să îl descriu într-un singur cuvânt, aș alege fără să clipesc: GENIAL! Cursul împletește fantastic elementele tehnice cu cele practice. Este ideal atât pentru antreprenorii ce vor să facă reclame video pentru afacere, cât și pentru vloggeri sau persoane interesate să iasă din tipar și să își facă, de exemplu, un video de prezentare în loc de CV. 9 lucruri învățate din extraordinarul curs de video content al lui Tedy Necula 1. Ce echipament să aleg Nu vrei să știi câtă vreme am oscilat între a-mi cumpăra o cameră profi sau un telefon. Știam că o cameră este mai bună, numai că și telefonul îmi era pe ducă și trebuia să împart bugetul. Tedy m-a făcut să realizez că pot filma nemaipomenit cu un telefon mai performant, atâta timp cât am un trepied și cele necesare alături. Pe site-ul recomandat de el în curs am găsit un kit pentru vlogging la un super preț. 2. Cum să am curaj în fața camerei Toată încrederea pe care o am în mine nu m-a ajutat până acum în clipa filmării. Panica aceea constantă refuza să mă părăsească. Ei bine, am tratat eu în mod total greșit întreaga situație. Câteva mici secrete de la Tedy despre cum să gestionez frica au întrecut detașat orice discurs de încurajare mi-am ținut eu în oglindă înainte. 3. Moduri în care să mă joc cu lumina Știai că, dacă vine dintr-o parte, lumina naturală îți creează umbre interesante pe față? Eu nu… știam asta și multe altele. Iar cum adesea apuc să filmez seara, după ce se întunecă, am fost de-a dreptul fascinată când mi s-a revelat ce trebuie să fac pentru a avea luminița aceea magică în privire. 4. Teme inepuizabile de video-uri Aveam impresia că n-ai cum să te filmezi la nesfârșit. Adică, pe bune, ce poți vorbi atât? Întreabă-l pe Tedy și îți garantez că te va surprinde răspunsul lui. Eu am pierdut șirul ideilor pe care mi le-a dat, noroc că am fost conștiincioasă și le-am notat. 5. Cum să folosesc un program de editare Pentru mine, un video editor, fie el online sau nu, reprezenta o lume îndepărtată și necunoscută. Mi-am terorizat majoritatea prietenelor să îmi editeze toate video-urile postate până acum. Totuși, Tedy mi-a demonstrat că contează mult ce program alegi. De aici încolo mă voi juca și voi testa! 6. Să nu joc un rol când mă filmez Nu sunt genul de om care obișnuiește să se prefacă. Urăsc falsitatea. Cu toate acestea, în fața camerei aveam tendința să vorbesc puțin diferit de normal și poate să urc cu o notă nivelul de dulcegărie. Tedy mi-a arătat că nu merită să fac asta și că eu însămi voi fi cea mai apreciată. 7. Truc prin care să pară că am folosit două camere Lumea se plictisește dacă vede același cadru de la început și până la sfârșit. Și
Recenzie Înainte de Iulia Dobre-Trifan
Înainte este o carte din colecția Mozaic a Pragmatic Publishing, pe care am așteptat-o cu nerăbdare. Mi-au plăcut extrem de mult celelalte două cărți ale Iuliei – Provocări și echilibru în Coaching Executiv Pragmaticși Calendarul zâmbetelor realiste (click pe nume pentru a citi recenziile) – și am asociat informațiile prețioase din ele cu stilul minunat în care ea vorbește despre frumusețea toamnei. De aceea, am fost convinsă că o carte de belestristică scrisă de Iulia Dobre-Trifan va fi un must read. Recenzie Înainte de Iulia Dobre-Trifan Când a ajuns coletul, am fost în extaz! Îi mulțumesc pe această cale extraordinarei autoare atât pentru volum, cât și pentru dedicația emoționantă. M-am simțit tare specială atunci când mi-a mărturisit că e prima dedicație pe care o scrie pe Înainte. Spre deosebire de alte dăți, nu am sărit imediat pe carte. Din contră, am încercat să îmi organizez toate activitățile astfel încât să am un weekend liber, în care să mă pot bucura în voie de lectură. E o carte cu învățăminte, ce se savurează pe cinste cu o ciocolată caldă alături sau un pahar de vin. M-am abținut până la capăt și nu am citit nici măcar sinopsisul. Am vrut să mă las cu totul învăluită în lumea creată de Iulia, fără a-mi face dinainte scenarii sau să încep să cataloghez personajul principal. Fac asta doar atunci când am încredere în talentul autorului și știu cu certitudine că nu mă va dezamăgi. Și… ACȚIUNE! Așa am cunoscut-o pe Lia, o femeie de 40 de ani puternică și senină, care a trecut până la această vârstă prin iubiri, suferințe și tot felul de experiențe definitorii. Cu ajutorul acestora, ea a ajuns la maturitate emoțională și a hotărât să deschidă o ceainărie menită să satisfacă nu numai setea trupească, ci și pe cea sufletească. “Trecutul și viitorul. Are dreptate Corina, sunt importante și trecutul și viitorul. Dar mai important decât timpul ești tu… persoana care trece prin timp și care observă trecutul, viitorul și toate celelalte. Tu ești, în esență, autorul timpului vieții tale. Tu creezi trecutul și viitorul, prin sensurile pe care le dai întâmplărilor de zi cu zi. E o mare putere personală pe care fiecare din noi o avem, aceea de a da sens și de a crea. E necesară o călătorie introspectivă amplă, pentru a înțelege că avem această putere. După ce aflăm asta, viața devine simplă și autentic frumoasă…” Fiecare dintre noi a avut la un moment dat trăiri intense, poate chiar dureroase, ce ne-au marcat într-un mod sau altul existența. Contează însă cum le gestionăm, ce importanță le acordăm și dacă reușim să privim Înainte, dincolo de impactul lor. Lia trăiește în tihnă, fericită și împlinită, împreună cu soțul ei, Petru. Totuși, viața ei nu a fost mereu echilibrată și a trebuit să învețe lecții destul de aspre pe propria piele pentru a se afla acum în acest punct. Ea devine exemplu pentru mai tânăra Corina, colega de la ceainărie care își dorește în secret să-i semene, dar nu este dispusă să urmeze un drum al devenirii similar cu al ei. Mai târziu, apare în scenă și Adina, femeia căreia i-ar fi prins nemaipomenit de bine cu vreo 10 ani în urmă unele dintre sfaturile Liei și care le apreciază oricum atunci când le primește. Sufletul uman e capabil să îndure multe, devenind înălțându-se tot mai sus după ce își revine din fiecare cădere. Bineînțeles, cu toții suntem diferiți și ne vom face până la urmă propriile alegeri, mergând pe un drum unic. Însă oare e nevoie să repetăm anumite greșeli? De ce nu putem asculta o părere a cuiva mai înaintat în vârstă decât noi și care a depășit un moment mai mult sau mai puțin identic cu cel prin care trecem? “Fără tine. Viața mea are sens și e minunată, fără tine. Pentru că am descoperit, între timp, că eu sunt acea persoană pe care o căutam. Răspunsul tuturor întrebărilor mele. Curcubeul de după ploi. Protectorul și protejatul. Eu, nu tu. Nici altcineva.” Iar dragostea… e simplă și deopotrivă extrem de complexă. Acțiuni ce par banale sunt adesea întoarse pe toate părțile în capul unui om. Gesturile de apropiere sau respingere pot avea cauze adânci, fiind provocate de întâmplări ce nu au aparent nici cea mai mică legătură cu persoana care se pretinde a-i fi iubită. Întrebarea este: justifică traumele din copilărie comportamentele unui adult sau e vorba despre adaptare, iertare și vindecare? E corect să târâm un suflet complet nevinovat în drama noastră personală, pe care încercăm să o izolăm departe inclusiv și de ochii noștri? Câteva concluzii și realizări personale Astfel, romanul ne poartă pe parcursul a câteva decenii din viața mai multor personaje și ne vorbește despre traume, alegeri și mai ales vindecări. Ni se demonstrează încă o dată că peisajul nu e niciodată în întregime alb sau negru. De cele mai multe ori e un gri cu accente colorate. Titlul, Înainte, are multiple semnificații. Practic, poveștile trăite înainte ne fac să privim spre viitor, spre un altfel de… înainte. Trebuie doar să avem curaj și încredere în sine. Niciun obstacol nu ne poate sta în cale! “Grădina de iarnă este spațiul meu preferat, mai ales când se răcește vremea și ploile sau ninsoarea îi motivează pe oameni să se retragă, pentru câteva ore, înăuntru. E ceva din imensitatea acestei mansarde fără pereți interiori, care mă atrage. Văd această cameră largă, deschisă, ca pe o reprezentare realistă a vieții umane: toți pereții pe care ne străduim ani întregi să îi construim, ca să ne separăm spațiile, unele de altele. Când, de fapt, noi, care folosim toate spațiile acestea de noi delimitate, prin pereți, suntem o singură persoană, nu mai multe.” M-a impresionat lectura și m-a făcut să îmi pun o mulțime de întrebări referitoare la cum am evoluat de-a lungul timpului și în ce direcție mă îndrept. Am învățat că pacea cu propria persoană e esențială pentru echilibru și multe alte lucruri pe care te îndemn să le descoperi tu. Viața merge tot